Autor: John Piper
ZIUA 203

Pentru ce te mâhnești suflete și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu. – Psalmul 42:11
Trebuie să învățăm să luptăm cu deznădejdea – cu sufletul abătut. Lupta aceasta este o luptă a credinței în harul viitor. Această luptă se duce prin a ne predica nouă înșine despre adevăr, despre Dumnezeu și despre harul promis de El nouă.
Exact acest lucru îl face psalmistul în Psalmul 42. Își predică propriului său suflet tulburat. Se ceartă cu el însuși. Iar argument lui principal este harul viitor: Nădăjduiește în Dumnezeu! Încrede-te în ceea ce va face Dumnezeu pentru tine în acea zi din viitor! Vine o zi în care Îl vei lăuda pentru tot. Prezența Domnului este tot ce avem nevoie, iar El a promis că va fi cu noi pentru totdeauna!
Martyn Lloyd-Jones considera că a ne predica nouă înșine despre adevărul lui Dumnezeu și harul viitor este un aspect foarte important al vieții de credință, în special pentru a depăși stările de depresie spirituală. În cartea sa, Spiritual Depression, el scrie următoarele:
Te-ai gândit vreodată că cea mai mare parte a nefericirii tale se datorează faptului că te asculți pe tine în loc să-ți vorbești? Să luăm, spre exemplu, acele gânduri pe care le ai când te trezești dimineața. Nu te-ai gândit la ele, dar încep să vorbească cu tine. Îți readuc în atenție problemele de ieri, neajunsurile, etc. Cineva vorbește… Sinele tău vorbește cu tine. Leacul psalmistului (Psalmul 42) a fost acesta: în loc să-i permită sufletului să vorbească, el a început să vorbească peste suflet: “Pentru ce te mâhnești suflete și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda”. Sufletul lui era deprimat și slab, așa că s-a ridicat și a spus ceva de genul: “Taci! Stai o clipă. Acum eu vorbesc!”
Lupta împotriva disperării este lupta de a crede în promisiunile lui Dumnezeu. Și, această credință în harul viitor al lui Dumnezeu vine prin auzirea Cuvântului. Așadar, prin a ne predica nouă înșine nu facem decât să-L includem pe Dumnezeu în propria noastră bătălie, făcând din El centrul ei.
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: Preach to Yourself – https://www.desiringgod.org/articles/preach-to-yourself
Tradus cu permisiune – Translated with permission