[3] LĂCOMIA – 7 păcate mortale ale erei digitale

Autor: W. Bradford Littlejohn

Avînd în vedere ceea ce am vorbit ultima dată, și anume despre îmbuibare, s-ar putea să vă întrebați ce am putea spune acum despre lăcomie într-o eră digitală. Conținutul digital, prin natura sa, nu poate fi posedat așa cum pot fi posedate obiectele tradiționale ale avariției. Nu numai că acest conținut este lipsit de substanță fizică, dar este și reproductibil în mod nelimitat (spre disperarea industriei muzicale). Oricare ar fi încercările noastre de a extinde logica proprietății la conținutul digital prin acorduri de proprietate intelectuală, rămîne sigur faptul că acest conținut este consumat (nelimitat) mai degrabă decît posedat, în așa măsură încît posesia reprezintă o raritate. Ca atare, așa cum am văzut săptămîna trecută, lumea digitală ar putea fi un loc ideal pentru un viciu cum ar fi îmbuibarea, deoarece devorăm o mulțime de conținut și de gadget-uri mereu noi, iar dispozitivele noastre hardware – laptopurile, tabletele și smartphone-urile sînt atît de trecătoare încît au devenit niște bunuri de consum mai degrabă decît active productive. (Ne vom aminti că pentru Aquino, contrastul esențial dintre lăcomie, pe de o parte, și poftă și îmbuibare, pe de altă parte, este că lăcomia este o dorință excesivă pentru „binele util” iar pofta și îmbuibarea este dorința excesivă pentru „binele încîntător”.

De fapt, întregul nostru mod de viață în această lume modernă ar putea părea, la o analiză, că a abandonat în totalitate lăcomia, de vreme ce cheltuim și nu păstrăm nimic, aruncăm mai degrabă decît să tezaurizăm și ne distrăm pentru momente scurte mai degrabă decît să investim pentru viitor. Nu numai asta, dar s-ar părea că și una dintre relele cheie ale lăcomiei, așa cum era înțeleasă în tradiția morală clasică, nu mai are aplicabilitate. Aquino spune despre lăcomie că „este un păcat direct împotriva aproapelui, întrucît un singur om nu poate să abunde în bogății exterioare, fără ca altui om să-i lipsească, pentru că bunurile temporale nu pot fi posedate de mai mulți în același timp.” (ST IIallae, Q. 88 a. 1 ad 2) și sîntem tentați să chicotim datorită „ingoranței” lui. Ce gîndire slabă (am putea spune)! În lumea noastră, investițiile pot să aducă bogăție, astfel încît un om poate să abunde de acestea fără a-l priva pe altul. Și chiar dacă acest lucru nu este la fel de adevărat în ceea ce privește bunurile externe, el este cu siguranță în ceea ce privește lumea digitală. Titlurile recente din știri vorbesc despre „neutralitatea internetului”, subliniind această convingere că internetul este un bun comun excelent, în care toți pot avea acces egal și nimeni nu trebuie să cumpere drepturi de trecere speciale.

Dacă am lăsa lucrurile doar aici, ne-am adînci numai superficial în esența lăcomiei. Cel de-al doilea și mai mare rău al lăcomiei, spune Aquino, constă „în afecțiunea internă pe care un om o are pentru bogății atunci cînd, de exemplu, un om le iubește, le dorește, sau se bucură de ele, în mod corespunzător. În acest fel, prin lăcomie, un om păcătuiește împotriva lui însuși, pentru că provoacă dezordine în afecțiunile sale, deși nu în trupul său ca în cazul păcatelor firii pămîntești. În consecință, totuși, este un păcat împotriva lui Dumnezeu, la fel ca toate păcatele muritoare, în măsura în care omul contestă lucrurile veșnice de dragul celor temporare.” (ST IIallae Q. 88 a. 1 ad 2).

Într-adevăr numai atunci cînd luăm în considerare natura acestei afecțiuni dezordonate putem înțelege condamnările extraordinare pe care Scriptura le rezervă pentru Mamona„iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”. Există puține locuri atît de bune pentru a înțelege acest lucru în afara pildei despre bogatul nebun (Luca 12:16-21): „Țarina unui om bogat rodise mult. Și el se gîndea în sine și zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng roadele. Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grînarele și voi zidi altele mai mari, acolo voi strînge toate roadele și toate bunătățile mele și voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăți strînse pentru mulți ani, odihnește-te, mănîncă, bea și veselește-te.” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.”

Cel mai izbitor lucru din această scurtă pildă este individualismul său: „în sine”, „să-mi”, „voi face”, „voi zidi”, „voi strînge”, „voi zice”. Iată un om care este complet legat în el însuși, atît de mult încît ține mici discursuri pentru sine, vorbind cu sufletul său ca și cu un vechi prieten. Acest fapt ne oferă prima cheie a inimii plină de avariție.

Cealaltă cheie se găsește în Iacov 4:13-14: „Ascultați, acum, voi care ziceți: „Astăzi sau mîine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie și vom cîștiga” și nu știi ce va aduce ziua de mîine! Căci ce este viața voastră? Nu sînteți decît un abur, care se arată puțintel și apoi piere.”

Bogățiile sînt apreciate în principal ca o sursă falsă de siguranță, un mod de a ne ajuta să ne simțim în controlul vieții noastre – în mod absurd, deoarece acestea sînt chiar mai trecătoare decît viața însăși. Una dintre numeroasele pălării pe care le port este în calitate de consilier de investiții, și sînt întotdeauna conștient, cu un pic de emoții, că mă ocup de vînzarea siguranței. Este greu să se scrie o o reclamă publicitară fără a cădea în capcana experimentată și adevărată a manipulării temerilor clienților: „Dacă vă îngrijorează ce poate aduce viitor, atunci investiți cu noi, astfel încît să puteți dormi mai ușor”.

Individualismul și securitatea: acestea sînt inima lăcomiei, și ne arată că lăcomia este, de fapt, mai strîns aliată cu mîndria (motiv pentru care mîndria este adesea descrisă ca fiind rădăcina tuturor păcatelor) decît cu invidia, așa cum ne-am fi putut imagina. De fapt, invidia, indiferent de problemele sale, are cel puțin virtutea de a fi un păcat social. Cînd invidiem, ne uităm la o altă persoană și ne dorim să fim ca ea. Cînd sîntem lacomi, ne retragem în noi înșine și căutăm să fim autosuficienți. Cînd facem acest lucru, negăm ceea ce în mod fundamental am fost creați a fi. Primul lucru pe care Scriptura îl spune despre omenire este că am fost formați din țărîna pămîntului și am fost aduși la viață prin suflarea lui Dumnezeu: sîntem în întregime dependenți – în deplină siguranță numai cînd depindem de DUmnezeu. Al doilea lucru pe care Scriptura îl spune despre noi este că: „Nu este bine ca omul să fie singur”. Am fost creați pentru a împărtăși – nimic nu este mai natural pentru noi. Luați în considerare reacția instinctivă a copilului mic atunci cînd descoperă ceva nou în curtea din spate – „Vino și vezi”. Luați în considerare reacția voastră instinctivă atunci cînd auziți o nouă piesă muzicală sau cînd vedeți un nou film: spuneți tuturor despre asta și încerați să îi determinați să experimenteze și ei. Nu sîntem niciodată mai umani decît atunci cînd împărtășim, și în nimic nu este Căderea mai clară decît în bariera pe care o introduce lăcomia în această împărtășire (primul lucru pe care l-au făcut Adam și Eva a fost să-și ascundă trupurile unul de celălalt). Lăcomia, deci, este coborîrea omului căzut, spre individualism, dovada că am devenit incurvatus in se (întorși asupra noastră), în cuvintele memorabile ale lui Augustin.

Acum, toate acestea ar putea părea o dovadă suplimentară că era noastră digitală, indiferent de cît de rea este, a depășit de mult viciul lăcomiei. Pentru ce este internetul dacă nu pentru partajare și socializare? Se pare că pe fiecare pagină web găsim micul buton: „Distribuie acest lucru”, cu o mulțime de locuri diferite pe care să ne invităm prietenii să experimenteze sau să învețe din ceea ce tocmai am descoperit. Dacă semnul păcătoșeniei lui Adam și Eva a fost că și-au acoperit goliciunea, ascunzîndu-se unul de celălalt, atunci rețelele noastre sociale ar putea părea că au inversat căderea, întrucît ne facem pe noi înșine transparenți unul pe altul în profilele noastre online.

Dar oare stau lucrurile în felul acesta? Cu siguranță, unii adolescenți și utilizatori mai imaturi sau mai lipsiți de atenție ai rețelelor sociale pot încerca să se prefacă transparenți prin a împărtăși fiecare gînd sau fiecare experiență fără nicio perdea. Chiar și acest lucru, este prea mult să fie numit „împărtășire reală”, pentru că nu este motivată de încîntare în și cu altul, ci mai degrabă de strigătul singuratic al sufletului incurvatus in se, care speră că restul lumii se va întoarce asupra lui. Pentru majoritatea dintre noi, însă, transparența aparentă a rețelelor sociale este o iluzie, dimpotrivă, rămînem ascunși chiar și în autodezvăluirea noastră mult mai mult decît ar putea să o facă frunzele de copac ale lui Adam și a Evei sau normele de etichetare socială. Se pare că împărtășim, în timp ce ne ținem mai mult de jumătate din sinea noastră în spatele nostru, precum Anania și Safira – noi împărtășim pentru a menține o anumită înfățișare și un anumit sentiment de control, precum binefăcătorul lacom care dă cu mînă largă dar în același timp se agață strîns de tezaurul său financiar.

Cînd întîlnesc o ființă umană reală într-o anumită conversație sau într-o prietenie, oricît de detașat sau de rezervat aș fi, trebuie să renunț la o cotă parte din controlul asupra mea, și împărtășesc mai mult decît vreau. Nu mă pot asigura că trupul meu este întotdeauna privit din unghiul său cel mai bun și, dacă nu sînt un expert al stăpînirii de sine, nu pot să-mi împiedic expresiile feței, limbajul trupului și tonul vocii ca să nu-mi lase indicii pe care aș putea să le ascund într-o altă împrejurare. Dacă, în timpul conversației, mi se pune o întrebare sau mă confrunt cu o insultă pentru care sînt prost pregătit, pot răspunde stîngaci. Pe Facebook, Instagram sau pe blogul meu, rămîn în deplin control asupra reprezentării mele. Pot să împărtășesc doar cele mai bune fotografii, cele mai îndrăznețe actualizări ale stării mele și pot controla limitele spațiului meu social, refuzînd accesul altora sau reducîndu-i la tăcere dacă fac observații nedorite.

Charles Taylor a descris trecerea de la pre-modernitate la modernitate ca trecerea de la „sinele poros” la „sinele bărbierit”. În aceasta, ca în multe altele, tehnologia digitală este apoteoza modernității – în adevăr, cu social media am trecut dincolo de sinele bărbierit către „sinele măgulit”.

Evident, voi avea mult mai multe de spus despre acest fenomen cînd mă voi întoarce, în cîteva săptămîni, pentru a lua în considerare mîndria într-o eră digitală, dar merită să ne oprim puțin și să recunoaștem că, în ciuda imaterialității spațiului digital, avem de-a face cu o inimă a lăcomiei. Lăcomia, negarea împărtășirii și interdependenței pentru care ne-a creat Dumnezeu, constă în dorința de a pune la punct și de a extinde continuu un tărîm al prosperității private a cărei utilizare rămîne în totalitate supusă controlului omului. Pentru mulți dintre noi, oportunitățile nesfîșrite pe care ni le dă tehnologia digitală de a stabili, îngriji și controla un spațiu virtual propriu, constituie o tentație puternică de a ne răsfăța acest viciu, chiar și atunci cînd avem puține bunuri materiale pe care să le posedăm. Tentația nu este irezistibilă, desigur – mulți recunosc pierderea autenticității pe care o presupune ea și caută în mod conștient să-și facă eul să fie „poros” în lumea digitală. Dar acest lucru necesită efort conștient, o hotărîre de a fi ospitalier pentru străin (comentatorul stîngaci sau obositor care continuă să intervină) și o renunțare la nevoia de a fi văzut întotdeauna în lumina cea mai măgulitoare. Și acest lucru este posibil, doar, aș adăuga, atunci cînd învățăm să nu mai căutăm siguranță în partea materială sau socială, ci învățăm să ne odihnim în siguranță în Mîna lui Dumnezeu.

W. Bradford Littlejohn deține un doctorat la Universitatea din Edinburgh și este editorul general de teologie politică, editorul general al seriei de studii teologice de la Mercersburg și poate fi găsit pe bradlittlejohn.com

Sursa originală: Alliance of Confessing Evangelicals https://www.reformation21.org/articles/the-seven-deadly-sins-in-a-digital-age-3-greed.php

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: