top
Devoționale zilnice 9 Iunie – Rugăciunea este pentru păcătoși

9 Iunie – Rugăciunea este pentru păcătoși

Autor: John Piper

ZIUA 160

(…) Doamne, învață-ne să ne rugăm (…)Luca 11:1

Dumnezeu răspunde rugăciunilor adresate de cei păcătoși, nu de cei perfecți. Și s-ar putea ca rugăciunea ta să rămână neascultată dacă nu te raportezi la jertfa de pe cruce atunci când o rostești.

Aș putea să vă arăt numeroase pasaje din Vechiul Testament în care Dumnezeu aude strigătul poporului Său păcătos, strigăte prin care cer eliberarea (Psalmul 38:4, 15; 40:12-13; 107:11-13). Dar haideți să privim mai bine în Luca 11.

În această versiune a rugăciunii Domnești (Tatăl nostru – Luca 11:2-4), Isus spune: „Când vă rugați, să ziceți: (…)”, urmând ca mai apoi să includă „și ne iartă nouă greșelile noastre”. Și acum, ca să legăm începutul cu mijlocul, Domnul Isus spune de fapt: De fiecare dată când te rogi, roagă-te și pentru iertarea păcatelor tale.

Eu înțeleg de aici că rugăciunea de iertare a păcatelor trebuie să facă parte din toate rugăciunile noastre.

Noi suntem întotdeauna păcătoși. Nimic din ceea ce facem nu este perfect. După cum a spus și Martin Luther pe patul de moarte: „Suntem niște cerșetori. Nimic mai adevărat!”. Chiar dacă am primit de la Dumnezeu harul ca rugăciunile să ne fie ascultate – atunci când ne rugăm, noi tot păcătoși suntem. Totuși, Dumnezeu nu ignoră rugăciunile sincere ale păcătoșilor.

Al doilea loc în care putem privi acest lucru este Luca 11:13: „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

Isus îi numește pe discipolii săi „răi”. Un limbaj destul de dur. Și nu se refera că nu aveau părtășie cu El. Nici nu voia să spună că rugăciunile lor nu vor fi ascultate.

Ce a vrut să spună Isus este că atâta timp cât trăim pe acest pământ, chiar și dacă suntem discipolii lui, vom avea o înclinație spre rău în tot ceea ce facem, dar vom fi capabili să facem binele datorită harului și puterii pe care El ni le dă.

Suntem în același timp și răi și mântuiți. Învingem în mod treptat răul prin puterea Duhului Sfânt. Corupția cărnii noastre nu se șterge prin convertire.

Suntem păcătoși și suntem cerșetori. Și dacă recunoaștem aceste păcate, renunțăm la ele, luptăm împotriva lor și ne agățăm de crucea lui Christos ca fiind singura noastră speranță, atunci Dumnezeu ne va asculta și va răspunde rugăciunilor noastre.

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Prayer Is for Sinners – https://www.desiringgod.org/articles/prayer-is-for-sinners

Tradus cu permisiune – Translated with permission