Slăbiciunea și eșecul îți vor întări credința

Sunt atât de multe lucruri pe care aș fi vrut să mi le fi spus cineva la treizeci de ani, pentru că la treizeci de ani credeam că mi-am înțeles viața.

Dar nu a fost așa.

Viața mi s-a întors cu susul în jos foarte repede. Mi-aș fi dorit ca cineva să-mi fi spus,

Te agăți de lucruri fără sens și crezi în tine din motive greșite. Nu-ți mai judeca viața după realizările sau “binecuvântările” tale, fie ele materiale, relaționale sau care țin de reputație, pentru că niciuna dintre ele nu va dura. Ceea ce tu consideri acum ca fiind binecuvântări îți va fi luat, iar când va fi așa, vei descoperi că a fi binecuvântat este mai profund și mai durabil decât îți poți imagina.

În niciun caz nu aș fi putut să mă pregătesc pe mine însumi la treizeci de ani pentru ceea ce mă aștepta. Cum se poate pregăti cineva pentru necunoscut? Mă bucur că nu am știut ce urma să se întâmple, dar aș fi vrut să știu că, în timp ce Dumnezeu îmi lua comorile pământești, îmi dădea ceva ce nu putea fi luat niciodată – mi se dădea pe Sine însuși.

Aș fi vrut să știu că încrederea în Dumnezeu nu va fi niciodată o greșeală și că El va folosi fiecare gram de durere pentru binele meu și pentru gloria Sa. Și aș fi vrut să știu că viața în Christos va continua să se îmbunătățească, pentru că Isus păstrează întotdeauna cel mai bun vin la urmă.

Costul unei cariere de succes

Sfârșitul adolescenței și apoi cei douăzeci de ani ai vieții mele au fost marcați de un succes nemărginit. Am fost numită șefă de promoție a clasei mele de liceu. Acceptată la fiecare colegiu la care am aplicat. După facultate, am lucrat pentru o instituție financiară importantă. Am obținut un MBA de la o universitate de prestigiu. Am cunoscut și m-am căsătorit cu un coleg de la școala de afaceri. Am prosperat în munca mea pe măsură ce am urcat pe scara corporatistă.

“Încet-încet mi-am dat seama că eșecul meu epic a fost un dar imens.”

Viața a fost glorioasă dintr-o perspectivă lumească. Nu m-am confruntat cu nici un refuz, cu nimic din tot ce își dorea inima mea. Am avut tot ce mi-am dorit. Dar totul a venit cu un preț.

Credința mea, cândva vibrantă în perioada facultății, a trecut în plan secundar față de cariera mea. Momentele mele de liniște erau mai mult pe fugă, dacă se întâmplau vreodată. Prieteniile mele erau superficiale, dar eram prea ocupată ca să-mi pese. Credința mea era superficială, dar părea suficient de bună.

Apoi am ajuns la perioada vârstei de treizeci de ani. O luptă serioasă în căsnicie ne-a dus la consiliere timp de ani de zile. Fiul nostru cel mic a murit. Am avut patru pierderi de sarcină prin avorturi spontane. Am fost diagnosticată cu sindromul post-polio, deși simptomele erau abia la început.

Învățarea în postura de casnic

Viața mea aparent perfectă luase o turnură uriașă. Am decis să stau acasă cu normă întreagă după ce s-a născut primul nostru copil. Mi-am mutat atenția de la cariera mea la cea de soție și mamă devotată. Am pregătit mese gourmet, am fotografiat fiecare respirație a copiilor mei și am făcut albume pentru a comemora fiecare ocazie.

M-am rugat pentru soțul meu și mi-am făcut timp pentru a fi împreună. Am planificat seri regulate în familie și mi-am educat copiii acasă. Am avut momente de liniște consistente, am predat studii biblice pentru femei și am îndrumat femei în ceea ce privește căsătoria.

Luptele mele m-au forțat să mă sprijin pe Dumnezeu și am învățat să mă adaptez la o viață diferită – una care era mai puțin în centrul atenției, dar care se simțea totuși împlinită. Doar că prioritățile și aprecierile erau diferite.

Nicăieri altundeva unde să mă întorc

Dar la jumătatea anilor patruzeci, totul s-a prăbușit. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, invocând neajunsurile mele ca soție. Copiii mei s-au îndepărtat de Dumnezeu, furioși, subliniind eșecul meu ca părinte. Casa noastră a devenit un loc al furiei și al regretelor, opusul sanctuarului care fusese cândva. Brațele mele au început să cedeze din cauza bolii post-polio, așa că a trebuit să renunț la gătit, la albumele de amintiri și la ospitalitate pentru a mă concentra pe îngrijirea de sine.

“În timp ce Dumnezeu îmi lua comorile pământești, îmi dădea ceva ce nu putea fi luat niciodată – el însuși.“

Tot ceea ce lucrasem pentru mine dispăruse. Lucrurile pe care le prețuisem s-au dezintegrat. Nu mai exista nicio fărâmă de realizare de care să mă pot agăța.

Acele zile au fost mai dureroase decât pot exprima în cuvinte. Prietenii și familia mea s-au mobilizat în jurul meu, dar în interior eram pe moarte. Nimic din ceea ce realizasem nu părea să conteze.

M-am agățat de Dumnezeu pentru că știam că nu mai aveam unde să mă întorc. Și din acea disperare a apărut o încântare neașteptată în Dumnezeu. Am tânjit după părtășia cu El. Cuvântul Său mă revigora zilnic. M-am rugat cu mai multă seriozitate.

Iar relația mea cu ceilalți a căpătat o autenticitate regăsită. Nu mai aveam nimic în spatele căruia să mă ascund. Nu mai aveam de păstrat aparențe. Totul era expus la vedere.

Și mi-am dat seama încet-încet că acest eșec epic a fost un dar imens.

Identitate și securitate

Pe măsură ce viața mea a fost pusă la încercare de adversități și eșecuri, am căpătat un sentiment mai adevărat despre cine eram. Acesta nu se baza pe realizările mele, nici pe ceea ce credeau oamenii despre mine și nici pe ceea ce fac sau făcusem.

Identitatea mea se baza pe Christos.

Succesele mele în viață nu mi-au oferit niciodată siguranță. Dimpotrivă, ele m-au presat să continui să reușesc.

Dar eșecurile mi-au dat o încredere interioară. M-au învățat despre mine însumi. Să știu pe ce mă voi putea sprijini. Să știu ce ar putea și ce va fi garantat zdruncinat. Să știu ce a fost de nezdruncinat.

În mijlocul falimentelor mele, am înțeles mai clar ce constituie adevărata binecuvântare. Adevărata binecuvântare se află întotdeauna în Dumnezeu însuși.

Dumnezeu clădește pe eșecurile noastre

Biblia ne arată cum se folosește Dumnezeu de eșecurile și slăbiciunile noastre. David a păcătuit împotriva lui Dumnezeu atunci când a decis să facă un recensământ, numărându-și poporul în loc să se bazeze pe Dumnezeu. Dumnezeu l-a pedepsit, iar în pocăința lui David, acesta a construit un altar pe aria de treierat a lui Arauna, iebusitul. Și chiar pe acel pământ, locul eșecului și al pocăinței lui David, a fost construit templul Domnului.

“Nu-ți irosi suferința, căci ea va fi făuritoarea credinței tale. Și într-o zi, vei fi recunoscător pentru toate acestea.“

Templul lui Dumnezeu din Ierusalim, locul cel mai sfânt în care urma să locuiască Domnul pe pământ împreună cu omul, a fost construit pe terenul eșecului uman.

Noi nu îi oferim nimic lui Dumnezeu. El nu urmărește succesul nostru. El vrea inima noastră. Pocăința noastră. Dependența noastră de El.

Acum, Dumnezeu nu locuiește într-un templu făcut de mâini omenești. El locuiește în noi. Și, în același mod, cea mai mare lucrare a lui Dumnezeu în noi este construită pe terenul eșecului nostru. Dumnezeu face cea mai extraordinară lucrare a Sa atunci când ne bazăm doar pe El.

Scriindu-mi mie la treizeci de ani

Ce i-aș spune sinelui meu la etapa de treizeci de ani?

Ai încredere în Dumnezeu. El va folosi totul în viața ta pentru a te apropia de El. Nu-ți irosi suferința, pentru că ea îți va făuri credința. Și într-o zi, când credința ta va deveni vedere, vei fi recunoscător pentru toate acestea.

Sursa originală: Weakness and Failure Will Build Your Faith – https://www.desiringgod.org/articles/weakness-and-failure-will-build-your-faith

Tradus cu permisiune – Translated with permission