Autor: John Piper
ZIUA 123

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire. – 1 Ioan 1:9
Îmi amintesc că l-am auzit pe unul dintre profesorii mei de la seminar spunând că cel mai bun mod de a testa teologia unei persoane este de a vedea ce efect are acea teologie asupra modului în care se roagă.
Acest lucru mi s-a părut corect. Noel și cu mine eram căsătoriți și ne rugam în fiecare seară. Am observat că seminariile biblice îmi modelau teologia iar rugăciunile mele se schimbau pe zi ce trece.
Probabil că cea mai semnificativă schimbare pe care am experimentat-o în acele zile a fost că învățam să-mi prezint viața în fața lui Dumnezeu, în rugăciune. Începând rugăciunile cu “Sfințit fie numele Tău” și terminându-le cu “În numele lui Isus m-am rugat” însemna că rugăciunea mea este întemeiată numai și numai pe Persoana lui Dumnezeu.
În plus, am experimentat o încredere extraordinară în momentul în care am învățat că rugăciunea de pocăință nu ar trebui să fie întemeiată numai pe apelul la mila lui Dumnezeu, ci și pe apelul la jertfa Domnului Isus Christos și la ascultarea Sa perfectă.
El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele (…) – 1 Ioan 1:9
În Noul Testament, baza iertării păcatelor este explicată mai clar decât în Vechiul Testament. Totuși, fundamentul iertării, adică Dumnezeu, nu s-a schimbat.
Pavel ne învață că moartea lui Christos a demonstrat neprihănirea lui Dumnezeu în acea că a iertat păcatele și a demonstrat justiția lui Dumnezeu prin aceea că Isus i-a mântuit ca un reprezentant, iar cei mântuiți sunt mântuiți nu prin faptele lor și datorită jertfei lui Isus (Romani 3:25-26).
Cu alte cuvinte, Christos a murit odată pentru totdeauna, pentru a-i achita pe păcătoșii vinovați, și toate acestea prin propria bunăvoință și dragoste. Nu s-a făcut o eroare în justiția lui Dumnezeu. Jertfa Domnului Christos îl onorează pe deplin pe Dumnezeu.
pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. – Romani 3:26
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: How to Ask Forgiveness – https://www.desiringgod.org/articles/how-to-ask-forgiveness
Tradus cu permisiune – Translated with permission