26 Decembrie – Cum să tratăm calamitățile?
Căci valurile morții mă înconjuraseră, șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră (…) Căile Domnului sunt desăvârșite, Cuvântul Domnului este curățit; El este un scut pentru toți cei ce caută adăpost în El. – 2 Samuel 22:5, 31
După pierderea celor zece copii ai săi din cauza unui dezastru natural (Iov 1:19), Iov a spus: “Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!”. La sfârșitul cărții, scriitorul inspirat de Duhul Sfânt confirmă înțelegerea lui Iov cu privire la ceea ce s-a întâmplat. El spune că frații și surorile lui Iov: “l-au plâns și l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el.” (Iov 42:11)
Acest lucru are câteva implicații cruciale pentru noi – lecții pentru zorile unui nou an – atunci când ne gândim la toate calamitățile din lume și din viața noastră – cum ar fi dezastrul masiv care a avut loc la 26 decembrie 2004 în Oceanul Indian, unul dintre cele mai mortale dezastre naturale înregistrate, cu 1,7 milioane de persoane rămase fără adăpost, jumătate de milion rănite și peste 230.000 de morți.
Lecția 1. Satana nu este suprem. Dumnezeu este.
Satana a intervenit în evenimentele care i s-au întâmplat lui Iov, dar nu a fost el cel care a decis ce s-a întâmplat. Dumnezeu i-a dat lui Satana permisiunea să-l chinuie pe Iov (Iov 1:12; 2:6). Dar, Iov și scriitorul acestei cărți, îl tratează pe Dumnezeu ca fiind cauza decisivă a ceea ce s-a întâmplat. Când Satana îl chinuie pe Iov cu răni, Iov îi spune soției sale: “Ce, primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:1), iar scriitorul numește aceste răni: “nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el” (Iov 42:11). Deci, Satana este real. Satana aduce nenorocire. Dar Satana nu este cel care are primul sau ultimul cuvânt. El este supus. El nu merge mai departe decât îngăduie Dumnezeu prin hotărârile Sale.
Lecția 2. Chiar dacă Satana a provocat acel tsunami în Oceanul Indian a doua zi după Crăciun în anul 2004, nu el este cauza decisivă a celor peste 200.000 de morți. Dumnezeu este.
Dumnezeu are putere asupra tsunami-urilor în Iov 38:8 și 11 atunci când îl întreabă pe Iov în mod retoric: “Cine a închis marea cu porți când s-a aruncat din pântecele mamei ei? (…) când am zis: Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ți se oprească mândria valurilor tale?”. Psalmul 89:8-9 spune: “Doamne, Dumnezeul oștirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Și credincioșia Ta Te înconjoară. Tu îmblânzești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești.”. Și, Isus Însuși deține astăzi același control pe care l-a avut cândva asupra amenințărilor mortale ale valurilor: “S-a sculat, a certat vântul și valurile înfuriate, care s-au potolit, și s-a făcut liniște.” (Luca 8:24). Cu alte cuvinte, chiar dacă Satana ar fi provocat acel tsunami, Dumnezeu l-ar fi putut opri, dar nu a făcut-o.
Lecția 3. Calamitățile din această lume sunt cauzate de judecată și milă.
Scopurile lui Dumnezeu nu sunt simple. Iov a fost un om evlavios, iar suferințele sale nu au fost consecința pedepsei lui Dumnezeu (Iov 1:1, 8). Planul lui Dumnezeu a fost purificarea lui, nu pedepsirea (Iov 42:6). Iacov 5:11 spune: “Ați auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov și ați văzut ce sfârșit i-a dat Domnul și cum Domnul este plin de milă și de îndurare.”
Cea mai clară ilustrare a acestui fapt este moartea lui Isus. Acolo au existat și judecata și mila. A fost judecată asupra lui Isus pentru că El a purtat păcatele noastre (nu ale Sale) și a fost milă față de noi care ne încredem în faptul că El a suportat pedeapsa noastră (Galateni 3:13; 1 Petru 2:24). De asemenea, este și motivul neprihănirii noastre (2 Corinteni 5:21).
Un alt exemplu este nenorocirea și blestemul care a venit pe pământ din cauza căderii lui Adam și a Evei. Cei care nu cred în Christos trăiesc acest blestem ca pe o judecată a lor, în timp ce credincioșii o trăiesc ca milă, deși dureroasă – o pregătire pentru starea de glorie.
Creația a fost supusă deșertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui care a supus-o, cu nădejdea însă că și ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. – Romani 8:20-21
Aceasta este supunerea înaintea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care există un tsunamii. Dar această supunere nu este fără vreo nădejde.
Lecția 4. Christos îi face pe cei credincioși să aibă o inimă plină de compasiune față de cei care suferă, indiferent de credința pe care o au aceștia din urmă.
Când Biblia spune: “Plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12:15), ea nu adaugă dacă Dumnezeu nu este cauza lacrimilor. Mângâietorii lui Iov ar fi făcut mult mai bine dacă ar fi plâns mai mult decât să vorbească. Asta nu se schimbă atunci când descoperim că suferința lui Iov a fost, în cele din urmă, din partea lui Dumnezeu. Este perfect corect să plângi cu cei ce plâng. Durerea este durere, indiferent cine este cel care o provoacă. Cu toții suntem păcătoși. Empatia nu decurge din cauzele durerii, ci din a fi lângă cel care are nevoie de suport. Și în această situație suntem cu toții.
Lecția 5. În cele din urmă, Christos ne cheamă să arătăm milă celor ce suferă, chiar dacă nu o merită.
Acesta este sensul milei – ajutor nemeritat.
Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc. – Luca 6:27
În același fel s-a manifestat și Christos (Romani 5:10) atunci când a murit pentru noi când eram dușmanii Lui. Prin această putere și prin acest exemplu, să facem și noi același lucru.
Sursa originală: How to Contemplate Calamity – https://www.desiringgod.org/articles/how-to-contemplate-calamity
Tradus cu permisiune – Translated with permission