Autor: John Piper
ZIUA 59

Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniţi! (Romani 8:33)
Pavel ar fi putut spune aici: „Cine va aduce vreo acuzație împotriva aleșilor lui Dumnezeu?” și apoi ca răspuns: „Nimeni! Suntem îndreptățiți.” Este adevărat. Dar nu asta a spus. În schimb, Apostolul Pavel a spus: „Dumnezeu este cel care justifică”.
Accentul nu se pune pe act în sine, ci pe Acela care justifică.
De ce? Pentru că în lumea instanțelor și a legilor de unde provine acest limbaj, achitarea unui judecător ar putea fi anulată de o instanță mai înaltă.
Și ce, dacă un judecător local te achită când ești vinovat, dacă un procuror are dreptul să facă apel împotriva ta?
Iată ideea: deasupra lui Dumnezeu, nu există instanțe superioare. Dacă Dumnezeu este cel care te achită – te declară drept înaintea Lui – nimeni nu poate face apel; nimeni nu poate pretinde altceva; nimeni nu poate cere anularea procesului; nimeni nu poate căuta alte acuzații împotriva ta. Sentința lui Dumnezeu este definitivă și totală.
Ascultați aceasta, toți cei care credeți în Isus și vă uniți cu Hristos și vă numărați printre cei aleși: Dumnezeu este Cel care vă îndreptățește. Nu un judecător uman, nu un mare profet, nu un arhanghel din cer, ci Dumnezeu, Creatorul lumii și Proprietarul tuturor lucrurilor și Conducătorul Universului și al fiecărei molecule și persoane din el, Dumnezeu este cel care te justifică.
Ținta: siguranța de nezdruncinat în fața unei suferințe uriașe. Dacă Dumnezeu este pentru noi, nimeni nu poate fi cu succes împotriva noastră. Dacă Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său pentru noi, ne va da tot ce este bun pentru noi. Dacă Dumnezeu este cel care ne justifică, nicio acuzație împotriva noastră nu poate rezista.
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: Finally and Totally Justified – https://www.desiringgod.org/articles/finally-and-totally-justified
Tradus cu permisiune – Translated with permission