De ce este necesar ca un credincios să își mărturisească păcatele dacă acestea deja i-au fost iertate?

De ce continuăm să ne mărturisim păcatele din moment ce toate nelegiuirile noastre au fost achitate de Christos? Cum ar trebui să înțelegem lucrarea jertfitoare a Domnului Isus, în care toate păcatele noastre – trecute, prezente și viitoare – au fost iertate, și cu toate acestea suntem chemați continuu să ni le mărturisim? Dacă în Ioan 19:30 găsim afirmația extraordinară a Domnului Isus: „S-a isprăvit”, și în Coloseni 2:13-14 „ne-a iertat toate greșelile, a șters zapisul cu poruncile lui care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic și l-a nimicit pironindu-l pe cruce”, cum împăcăm aceste adevăruri cu îndemnul la mărturisirea constantă a păcatelor din 1 Ioan 1:9. Acestea sunt niște întrebări foarte bune la care vom căuta să le oferim un răspuns.

În primul rând ar trebui să iubim astfel de întrebări pentru că ne oferă ocazia de a ne bucura nelimitat de măreția, de frumusețea și de importanța lucrării Domnului Isus la cruce. Prin ea a obținut neprețuita mântuire, odată pentru toate oile Sale, din momentul morții și învierii Lui. Și spun „pentru oile Sale” pentru că Domnul Isus a spus în Ioan 10:15Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele”. 

În altă ordine de idei, prin și în moartea Domnului Isus, Dumnezeu a avut un scop minunat de a-Și răscumpăra o turmă pentru Sine Însuși. Aici a fost inclusă răscumpărarea credinței noastre, răscumpărarea posibilității noastre de a ne uni cu Christos, iertarea fiecărui păcat în parte (trecut, prezent și viitor), răscumpărarea posibilității de a putea sta în veșnicie înaintea lui Dumnezeu în calitate de copii ai Săi, de făpturi noi în Christos. Toate acestea au fost obținute odată pentru totdeauna pentru toți ai Lui, de către Domnul Isus. Toate acestea au fost intenționate de Dumnezeu și obținute de Christos când a murit și a stat în locul turmei sale păcătoase, în locul oilor Sale.  

O plată completă  

Coloseni 2:13-14 și Ioan 19:30 sunt doar câteva dintre extraordinarele versete ale Scripturii care descriu ce s-a întâmplat cu datoria noastră imensă, credit pe care nu l-am fi putut niciodată plăti. Datoria veșnică a păcatelor a fost anulată, pironită pe cruce. La aceste pasaje mai pot fi adăugate și următoarele din Evrei: 

  • Evrei 7:27 – Spre deosebire de alţi mari preoţi, El nu are nevoie să aducă jertfe în fiecare zi – mai întâi pentru păcatele Sale, iar apoi pentru ale poporului – pentru că a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine. 
  • Evrei 9:26 – pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou şi din nou de la crearea lumii. Însă El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârşitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. 
  • Evrei 10:14 – Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi. 

Cartea Evrei subliniază foarte bine acest aspect. Prin „o dată pentru totdeauna” înseamnă că plata păcatelor nu se mai tot repetă. Nu se mai repetă niciodată în decursul istoriei. Nu se mai repetă, așa cum spune Biserica Romano Catolică, în fiecare duminică a Cinei Domnului. Plata păcatelor nu se mai repetă prin nici un alt ritual religios protestant, fie el botez sau orice altceva. O dată pentru totdeauna înseamnă: e gata, s-a isprăvit, e complet, datoria a fost plătită în întregime, nimic nu se mai poate adăuga pe parcurs și nimic nu poate îmbunătăți lucrarea Lui. Din această cauză, ceea ce a obținut Christos pentru noi când a murit pe cruce are această încărcătură glorioasă. 

Revenim acum la întrebarea principală: Cum împăcam aceste adevăruri cu îndemnul la mărturisirea constantă a păcatelor din 1 Ioan 1:9? Deci, Coloseni 2:13 și pasajele amintite din Evrei ne învață că iertarea noastră a fost obținută și realizată complet prin moartea lui Cristos. Dar când citim 1 Ioan 1:9 și 1:7 avem impresia că iertarea și curățarea noastră depind de mărturisirea păcatelor și de umblarea în lumină. Cum trebuie înțeleasă această aparentă contradicție biblică? Iată cel puțin doi pași în rezolvarea ei. 

Oricine va vrea să vină 

Trebuie să facem o deosebire între ceea ce a obținut Christos, între siguranța permanentă a iertării păcatelor prin moartea Domnului Isus o dată pentru totdeauna, și beneficiul personal al acestei realități, de care ne putem bucura și care ce vine numai prin credință. În momentul morții Domnului Isus, păcatele noastre au fost anulate, țintuite pe cruce, datoria plătită în întregime. Așa că, atât plătirea dar și siguranța permanentă obținute la moartea Domnului, au fost realizate o dată pentru totdeauna – nu mai e nevoie să fie repetate niciodată, sunt permanente și infailibile pentru toți copiii lui Dumnezeu. 

Dar beneficierea personală, intrarea în posesia acestei binecuvântări spirituale, desfătarea în această obținere – răscumpărare, și anume că iertarea este garantată, nu vine decât prin credința în Christos, prin unirea cu Christos prin credință. Texte precum Fapte 10:43: „oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” sunt foarte clare. Oricine crede, primește iertarea păcatelor. Sau, Romani 3:28: „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii”, întăresc aceeași învățătură. Astfel, când spunem că noi suntem justificați – socotiți neprihăniți – acest lucru include iertarea păcatelor și posibilitatea de a sta în picioare înaintea lui Dumnezeu, prin credință.

Motivul juridic pentru care nu există nici un conflict în această decizie, nici o tensiune, nici un pericol de pierzare pentru cei care au murit în această credință, constă în însăși faptul că așa îi vede Dumnezeu în suveranitatea Lui pe toți cei pentru care Christos a plătit prețul și care vin la El prin credință. Aici nu există nici unul care să se retragă sau să se piardă. „Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său […], și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit „ (Romani 8:29-30). Dumnezeu ne asigură de toate acestea. Acesta este primul pas în rezolvarea tensiunii dintre Coloseni 2:13 și 1 Ioan 1:9

Mărturisește și ucide păcatul 

Iată cel de-al doilea pas. Biblia ne învață că poporul lui Dumnezeu are anumite comportamente din care reiese faptul că ei sunt într-adevăr copiii Domnului și că într-adevăr aparțin lui Christos – sunt cu adevărat născuți din nou și sunt cu adevărat uniți cu Domnul Isus. În urma acestor comportamente din viața noastră știm sigur că păcatele ne-au fost plătite pe deplin și că iertarea ne este garantată pe deplin de către moartea Sa. 

Unul din aceste comportamente este felul în care confruntăm păcatul continuu din viața noastră. Și aici intervine așa-zisa chestiune complicată: păcatul creștinilor. Exact acest aspect îl tratează apostolul Ioan în 1 Ioan 1:8 – „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi.” Așadar, întrebarea noastră se transformă și devine următoarea: Dacă ești cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, și dacă păcatele tale sunt cu adevărat plătite și în întregime acoperite și anulate, atunci cum te vei simți când vei păcătui? Care vor fi gândurile și acțiunile tale vizavi de trăirea continuă în păcat? În ce fel vei fi afectat de un astfel de comportament? Și aici se mai adaugă încă două posibile răspunsuri.

Coloseni 3:3 – „Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” Aceasta este o descriere minunată a mântuirii noastre complete. Din acest punct de vedere noi deja am ajuns acasă. Mai apoi, intervine Coloseni 3:5 – „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” Așa că o trăsătură a celor pentru care păcatele sunt plătite în totalitate este aceea că vor intra într-un război deschis cu propriile păcate. Acesta este semnul după care vom ști că păcatele cuiva au fost anulate: va intra într-un război deschis cu propriile păcate. Le va omorî. Dar nu va putea face lucrul acesta dacă nu le va admite, recunoaște – defapt aceasta înseamnă a mărturisi, a recunoaște existența lor.

A doua trăsătură este mărturisirea (1 Ioan 1:9). Va trebui să ne mărturisim păcatele și abia apoi să le putem declara război. Dacă vom trăi cu ideea că noi nu avem nici unul, dacă nu ni le vom mărturisi, atunci nici nu vom intra în lupta împotriva lor. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”

Astfel, prin mărturisirea propriilor păcate încheiem cu Dumnezeu un acord prin care recunoaștem că am păcătuit dar luptăm împotriva lor până le ucidem. Dacă nu mărturisim acest adevăr, atunci noi trăim, așa cum spune și Ioan, o iluzie. Noi ne mințim, ne înșelăm, îl facem și pe Dumnezeu un mincinos și de fapt nu suntem mântuiți. Dacă noi credem că nu avem în noi păcat și că nu e necesară omorârea lui, noi trăim o viață iluzorie și nu o viață de mântuire. În final, nu mărturisirea păcatelor este baza iertării noastre, ci mărturisirea este doar un semn al faptului că suntem cu adevărat în Christos, care prin sângele Său ne-a acoperit toate păcatele noastre.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Why do we confess if our sins are already forgiven? https://www.desiringgod.org/interviews/why-do-we-confess-if-our-sins-are-already-forgiven

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: