Autor: John Piper
ZIUA 319

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.’ – Isaia 41:10
Când sunt îngrijorat de vreo situație sau întâlnire destul de riscantă, mă lupt cu această formă de necredință printr-una dintre promisiunile mele cel mai des folosite: Isaia 41:10.
În ziua în care am plecat trei ani să studiez în Germania, tatăl meu m-a sunat de la distanță din New York și mi-a dat promisiunea acestui verset la telefon. Timp de trei ani, cred că mi l-am citat de sute de ori pentru a mă ajuta să trec prin perioadele de stres extraordinar.
Când motorul minții mele este la relanti, pe liber, zumzetul angrenajelor este sunetul din Isaia 41:10. Iubesc acest verset.
Desigur, nu este singurul pumnal din arsenalul credinței mele.
Când sunt îngrijorat că slujirea mea devine inutilă și goală, mă lupt cu această formă de necredință prin promisiunea din Isaia 55:11: „tot aşa este şi cu al Meu Cuvânt, care iese din gura Mea: nu se va întoarce la Mine fără rod, ci Îmi va împlini dorinţa şi va reuşi în lucrul pentru care L-am trimis (NTR).”
Când sunt îngrijorat că sunt prea slab pentru a mă implica în lucrare, lupt cu necredința prin promisiunea lui Hristos: „Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (2 Corinteni 12:9).
Când sunt îngrijorat de deciziile pe care trebuie să le iau cu privire la viitor, mă lupt cu necredința prin promisiunea: „Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8).
Când sunt îngrijorat că trebuie să îi înfrunt pe cei împotrivitori, mă lupt cu necredința prin promisiunea: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31).
Când sunt îngrijorat de binele celor pe care îi iubesc, mă lupt cu necredința prin promisiunea că, dacă eu, fiind rău, știu să dau lucruri bune copiilor mei, „cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri le va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11).
Așa că, prin toate mijloacele pe care le ai la dispoziție, luptă împotriva necredinței cu ajutorul fiecărei promisiuni din Carte. Dar te ajută să ai o armă de bază, una centrală. Și pentru mine, de-a lungul anilor, aceasta a fost Isaia 41:10: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.’ Prețioasă, foarte prețioasă promisiune!
John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cea mai recentă: Providence.
Sursa originală: Fighting Words – https://www.desiringgod.org/articles/fighting-words
Tradus cu permisiune – Translated with permission