Dumnezeu este mînios
Cînd spunem că Dumnezeu este mînios, nu ne referim la faptul că este întotdeauna mînios, ca un defect pe care Îl are. Vom analiza ce înseamnă mînia lui Dumnezeu în cele ce urmează.
Atunci cînd vorbim despre Dumnezeu ne oprim de foarte puține ori asupra mîniei Sale. Totuși, Dumnezeu nu Și-a ascuns niciodată acest atribut de-a lungul istoriei omenirii. Chiar El spune:
„Să știți dar că Eu sînt Dumnezeu,și că nu este un alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, și nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea. Căci Îmi ridic mîna spre cer și zic: Cît este de adevărat că trăiesc în veci, atît este de adevărat că atunci cînd voi ascuți fulgerul sabiei Mele și voi pune mîna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei și îi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc.” (Deuteronom 32:39-41).
Mînia lui Dumnezeu nu este rea, nu este imperfectă sau părtinitoare, pentru că atunci El ar înceta să mai fie sfînt. Cînd vorbim despre mînia lui Dumnezeu, noi trebuie să o privim în acord cu sfințenia, decretele și voia Lui.
Dacă Dumnezeu nu ar fi dezgustat din cauza păcatului și nu l-ar pedepsi datorită mîniei Lui, cum am putea spune că El este drept și sfînt? Mînia este un atribut necesar al lui Dumnezeu.
Acest atribut se concentrează împotriva nelegiuirii care este prezentă în lume.
„Mînia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu (…)” (Romani 1:18).
Mînia este un atribut a lui Dumnezeu pentru că o vedem chiar și în jurămintele Sale:
„Am jurat în mînia Mea” (Psalmul 95:11).
Dumnezeu jură pe El însuși (Geneza 22:16); pe sfințenia Lui (Psalmul 89:35) la fel cum jură și pe mînia Lui. Înțelegem așadar că mînia lui Dumnezeu este la fel de importantă ca propria Lui Ființă și ca Sfințenia Lui minunată.
Dumnezeu nu privește păcatul cu ușurătate așa cum o facem noi, și nici nu se uită la nelegiuire pentru a-i găsi scuze, așa cum fac ființele umane.
Frica de Dumnezeu este întotdeauna în legătură cu mînia Lui. Omul se poate teme de El în două moduri:
- teama de pedeapsă – cei nemîntuiți peste care vine groaza pedepsei care îi așteaptă pentru că L-au mîniat pe Dumnezeu.
- teama de a nu păcătui – cei mîntuiți care se tem chiar și să păcătuiască împotriva Tatălui lor.
Atunci cînd vorbim despre teama de pedeapsă, e ca atunci cînd infractorul săvîrșește o faptă și așteaptă cu groază condamnarea. Fapta este săvrîșită.
Atunci cînd vorbim despre teama de a nu păcătui, e ca și atunci cînd un copil se teme să păcătuiască pentru a nu-l supăra pe tatăl său. Fapta nu este săvîrșită.
De fapt, în ambele situații, oamenii se tem datorită mîniei lui Dumnezeu, iar mînia trebuie să ne producă teamă, pentru că Dumnezeu nu este doar mînios, ci și sfînt.
Atunci cînd am fost răscumpărați și mîntuiți, noi am fost scăpați de „mînia viitoare” (1 Tesaloniceni 1:10).
Analizîndu-ți viața corect este cu neputință să nu descoperi în ea suficiente motive pentru a-L mînia pe Dumnezeu. Pocăiește-te! Nu uita că El este un foc mistuitor, iar nelegiuirea nu poate să rămînă veșnic în Fața Lui. Pentru cei mîntuiți există această mîngîiere extraordinară în Isus Christos care ne-a eliberat de „mînia viitoare” și i-a îndreptățit să stea înaintea lui Dumnezeu. Pentru ceilalți, nu rămîne decît groaza pedepsei iminente a Tatălui.
„Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți” (Luca 12:5).