Thomas Edgar oferă unul dintre cele mai amănunțite studii despre termenul grecesc “glossa” în cartea sa Miraculous Gifts. Un studiu al cuvântului “glossa” este important pentru a determina la ce tip de “limbi” se referă Pavel în 1 Corinteni 12-14. Scrie Pavel despre limbi extatice (neinteligibile) sau nu? Studiul lexical al lui Edgar prezintă un caz convingător că darul limbilor a fost întotdeauna capacitatea supranaturală de a vorbi limbi umane neînvățate anterior. Termenul “glossa” nu a fost niciodată folosit pentru a implica vorbirea neinteligibilă. Deoarece cartea lui Edgar nu mai este tipărită, am adunat câteva dintre cele mai importante observații ale lui Edgar cu privire la acest studiu.
Edgar scrie: “O autoritate recunoscută în ceea ce privește utilizarea cuvintelor grecești în epoca clasică și până în anul 500 d. Chr. este Lexiconul grecesc-englezesc de Liddel și Scott. Aici se spune că termenul glossa sau limbă înseamnă limba ca organ al vorbirii, sau o limbă, inclusiv cuvinte învechite sau străine care au nevoie de explicații, sau orice are forma unei limbi fizice. Observați că un cuvânt “învechit sau străin” face totuși parte dintr-o limbă umană cunoscută și este inteligibil. Nu se afirmă că glossa înseamnă vorbire extatică neinteligibilă. Este vorba fie de limba fizică, fie de un aspect al limbajului uman normal” (pp. 110-111).
Edgar studiază apoi cuvântul glossa în literatura greacă nebiblică. Printre surse se numără Aristotel, Quintilian, Plutarh, Aristofan și alții (pp. 111-114). Edgar concluzionează: “Este evident, în măsura dovezilor pe care le avem, că grecii antici nu foloseau glossa pentru a desemna vorbirea neinteligibilă, extatică. Acest lucru nu se datorează unei lipse de referințe la o astfel de exprimare, deoarece există numeroase referințe în literatura greacă. Cu toate acestea, ei foloseau alți termeni pentru a se referi la exprimarea extatică din vremea lor. Utilizările de glossa la care face referire Behm se referă toate la cuvinte din limbajul uman actual, cunoscut.” (p. 114).
În continuare, Edgar studiază utilizarea cuvântului glossa în iudaismul precreștin (pp. 115-117). El examinează expresia “limbile îngerilor” din Testamentul lui Iov (a nu se confunda cu Cartea lui Iov). Edgar scrie: “cuvântul glossa nu apare în exemplele citate! [48:2-3a; 49:2; 50:1a-2; 51:4 și 52:7] Deși glossa nu este folosită, verbul apophtheggomai este folosit. Aceasta este o formă compusă a verbului phtheggomai, care, așa cum am observat mai devreme, era folosit în religia păgână greacă pentru exprimarea extatică. Testamentul lui Iov, mai degrabă decât să ofere dovezi pentru utilizarea glossei ca termen pentru a descrie vorbirea extatică neinteligibilă, nu folosește glossa pentru o astfel de vorbire. Totuși, el oferă dovezi că un alt termen, verbul phtheggomai, era folosit în mod normal pentru a descrie astfel de exprimări” (p. 116).
Edgar continuă și examinează cuvântul glossa în utilizarea sa seculară în timpul Noului Testament (pp. 117-118). El observă: “glossa, la acea vreme, însemna limbajul uman normal, particularitățile locale ale vorbirii sau limba fizică. Din nou, nu există nicio aluzie la faptul că glossa înseamnă vorbire extatică neinteligibilă. Din moment ce “particularitățile locale” se referă la limbajul normal, dovezile susțin cele două sensuri de bază pentru glossa (limbaj sau limba fizică)…” (pp. 117-118).
Urmează un studiu al termenului glossa în Septuaginta (traducerea în limba greacă a Vechiului Testament). Edgar scrie: “Un studiu al pasajelor în care glossa este folosită în cărțile canonice ale Vechiului Testament relevă faptul că acest cuvânt este folosit pentru limba fizică, pentru un obiect în formă de limbă, pentru vorbire, pentru limbi umane și, uneori, pentru o națiune în sensul de unitate lingvistică. Glossa apare de 114 ori în cărțile canonice (biblice) ale Septuagintei și de 41 de ori în cărțile apocrife, ceea ce oferă un total de 155 de exemple de utilizare a acestui cuvânt. În ciuda numărului mare de apariții, glossa nu înseamnă niciodată vorbire neinteligibilă. Întotdeauna se referă la limba însăși (inclusiv o referire la un obiect în formă de limbă sau de pană), sau la vorbirea ori limbajul normal și coerent” (p. 118).
Unii susțin că există ocurențe de vorbire extatică în Vechiul Testament (c.f., 1 Sam. 10:5 și urm. și 19:20 și urm. și 1 Împărați 18:29 și urm. și 2 Împărați 9:11; Is. 28:10 și urm. și Num. 11:25 și urm. Iată observațiile lui Edgar (p. 120):
- 1 Sam. 10:5 și urm. – Nu există nici un indiciu că profeția lui Samuel ar fi fost neinteligibilă.
- 1 Sam. 19:20 și urm. – Acțiunea de a se dezbrăca de haine și de a se culca toată noaptea poate implica fervoarea extatică, dar acest lucru nu este precizat.
- 1 Regi 18:29 – se referă la falșii profeți ai lui Baal. Dacă acesta este un exemplu de fervoare extatică, este un exemplu nu al lucrării Duhului Sfânt, ci al spiritelor demonice.
- 2 Împărați 9:11 – Aceasta este cu siguranță o vorbire inteligibilă. Iehu indică acest lucru când spune: “Tu cunoști omul și ce poate spune el”. Nu există nicio aluzie la vreo stare de fervoare extatică.
În ultima secțiune, Edgar examinează toate utilizările din Noul Testament ale glossei (Fapte 2:4-11; 10:46; 19:6; Marcu 16:17-18; 1 Cor. 12:3; 13:1; 14:1-40; 2 Cor. 5:13).
În ceea ce privește Faptele Apostolilor, Edgar scrie: “Descrierea din Noul Testament a vorbirii autentice în limbi nu oferă nicio dovadă pentru a considera acest dar ca fiind similar cu vorbirea care este clasificată în mod normal ca fiind o exprimare extatică, și nici nu este similar cu vorbirea extatică religioasă păgână. Vorbirea în limbi din Faptele Apostolilor 2:4-11; 10:46 și 19:6 a început în afara oricărei pregătiri preliminare. Fenomenele au apărut brusc în ziua Cincizecimii (Fapte 2:2) și în afara oricărei căutări, deoarece cei implicați nu erau familiarizați cu acest dar. În Fapte 10:46, vorbirea limbii a venit pe neașteptate asupra celor care au auzit predica lui Petru. Nici Petru, nici ascultătorii nu se așteptau la aceasta. Adunarea era calmă și ordonată; ceilalți doar ascultau predica lui Petru. Aceeași lipsă de pregătire a evenimentului este evidentă și în Fapte 19:6. În fiecare dintre aceste evenimente, limbile au venit pe neașteptate și în afara vreunei stăruințe speciale. Un alt aspect este consecvent în toate cele trei pasaje: nu există nici cel mai mic indiciu că vorbitorii se aflau într-o stare extatică sau de transă. Nu se spune nimic referitor la un sentiment de bunăstare sau la vreo binecuvântare în ceea ce-i privește pe vorbitori. În fiecare caz, uimirea și emoția au fost din partea ascultătorilor. Toate cele trei pasaje sunt consecvente în sensul că vorbitorii nu au experimentat aparent nicio dezamăgire sau sentiment de depresie după discurs și nici nu păreau să-și piardă conștiința mentală în vreun moment în timpul discursului. Mai degrabă, în ziua Cincizecimii, Petru și cei unsprezece păreau să fie perfect conștienți de evenimentele care aveau loc și nu au fost niciodată “ieșiți din minți” în sensul unei amnezii temporare” (pp. 162-163).
În ceea ce privește 1 Corinteni, Edgar scrie: “Din 1 Corinteni 14:13 și 14:27-36 reiese clar că vorbitorul de limbi era stăpân pe vorbirea sa și nu era lipsit de control sau în transă. El trebuia să vorbească numai pe rând și numai dacă era prezent un interpret. Pentru a se supune acestei porunci, el trebuia să fie capabil să controleze darul. Femeile nu trebuiau să vorbească în adunare și, prin urmare, Pavel trebuie să fi presupus că ele își pot controla vorbirea, inclusiv vorbirea în limbi. 1 Corinteni 14:13 arată că vorbitorul avea suficientă conștiință mentală pentru a se ruga să poată interpreta. În întregul Nou Testament nu există nicio aluzie la faptul că exercitarea darului limbilor ar fi legată de vreun fenomen fizic, cum ar fi tresăriri, tremurături, convulsii, spume la gură, căderi, ochi închiși, rostogolirea ochilor și a capului, schimbarea înălțimii sau a tonului vocii etc. Afirmațiile “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii” (1 Corinteni 14:33) și “toate lucrurile să fie făcute cu decență și în ordine” (1 Corinteni 14:40) par să excludă astfel de lucruri. Afirmația lui Pavel potrivit căreia un necredincios sau un neînvățat va crede că vorbitorii sunt nebuni (1 Corinteni 14:23) nu înseamnă că vorbitorii bâlbâiau, se aflau într-o stare de extaz asemănătoare cu o transă sau vorbeau în legătură cu astfel de manifestări fizice, așa cum tocmai am menționat. Acest lucru se poate vedea din 1 Corinteni 14:24, care se referă la profeție.
Pasajul cel mai invocat care se presupune că dovedește sensul de “vorbire extatică” este 1 Corinteni 12-14. Dar, în loc să susțină această interpretare, acest pasaj o respinge. 1 Corinteni 12:3 arată că limbile sunt inteligibile. 1 Corinteni 13:1, care, în context, se referă în mod evident la darurile spirituale, include în mod clar “limbile oamenilor”. 1 Corinteni 14:22 este o deducție cu privire la limbi bazată pe un pasaj din Vechiul Testament (Isaia 28:11) care se referă la limbi străine, ceea ce implică faptul că limbile din pasaj se referă la limbi reale, umane. Folosirea termenului barbar [1 Cor. 14:11], necesitatea ca limbile să fie un semn și faptul că ele sunt stăpânite de sine, toate acestea favorizează sensul de limbă umană mai degrabă decât de vorbire extatică sau bâlbâială” (pp. 163, 164, 168).
Edgar încheie studiul și scrie: “Datele obiective ale limbii grecești și ale Noului Testament, în special, prezintă darul limbilor ca pe un miracol autentic, necunoscut până atunci și care nu a fost reprodus în altă parte. A fost un miracol convingător, un semn, și nu o simplă glosolalie, bâlbâială sau vorbire extatică” (p. 170).
Concluzie personală: Din acest studiu, se poate observa că penticostalii și carismaticii moderni greșesc atunci când presupun o a doua categorie de limbi, denumite uneori limbi cerești sau angelice.
Noul Testament nu identifică niciodată vorbirea în limbi ca fiind o vorbire extatică sau o vocalizare liberă sau o bâlbâială. Termenul de glossa are doar două sensuri de bază: limbă umană sau limbă fizică. Prin urmare, darul limbilor a fost întotdeauna capacitatea supranaturală de a vorbi în limbi umane inteligibile neînvățate anterior.
Eu însumi fiind un fost carismatic, dau mărturie despre trecutul meu de vorbitor de limbi extatice neautentice care nu erau decât o bâlbâială indusă de grupul în care mă aflam.
Autor: Andreas Wiget
Sursa originală: A Word Study of “Tongues” (Glossa) – https://medium.com/@andreaswiget/a-word-study-of-tongue-glossa-bfe66490ea4d
Tradus cu permisiune – Translated with permission
Asociația Corpus Reformatorum 