Autor: John Piper
ZIUA 58

Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Christos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii – 1 Corinteni 15:19
Pavel concluzionează propriile lui trăiri și lupta lui zilnică cu fiarele sălbatice conștientizând că dacă viața pe care o trăiește nu va avea ca rezultat final și învierea, atunci este absolut nesăbuită și jalnică.
Dacă moartea ar fi sfârșitul, el spune: Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri. (1 Corinteni 15:32). Asta nu înseamnă că ar trebui să devenim lacomi și bețivi dacă nu ar exista înviere. Bețivii sunt oricum jalnici, cu sau fără înviere. Ci înseamnă că Dacă nu există înviere, ceea ce mai rămâne omului este maximizarea tuturor plăcerilor pământești.
Dar nu asta spune Pavel că este viața noastră. El alege suferința, pentru că alege ascultarea. Anania a venit la Pavel după ce acesta din urmă s-a întâlnit cu Christos pe drumul Damascului, și Anania i-a transmis mesajul lui Dumnezeu: “Îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” (Faptele apostolilor 9:16). Pavel este cel care a acceptat această suferință ca parte a chemării sale.
Cum a putut Pavel să o facă? Care a fost sursa acestei ascultări radicale și dureroase? Răspunsul ne este dat în 1 Corinteni 15:20: “Dar acum, Christos a înviat din morți, primul rod al celor adormiți.“ Cu alte cuvinte, Christos a înviat, și noi vom fi înviați împreună cu El. Astfel, nicio suferință de dragul lui Isus nu este în zadar (1 Corinteni 15:58).
Speranța învierii a schimbat în mod radical felul în care a trăit Pavel. L-a eliberat de materialism și de consumerism. I-a dat puterea de a trece fără mângâieri și fără plăceri, pe care mulți oameni simt că trebuie să le aibă în această viață. De exemplu, deși avea dreptul să se căsătorească (1 Corinteni 9:5), el a renunțat la această plăcere pentru că a fost chemat să suporte atât de multă suferință.
Acesta este modul în care Isus a spus că speranța învierii ar trebui să ne schimbe comportamentul. De exemplu, ne-a spus să invităm în casele noastre oameni care nu ne pot plăti înapoi în această viață. Cum să fim motivați să facem asta? “Ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.” (Luca 14:14).
Acesta este un apel radical pentru noi ca să ne uităm cu atenție la viețile noastre prezente pentru a vedea dacă sunt modelate de speranța învierii sau nu. Luăm decizii pe baza câștigului din această lume sau a câștigului din lumea care vine? Ne asumăm riscuri de dragul dragostei care poate fi înțeleasă numai dacă avem în vedere că există o înviere?
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne rededicăm pentru o viață întreagă în care să lăsăm gândul învierii să ne transforme comportamentul.
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: Radical Effects of the Resurrection – https://www.desiringgod.org/articles/radical-effects-of-the-resurrection–2
Tradus cu permisiune – Translated with permission