5 Februarie -Scopul principal al slujirii creștine

Autor: John Piper

ZIUA 36

Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului. – Evrei 10:39

Nu te uita la costurile temporare pe care le aduce adevărata iubire, ci pune-ți încrederea în promisiunile infinit superioare ale lui Dumnezeu. Dacă nu faci asta, nu numai că vei pierde promisiunile, ci chiar vei fi distrus.

Este vorba despre Iad atunci când ne gândim la perseverență sau cădere. Nu este vorba numai despre pierderea câtorva recompense care atârnă undeva. Evrei 10:39 spune: “Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.” Aici este vorba de judecata eternă.

Așadar, să ne avertizăm reciproc: nu da înapoi. Nu iubi lumea. Nu începe să crezi că în joc este ceva lipsit de importanță. Teme-te să ajungi să disprețuiești promisiunile lui Dumnezeu în detrimentul promisiunilor păcatului. După cum spune Evrei 3:13-14: “Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: – Astăzi -, pentru ca niciunului din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Christos dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început.”

În principal, trebuie să ne concentrăm pe cât sunt de prețioase promisiunile lui Dumnezeu și să ne ajutăm reciproc în a aprecia mai presus de orice ceea ce Christos a obținut pentru noi. Trebuie să ne spunem unii altora ceea ce spune Evrei 10:35: “Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire.”

Acesta este scopul principal al slujirii, al predicării, scopul principal al grupurilor și al tuturor slujbelor bisericești: de a-i ajuta pe oameni să vadă măreția a ceea ce Christos obținut pentru cei care Îl vor prețui mai presus de orice lucru din lumea aceasta. Slujirea înseamnă a-i ajuta pe oameni să vadă ceea ce a obținut Christos, să-și găsească plăcerea în El, să-L considere pe Dumnezeu cel mai de preț și să se sacrifice pentru El dintr-o inimă în care să strălucească gloria Lui.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: The Main Purpose of Ministry – https://www.desiringgod.org/articles/the-main-purpose-of-ministry

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: