30 Iulie – Suferința care întărește credința

Autor: John Piper

ZIUA 211

Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. – Iacov 1:2-3

Oricât de ciudat ar părea, unul dintre scopurile principale ale zguduirii vieții ce credință prin suferință este de a ne întări mai mult credința, până acolo încât să ajungă de neclintit.

Credința este ca țesutul muscular: dacă îl stresezi la limită, devine mai puternic, nu mai slab. La asta se referă Iacov aici. Când credința ta este amenințată și testată până la punctul „ruperii”, rezultatul este o capacitate și mai mare de a îndura. Iacov numește această capacitate răbdare.

Dumnezeu iubește credința atât de mult încât o va testa până la punctul ruperii, astfel încât să o păstreze mai curată și mai puternică. De exemplu, același lucru i l-a făcut și lui Pavel în 2 Corinteni 1:8-9:

În adevăr, fraților, nu voim să vă lăsăm în necunoștință despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsați peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viață. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu care învie morții.

Cuvintele „pentru ca să” arată că a existat un scop precis în acea suferință extremă – și acela a fost ca Pavel să nu se bazeze pe el însuși și pe resursele sale, ci pe Dumnezeu – în special pe harul viitor al lui Dumnezeu în legătură cu învierea morților.

Dumnezeu prețuiește atât de mult credința noastră încât, cu bunăvoință și dacă va fi necesar, ne va lua orice alt lucru din lumea aceasta, lucru pe care suntem tentați să ne bazăm, ba chiar ne va lua și viața. Scopul Lui este acela de a ne adânci și mai puternic în încrederea că El Însuși este tot ceea ce avem nevoie.

El vrea ca și noi să putem spune alături de psalmist:

Pe cine altul am eu în afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire. (Psalmul 73:25-26)

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Suffering That Strengthens Faith – https://www.desiringgod.org/articles/suffering-that-strengthens-faith

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: