12 Martie – Când Olarul este de partea noastră

Autor: John Piper

ZIUA 71

Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! Un ciob dintre cioburile pământului! Oare lutul zice el celui ce-l fățuiește: „Ce faci?” și lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini”?Isaia 45:9

Măreția lui Dumnezeu este extraordinară, mai ales atunci când ne uităm la el prin intermediul lentilei creației ex nihilo (din nimic). El poruncește nimicului, iar aceste se supune și devine ceva.

Din nimic, el face lutul, din din lut ne face pe noi (Isaia 45:9) în totală dependență de El.

Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui. – Psalmul 100:3

Este un lucru uimitor să fii atât în turma lui Dumnezeu cât și să fi lucrarea sa de lut.

În această dimineață citeam în Isaia și am găsit o altă declarație despre măreția lui Dumnezeu. Când m-am gândit la toate aceste lucruri și la puterea absolută și la drepturile de Creator ale lui Dumnezeu, ceva s-a aprins în interiorul meu și am exclamat: Extraordinar!

Isaia 33:21 spune: Domnul este minunat pentru noi.

Pentru noi! Pentru noi! Creatorul este pentru noi, și nu împotriva noastră. Cu toată puterea din univers și cu dreptul absolut de a face ce vrea El cu ceea ce a făcut El – este pentru noi!

Cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. – Isaia 64:4

Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? – Romani 8:31

Vă puteți imagina ceva mai mângâietor, mai încurajator sau mai încurajator decât faptul că Domnul, în măreția Sa, este pentru noi?

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: When the Potter Is for Us – https://www.desiringgod.org/articles/when-the-potter-is-for-us

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: