10 Ianuarie – Cum va avea loc judecata credincioșilor?
Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. – Apocalipsa 20:12
Cum rămâne cu judecata finală? Își va aminti cineva de păcatele noastre? Vor fi ele dezvăluite? Anthony Hoekema o spune cu înțelepciune astfel: „Eșecurile și neajunsurile credincioșilor vor fi dezvăluite în Ziua Judecății. Dar – și acesta este punctul important – păcatele și neajunsurile credincioșilor vor fi dezvăluite la judecată ca fiind păcate iertate, a căror vină a fost complet acoperită de sângele lui Isus Christos.”
Imaginează-ți astfel: Dumnezeu are un dosar pentru fiecare persoană („cărțile” din Apocalipsa 20:12). Tot ce ai făcut sau spus vreodată (Matei 12:36) este înregistrat acolo cu note mici sau mari. Când vei sta în fața „scaunului de judecată a lui Christos” (2 Corinteni 5:10) pentru a fi judecat pentru tot ceea ce ai făcut în trup, „fie bine, fie rău”, Dumnezeu va deschide dosarul și îl va dezvălui. El va scoate toate notele tale mici și le va pune într-o grămadă. Apoi va lua toate celelalte note ale tale și le va face mari, anulând tot ceea ce a fost greșit.
Apoi va deschide un alt dosar (cartea vieții) și va găsi numele tău, pentru că ești în Christos prin credință. În spatele numelui tău va fi un chibrit. El va lua chibritul, îl va aprinde și va da foc grămezii cu note mici, unde sunt toate eșecurile și deficiențele tale, care vor arde. Ele nu te vor condamna.
Apoi, va lua din dosarul cartea vieții un plic sigilat denumit bonus gratuit: viața! și îl va pune pe grămada cu notele mari (Marcu 4:24 și Luca 6:38). Apoi el va ridica întreaga grămadă și va declara: „Prin aceasta, viața voastră mărturisește harul Tatălui Meu, valoarea sângelui meu și rodul Duhului Meu. Acestea mărturisesc că viața ta este veșnică. Intră în bucuria veșnică a Stăpânului tău.”
ATENȚIE! Acest devoțional nu semnifică detalierea exactă a evenimentelor care vor avea loc în ceruri la judecata finală. Acest devoțional este conceput sub forma unei imagini metaforice, imagine conectată cu adevăruri Biblice la care s-a făcut referire. (nota traducătorului)
Sursa originală: How Believers Will Be Judged – https://www.desiringgod.org/articles/how-believers-will-be-judged
Tradus cu permisiune – Translated with permission