13 Septembrie – 7 motive să nu te îngrijorezi – Partea 3

Autor: John Piper

ZIUA 256

Nu vă îngrijorați, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau „Ce vom bea” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?”. Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei. – Matei 6:31-34

Am văzut în ultimele 2 zile că Matei 6:25-34 conține cel puțin șapte promisiuni concepute de Isus pentru a ne ajuta să luptăm lupta cea bună a credinței și pentru a lupta contra anxietății. Astăzi vom privi la ultimele trei promisiuni.

Promisiunea #5

Nu vă îngrijorați, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau „Ce vom bea” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?”. Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.Matei 6:31-32

Să nu crezi că Dumnezeu nu cunoaște nevoile tale. EL le știe pe toate. Și El este Tatăl nostru cel ceresc. El nu privește indiferent de la distanță. Lui chiar Îi pasă! El va acționa pentru a-ți satisface nevoile atunci când este timpul cel mai potrivit.

Promisiunea #6

Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.Matei 6:33

Dacă te vei dedica slujirii Lui în această lume, în loc să te îngrijorezi de nevoile tale materiale, El se va asigura că ai tot ceea ce îți trebuie pentru a-I face voia și a-I oferi glorie. Așa înțeleg eu cuvintele: vi se vor da pe deasupra. Toată mâncarea, băutura și îmbrăcămintea de care vei avea nevoie pentru a face voia Lui și a-L glorifica. Ceea ce ar putea însemna că scopul lui este ca tu să mori pentru El, dar El îți va da tot ceea ce va fi necesar ca să poți să faci lucrul acesta pentru gloria Lui.

Acest lucru seamănă cu promisiunea din Romani 8:32: „(…) cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Care este urmată de: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Christos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:35-37). Poate veni foametea și goliciunea. Dar tot vom avea cele necesare pentru a fi mai mult decât biruitori.

Promisiunea #7

Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei. – Matei 6:34

Zăvoarele tale să fie de fier și de aramă și puterea ta să țină cât zilele tale! – Deuteronom 33:25

Fiecare zi are necazul ei. Dar niciodată mai mult necaz decât poți suporta prin harul Lui. Fiecare zi va avea îndurare din partea Lui, care se înnoiesc în fiecare dimineață – îndurări suficiente pentru a acoperi necazul din ziua aceea (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). El nu va aștepta de la tine nicio faptă bună pentru care să nu-ți ofere tot harul de care ai nevoie (2 Corinteni 9:8).

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: 7 Reasons Not to Worry, Part 3 – https://www.desiringgod.org/articles/7-reasons-not-to-worry-part-3

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: