top
Depresie/suferință Depresia spirituală în cartea Psalmilor

Depresia spirituală în cartea Psalmilor

Titlul psalmului ne amintește de ceea ce am văzut săptămâna trecută. “Către mai-marele cântăreţilor. Cântarea fiilor lui Core”.

Fiii lui Core erau un grup de preoți care erau însărcinați cu slujba de a cânta. 2 Cronici 20:19 îi descrie în acțiune: “Coreiții, s-au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul Dumnezeul lui Israel.”

Așadar, titlul implică faptul că acest psalm a fost probabil folosit în închinarea publică și a fost cântat. Psalmii sunt cântări. Sunt poezii. Ei sunt scriși pentru a trezi, exprima și modela viața emoțională a poporului lui Dumnezeu. Poezia și cântarea există pentru că Dumnezeu ne-a creat cu emoții, nu doar cu gânduri. Emoțiile noastre sunt foarte  importante.

Al doilea lucru care trebuie observat în titlu este că psalmul se numește Maskil (termenul original). Nu este clar ce înseamnă acest cuvânt. De aceea, majoritatea versiunilor nu îl traduc. Vine de la un verb ebraic care înseamnă a face pe cineva înțelept sau a instrui. Deci, atunci când este aplicat la psalmi, poate însemna o cântare care instruiește sau o cântare care este elaborată cu înțelepciune. Asta ne amintește de celălalt lucru pe care l-am subliniat săptămâna trecută: Psalmii intenționează să instruiască. “Binecuvântat este omul a cărui desfătare este în învățătura Domnului și la învățătura Lui meditează zi și noapte”.

Așadar, “Către dirijorul de cor. Un maskil al fiilor lui Core” subliniază ambele puncte de data trecută: psalmii sunt o sursă de instruire și sunt cântece. Iar Isus a învățat faptul că ei sunt inspirați de Dumnezeu. Ei intenționează să modeleze ceea ce gândește mintea și ceea ce simte inima. Când ne cufundăm în ei, “gândim și simțim cu Dumnezeu”. Este ceea ce mă rog ca această serie de mesaje să ne ajute să facem.

O privire de ansamblu asupra Psalmului 42

Modul în care aș dori să ne concentrăm asupra Psalmului 42 este inițial printr-o privire de ansamblu, iar apoi am să evidențiez șase lucruri pe care acest om evlavios le face când este pus față în față cu depresia sa spirituală – șase lucruri care cred că au menirea de a modela modul în care ne confruntăm cu propriile noastre anotimpuri de întuneric.

Iată privirea de ansamblu: În exterior, circumstanțele sale sunt asupritoare. Versetul 3 spune că vrăjmașii lui îi spun toată ziua: “Unde este Dumnezeul tău?”. Iar versetul 10 spune același lucru, doar că descrie efectul ca pe o rană mortală: “Ca și cum aș avea o rană mortală în oase, mă batjocoresc potrivnicii mei, în timp ce toată ziua îmi spun: “Unde este Dumnezeul tău?””. Iar batjocura “Unde este Dumnezeul tău?” implică faptul că și altceva a mers prost, altfel nu ar fi spus: “Unde este Dumnezeul tău?”. Ei susțin că a fost abandonat.

Starea emoțională internă a psalmistului este deprimată și plină de tulburare. În versetele 5 și 11, el se descrie ca fiind “doborât” și “în tulburare”. În versetul 3, el spune: “Lacrimile mele au fost hrana mea zi și noapte”. Așadar, el este descurajat până la punctul de a plânge zi și noapte. În versetul 7, el spune că se simte ca și cum s-ar îneca: “Toate talazurile și valurile tale au trecut peste mine”.

Lupta pentru a spera în Dumnezeu

În toate acestea, el luptă pentru speranță. Versetul 5: “De ce ești doborât, suflete al meu, și de ce te tulburi în mine? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci Îl voi lăuda iarăși pe El, mântuirea mea și Dumnezeul meu.” Versetul 11: “De ce ești doborât, suflete al meu, și de ce te tulburi în mine? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda pe El, mântuirea mea și Dumnezeul meu.” El nu se lasă pradă emoțiilor descurajării. El se împotrivește.

Nu vă pot spune de câte sute de ori, în ultimii douăzeci și opt de ani la Betleem (biserica Betleem), am luptat împotriva greutății descurajării chiar cu aceste cuvinte: “Nădăjduiește în Dumnezeu, John. Speră în Dumnezeu. Îl vei lăuda din nou. Această emoție mizerabilă va trece. Acest anotimp va trece. Nu fi abătut. Priveștei la Isus. Lumina va răsări”. Era atât de central în modul nostru de gândire și de vorbire la începutul anilor optzeci, încât am pus un semn uriaș “Speranță în Dumnezeu” pe peretele exterior al vechiului sanctuar și am devenit cunoscuți în cartier ca biserica “Speranță în Dumnezeu”.

Circumstanțele externe ale psalmistului sunt opresive. Starea sa emoțională internă este deprimată și plină de agitație. Dar el luptă pentru speranță. Și lucrul cu adevărat remarcabil este că, la sfârșitul psalmului, el încă luptă, dar nu se află încă acolo unde își dorește să fie. Ultimele cuvinte ale psalmului – și ultimele cuvinte ale psalmului următor – sunt: “De ce ești doborât, suflete al meu, și de ce te tulburi în mine? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci Îl voi lăuda din nou pe El, mântuirea mea și Dumnezeul meu”. El ne lasă în continuare să luptăm pentru experiența bucuroasă a speranței și a eliberării de tulburare.

Un final dulce-amărui

Este acesta un final fericit? Ca aproape orice altceva în această viață, este gri, dulce-amărui. Credința lui este într-adevăr uimitoare, iar lupta lui este curajoasă. Dar el nu este acolo unde ar vrea să fie în speranță, pace și laudă.

Așadar, presupun că acest psalm se află în Biblie prin voia lui Dumnezeu și că, dacă îl ascultăm cu atenție, dacă îl privim pe acest psalmist cum se luptă, dacă medităm la această instrucțiune zi și noapte, gândurile noastre despre Dumnezeu și viață, pe de o parte, și emoțiile noastre, pe de altă parte, vor fi modelate de Dumnezeu. Și vom deveni ca un copac care dă roade și ale cărui frunze nu se ofilesc atunci când vine seceta asupririi, a descurajării și a tulburărilor.

Cum răspunde psalmistul la descurajare

Iată așadar șase moduri în care acest psalmist răspunde la descurajarea și tulburarea care a venit odată cu batjocura dușmanilor săi. Le voi pune în ordinea în care s-ar fi putut întâmpla, deși cu siguranță se suprapun și se repetă.

1. Îl întreabă pe Dumnezeu „De ce?”

În primul rând, el răspunde circumstanțelor sale la un moment dat întrebându-L pe Dumnezeu De ce? Versetul 9: “Spun lui Dumnezeu, stânca mea: “De ce m-ai uitat? De ce mă întristez din cauza asupririi vrăjmașului?””. Cuvântul “uitat” este o exagerare. Și el știe că este. Tocmai a spus în versetul 8: “Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele”.

Ceea ce vrea să spună este că, i se pare că Dumnezeu l-a uitat. Se simte ca și cum Dumnezeu l-a uitat. Dacă Dumnezeu nu l-a uitat, de ce nu sunt acești dușmani alungați și nimiciți? Ar fi bine dacă noi toți am fi atât de cumpătați și de atenți în exprimarea descurajărilor noastre, încât să nu spunem niciodată nimic în neregulă. Dar nu așa suntem noi. În mijlocul tumultului de emoții, nu suntem atenți la cuvintele noastre.

Cei dintre noi care erau prin preajmă în 1985, când am predicat prin Iov, își pot aminti cum acest adevăr a ajuns la noi ca biserică. Ani de zile după aceea, ne refeream la cuvintele din Iov 6:26 și vorbeam despre “cuvinte în vânt”. Iov le spune prietenilor săi critici: “Credeți că puteți mustra cuvintele, când vorbirea unui om disperat este vânt?”. Cu alte cuvinte, nu săriți asupra cuvintelor unui om deznădăjduit. Lăsați-le să treacă. Va fi timp suficient pentru a discerne convingerile mai profunde ale inimii sale. Lăsați vântul să le ducă. Sunt cuvinte în vânt.

Așadar, psalmistul se întreabă: De ce? Este o întrebare legitimă. Poate că nu a pus întrebarea cu precizie teologică sau lingvistică, dar dacă va dovedi în timp că nu a vrut să spună că Dumnezeu l-a uitat, vom lăsa cuvintele lui anterioare în vânt.

2. El afirmă dragostea suverană a lui Dumnezeu.

În al doilea rând, în mijlocul descurajării sale, el afirmă dragostea suverană a lui Dumnezeu pentru el. Versetul 8: “Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele”. În versetele 5 și 11, el Îl numește pe Dumnezeu “mântuirea mea și Dumnezeul meu”. Și chiar dacă spune că i se pare că Dumnezeu l-a uitat, el nu încetează să creadă în suveranitatea absolută a lui Dumnezeu asupra tuturor adversităților sale. Astfel, la sfârșitul versetului 7, el spune: “Toate talazurile și valurile Tale au trecut peste mine”. Furtunile și valurile tale au trecut peste mine.

Cu alte cuvinte, toate circumstanțele sale de prăbușire, tumultoase, asupritoare și descurajante sunt valurile lui Dumnezeu. El nu pierde niciodată această aderență la marile adevăruri despre Dumnezeu. Ele sunt balastul din mica lui barcă a credinței. Ele îl împiedică să se răstoarne în tumultul emoțiilor sale. O, câți dintre voi ați învățat acest lucru mai profund decât mine din cauza valurilor care s-au abătut asupra vieților voastre. Ați învățat profund că nu este o ușurare să spuneți că Dumnezeu nu conduce vântul și valurile. Așadar, psalmistul afirmă dragostea suverană a lui Dumnezeu pentru el în și prin toate necazurile.

3. El cântă.

În al treilea rând, el îi cântă Domnului noaptea, pledând pentru viața lui. Versetul 8: “Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele”. Aceasta nu este o cântare de speranță jubilantă. El nu simte o speranță jubilantă. El caută o speranță jubilantă. Acesta este un cântec de rugăciune și un cântec de implorare – un cântec “către Dumnezeul vieții mele”. Adică, un cântec de implorare pentru viața lui.

Dar cât de uimitor este faptul că el își cântă rugăciunea! Părerea mea este că de aici provine Psalmul 42. Este posibil ca tocmai acest psalm să fie acel cântec de rugăciune de noapte. Nu mulți dintre noi pot compune cântece atunci când sunt descurajați și plâng zi și noapte. De aceea, este bine să avem la îndemână o psaltire care poate fi cântată – sau o carte de imnuri cu toată gama de emoții. De exemplu, Isaac Watts a scris aceste versete pentru a fi cântate:

    Cât timp Îți vei ascunde Tu fața Ta?

       Dumnezeul meu, cât de mult vei întârzia?

    Când voi simți acele raze cerești

       Care-mi alungă temerile?

    Cât timp va trebui ca bietul meu suflet muncitor

       Să se zbată și să se chinuie în zadar?

    Cuvântul Tău îi poate învinge pe toți dușmanii mei

       Și-mi alină durerea.

Psaltirea din 1912 conține aceste versete pentru a fi cântate așa cum psalmistul din Psalmul 42 cânta noaptea:

    Cât timp mă vei uita,

       Doamne, Dumnezeule al harului?

    Până când mă vor asedia temerile

       În timp ce întunericul Îți ascunde fața Ta?

    Cât timp mă vor chinui întristările

       Și-mi vor transforma ziua în noapte?

    Cât timp mă vor asupri dușmanii

       Și vor triumfa în puterea lor?

    Doamne, Dumnezeul meu, privește-mă

       Și ascultă-mi strigătele mele fierbinți;

    Ca nu cumva somnul morții să mă cuprindă,

       Luminează-mi ochii;

    Ca nu cumva, acum, vrăjmașul meu

       Să se laude cu succesul său,

    Și dușmanii exaltând

       Să se bucure de necazul meu.

Acestea nu sunt cântece de bucurie. Dar sunt cântece de credință. Și sunt modelate de gândirea și simțirea cu Dumnezeu în Psalmi.

4. El predică propriului său suflet.

În al patrulea rând, psalmistul predică propriului său suflet. Versetul 5: “De ce ești doborât, suflete al meu, și de ce te tulburi în mine? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda pe El, mântuirea mea și Dumnezeul meu”. O, cât de crucial este acest lucru în lupta credinței. Trebuie să învățăm să ne propovăduim nouă înșine adevărul. Ascultați-l pe Lloyd-Jones cum se agață de acest verset:

“Ți-ai dat seama că cea mai mare parte a nefericirii tale în viață se datorează faptului că te asculți pe tine însuți în loc să vorbești cu tine însuți? Ia gândurile care îți vin înminte  când te trezești dimineața. Nu le-ai inițiat, dar ele îți vorbesc, îți readuc în minte problemele de ieri și de alaltăieri… Cineva vorbește. Cine îți vorbește? Sinele tău vorbește cu tine. Or, tratamentul acestui om [în Psalmul 42] a fost următorul: în loc să permită acestui sine să vorbească cu el, el începe să vorbească cu el însuși. “De ce ești doborât, sufletul meu?”, întreabă el. Sufletul său îl deprimase, îl strivise. Așa că se ridică în picioare și spune: “Suflete, ascultă-mă o clipă, îți voi vorbi”. (Depresia spirituală, 20-21)”

De această parte a crucii, cunoaștem cel mai mare temei al speranței noastre: Isus Christos răstignit pentru păcatele noastre și triumfător asupra morții. Așadar, principalul lucru pe care trebuie să-l învățăm este să ne predicăm Evanghelia nouă înșine:

Ascultă-te pe tine însuți: Dacă Dumnezeu este pentru tine, cine poate fi împotriva ta? Cel care nu și-a cruțat propriul Fiu, ci l-a dat pentru tine, cum nu îți va da împreună cu El, cu bunăvoință, toate lucrurile? Cine  va aduce vreo acuzație împotriva ta, ca ales al lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică. Cine va condamna? Christos Isus este cel care a murit – mai mult decât atât, cel care a înviat – care se află la dreapta lui Dumnezeu, care într-adevăr mijlocește pentru tine. Cine te va despărți de dragostea lui Christos? (Romani 8:31-35 parafrazat)

Învață să îți propovăduiești singur Evanghelia. Dacă acest psalmist ar fi trăit după Christos, asta ce ar fi făcut.

5. El își amintește experiențele din trecut.

În al cincilea rând, psalmistul își amintește. El își amintește experiențele trecute. El își amintește de experiențele de închinare corporativă din trecut. Versetul 4: “Îmi amintesc aceste lucruri, când îmi revărs sufletul: cum mergeam cu mulțimea și cum înaintam în fruntea ei la Casa lui Dumnezeu, cu strigăte de bucurie și cântece de laudă, o mulțime care ține sărbătoare.”

O, câte s-ar putea spune aici despre importanța închinării colective în viața noastră. Nu luați ușor aceste momente petrecute împreună. Ceea ce facem aici este o adevărată întâlnire cu Dumnezeul cel viu. Dumnezeu intenționează ca aceste întâlniri cu El în cadrul închinării colective să vă păstreze credința. Dacă închinarea corporativă nu ar fi o lucrare supranaturală reală a lui Dumnezeu, ar fi pur sentimentalism pentru psalmist să-și amintească experiențele sale. El nu se angajează în nostalgie. El își confirmă credința în mijlocul tulburărilor și al descurajării, amintindu-și cât de real a fost Dumnezeu în închinarea corporativă.

Ar trebui să fim mai serioși în ceea ce privește închinarea corporativă. Cereți-I Domnului să vă arate care este miza aici.

6. El este însetat de Dumnezeu.

În cele din urmă, psalmistul însetează după Dumnezeu așa cum o căprioară însetează după pârâu. Versetele 1-2: “Precum o căprioară tânjește după izvoarele curgătoare, așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule. Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu. Când voi veni și mă voi înfățișa înaintea lui Dumnezeu?” Ceea ce face ca acest lucru să fie atât de frumos și atât de crucial pentru noi este faptul că el nu însetează în principal pentru a fi ușurat de circumstanțele sale amenințătoare. El nu însetează în principal pentru a scăpa de dușmanii săi sau pentru distrugerea lor.

Nu este greșit să dorești ușurare și să te rogi pentru ea. Uneori este corect să ne rugăm chiar și pentru înfrângerea dușmanilor. Dar mai important decât toate acestea este Dumnezeu însuși. Atunci când gândim și simțim cu Dumnezeu în Psalmi, acesta este rezultatul principal: ajungem să-L iubim pe Dumnezeu și vrem să-L vedem pe Dumnezeu și să fim cu Dumnezeu și să fim satisfăcuți admirându-L pe Dumnezeu.

Aceasta este speranța și rugăciunea mea supremă pentru aceste săptămâni pe care le petrecem împreună în Psalmi. Ca Dumnezeu să se reveleze, iar noi să dorim să-L cunoaștem așa cum este El în Sine și să avem părtășie cu El.

Vedeți fața lui Dumnezeu în Evanghelia lui Christos

O traducere a sfârșitului versetului 2 spune: Îndrăzniți să vă uitați la Dumnezeu: “Când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?”. Răspunsul final la această întrebare a fost dat în Ioan 14:9 și 2 Corinteni 4:4. Isus a spus: “Oricine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Iar Pavel a spus că, atunci când ne convertim la Christos, vedem “lumina Evangheliei slavei lui Christos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:4).

Când vedem fața lui Christos, vedem fața lui Dumnezeu. Și vedem slava feței Sale atunci când auzim povestea Evangheliei morții și învierii Sale. Este “evanghelia slavei lui Christos, care este chipul lui Dumnezeu”.

Fie ca Domnul să vă sporească foamea și setea de a vedea fața lui Dumnezeu. Și fie ca El să vă împlinească dorința prin evanghelia gloriei lui Christos, care este chipul lui Dumnezeu.

Sursa originală: Spiritual Depression In The Psalms

Tradus cu permisiune – Translated with permission