17 Martie – Semnul de exclamare al rugăciunii

Autor: John Piper

ZIUA 75

În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”, de aceea și „Amin!” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. – 2 Corinteni 1:20

Rugăciunea este un răspuns la promisiuni, adică la asigurările harului viitor al lui Dumnezeu.

Rugăciunea se bazează pe contul în care Dumnezeu și-a stocat toate rezervele harului viitor.

Rugăciunea nu înseamnă speranța că undeva în întuneric ar putea exista un Dumnezeu care are niște intenții bune. Rugăciunea se bazează pe promisiunea lui Dumnezeu că va oferi din harul viitor tot ceea ce este necesar pentru fiecare zi.

Nu ratați legătura dintre cele două jumătăți ale acestui verset. Observați „în adevăr”. În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”, de aceea și „Amin!” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.”

Pentru a ne asigura că înțelegem această legătură, să revenim la cele două jumătăți: când ne rugăm, îi spunem Amin lui Dumnezeu prin Christos, pentru că Dumnezeu a spus un Amin decisiv tuturor promisiunilor Lui în Christos. Rugăciunea este cererea pe care o facem cu credința că Dumnezeu își va îndeplini promisiunile în viitor – de dragul lui Christos. Rugăciunea leagă credința noastră de harul viitor în Unica temelie, adică în Christos Isus.

Ceea ce ne duce la punctul final: Amin este un cuvânt foarte prețios în timpul rugăciunii. Nu înseamnă: Da, am spus această rugăciune ci înseamnă Da, Dumnezeu mi-a făcut toate aceste promisiuni.

Amin înseamnă: Da, Doamne, poți să faci acestea. Înseamnă: Da, Doamne, ești puternic. Da, Doamne, ești înțelept, Da, Doamne, ești milostiv. Da, Doamne, tot harul viitor vine de la tine și a fost confirmat în Christos.

Amin este semnul de exclamare al speranței și încrederii justificate după ce rostim o rugăciune cerând ajutor.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Prayer’s Exclamation Point – https://www.desiringgod.org/articles/prayers-exclamation-point

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: