Ziua națională a României – Poate creștinul să fie patriot?
Astăzi este 1 Decembrie – Ziua națională a României.
În mod evident, există această preocupare dacă în calitate de creștini există loc în viețile noastre pentru patriotism, ținând cont că noi suntem străini și trecători pe acest pământ.
Credem că da, există. Și este corect și că noi suntem pelerini. Suntem exilați. Suntem refugiați. Suntem călători: “Preaiubiților, vă îndemn, ca pe niște călători și exilați, să vă feriți de patimile cărnii, care se luptă împotriva sufletului vostru” (1 Petru 2:11). Sau Filipeni 3:20: “Cetățenia noastră este în ceruri”. Așadar, frământarea este corectă. Noi suntem cetățeni ai cerului. Suntem călători și pelerini pe pământ. Iar acest lucru se datorează faptului că această lume este decăzută, nu faptului că este creată.
Ceea ce ne face să ne simțim atât de străini aici este faptul că dumnezeul acestei lumi este Satana. El deține o influență vastă. Lumea este pătrunsă de păcat. Ne face să ne simțim ca și cum nu am fi acasă. Abia așteptăm să terminăm cu păcatul și să fim în prezența sfințeniei. Așa că atunci când spunem că suntem străini, exilați, călători și pelerini, nu vreau să ne referim la faptul că pământul este un loc pe care îl disprețuim. Vreau să spunem doar că structurile în care ne aflăm sunt pătrunse de păcat. Ne dorim ceva nou.
Cu toate acestea, Dumnezeu vrea ca noi să fim angrenați în această lume. Noi nu suntem din lume, dar suntem în lume și trebuie să fim în ea. Suntem într-un oraș sau într-un stat și suntem într-o țară și într-un continent. Și dacă punem întrebarea: “Ce este patriotismul?”, răspunsul ar fi că patriotismul este o dragoste specială pentru patrie. Ar putea fi un oraș sau ar putea fi un stat, o țară, un trib, o etnie. Iar această dragoste este diferită de dragostea generală pe care creștinii o au pentru toată lumea sau pentru întregul pământ. Iar motivul pentru care credem că este bine să avem afecțiuni speciale pentru o patrie este pentru că Biblia pare să indice în această direcție în mai multe moduri.
Iată un exemplu. Pavel a spus în Galateni 6:10: “După cum avem ocazia, să facem bine tuturor, și mai ales celor din familia credinței”. Este ca și cum ar exista această apropiere în legătură cu cei care sunt chiar lângă tine. Și există un fel de afecțiune pentru ei care este diferită. Sau gândiți-vă la 1 Timotei 5:8: “Dacă cineva nu are grijă de rudele sale, și mai ales de membrii familiei sale, s-a lepădat de la credință”.
Se pare că este corect nu doar să avem această dragoste generală pentru toată lumea, ci mai degrabă să avem și o formă specială a ei. Știm că Pavel a spus în Romani 9:3: “Aș vrea să fiu eu însumi blestemat și scos din trupul lui Christos din pricina fraților mei, rudele mele după trup”. Există ceva în legătură cu acest trup – faptul că suntem legați într-un mod familial sau cultural cu un grup – care ne face să-i iubim cu un tip neobișnuit de afecțiune.
Ne gândim și la alte pasaje care arată în direcția patriotismului, spre exemplu Romani 13 care implică cu siguranță un anumit tip de patriotism, deoarece Romani 13:1 spune “supuneți-vă autorităților guvernamentale”, care presupune faptul că un guvern, o țară, un stat are dreptul de a folosi sabia pentru a menține ordinea și pentru a se apăra împotriva agresiunii. Iar dacă folosește sabia, înseamnă că Dumnezeu spune că are dreptul să o facă. Și dacă are dreptul de a exista și de a păstra ceea ce are ca stat, atunci oamenii care trăiesc acolo trebuie să își dea aprobarea pentru asta. Ei spun: “Ne place asta. Ne bucurăm că existăm și că suntem așa cum suntem din punct de vedere cultural.” Ei pot spune acest lucru fără să denigreze alte culturi. Nu trebuie să fii împotrivitor cu privire la America pentru că ești pro-România și doar pentru că iubești unele dintre elementele distinctive pe care Dumnezeu le-a creat în România.
Indiferent de forma pe care o ia patriotismul tău, credem, totuși, că ar trebui să fie însoțită de sentiment profund cu privire la faptul că suntem mai strâns legați de frații în Christos din alte țări și din alte culturi decât de cel mai apropiat compatriot necredincios din România. Dumnezeu este Regele nostru și nu omul. Împărăția Lui este cea căreia ne supunem în final.
Dar, asta nu ne împiedică să fim recunoscători că Dumnezeu ne-a dat țara noastră și să fim recunoscători că unii oameni au plătit un preț mare pentru a o păstra integră.