top
Alegere Dacă nu sunt ales, de ce sunt vinovat pentru necredința mea?

Dacă nu sunt ales, de ce sunt vinovat pentru necredința mea?

Bine ați revenit la podcast. Pe măsură ce parcurgeți noua carte APJ, veți vedea câteva dintre modurile în care am vorbit despre alegere și predestinare de-a lungul anilor. Consecințele acestei doctrine a suveranității lui Dumnezeu cu privire la cine este mântuit în cele din urmă conduc la multe, multe întrebări cum ar fi dacă acest lucru este corect sau nedrept și dacă alegerea îi scuză pe cei nealeși de necredința lor. Veți vedea aceste teme compilate la paginile 355-64.

Astăzi revenim direct la această temă într-o întrebare trimisă prin e-mail de un ascultător pe nume John. “Bună ziua, pastor John! Am auzit adesea necredincioși care Îl învinuiesc pe Dumnezeu că nu i-a ales și nu le-a dat o inimă nouă pentru a avea credință. Cum îi pot convinge că nu este vina lui Dumnezeu, ci a propriei lor necredințe? Fiul prietenului meu a mărturisit că este creștin și chiar a evanghelizat oameni și i-a condus pe oameni la Dumnezeu. Dar mai târziu, în timpul facultății, și-a dat seama că nu era un credincios adevărat și a părăsit credința. Acum dă vina pe Dumnezeu pentru că nu l-a ales. Cum l-ați sfătui pe acest tânăr?”

Ei bine, dați-mi voie să clarific imediat că sunt de acord cu premisa că există o alegere necondiționată din partea lui Dumnezeu – și anume, că pe toți cei pe care Dumnezeu îi salvează în mod decisiv, pe care îi scoate din întuneric la lumină, îi scoate din robia păcatului și a necredinței, nu decide să facă acest lucru sub impulsul momentului, ca și cum nu ar exista niciun plan. Mai degrabă, El salvează în conformitate cu înțelepciunea și planul Său infinit, pe care le-a avut în minte dintotdeauna. Efeseni 1:4 spune: “Dumnezeu ne-a ales în Christos înainte de întemeierea lumii”. Așadar, atunci când m-a mântuit, El m-a mântuit în baza unui plan electiv.

Liber din punct de vedere fizic, legat din punct de vedere moral

Așadar, întrebarea care se pune este aceasta: De ce oamenii pe care Dumnezeu nu îi salvează conform scopului și planului Său sunt totuși responsabili? Adică, ei nu sunt capabili să se elibereze de responsabilitatea de a crede și de a se încrede în Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu a planificat să îi salveze.

Acum, cred că punctul de la care trebuie să plecăm pentru a vorbi despre responsabilitatea oamenilor de a îmbrățișa și prețui adevărul lui Dumnezeu la care au acces este să distingem două tipuri de incapacitate, deoarece tipul de obiecție cu care avem de-a face aici este că unii spun: “Mi se cere să cred, dar nu am capacitatea de a crede. Iar faptul că nu am această capacitate înseamnă că nu sunt responsabil să cred”. Aceste două tipuri de incapacitate despre care vorbesc sunt incapacitatea morală și incapacitatea fizică.

Incapacitatea fizică este atunci când ți se cere să faci ceva, dar nu ai capacitatea fizică de a o face. De exemplu, ești legat de un stâlp într-o casă în flăcări și ți se poruncește să ieși afară, dar lanțurile te împiedică fizic să te miști. Deci, în acest caz, am spune că nu ești responsabil pentru că ai rămas în casă. Este posibil să fi vrut cu toată puterea ta să te miști și să ieși afară, dar nu ai putut fizic.

Dar există un alt tip de incapacitate, pe care o numim incapacitate morală. Nu ești limitat sau reținut din punct de vedere fizic, dar preferințele tale morale – ceea ce simți ca fiind bun și rău, plăcut și neplăcut, de dorit și de nedorit – sunt atât de puternic înclinate într-o direcție, încât s-ar putea să fii incapabil să acționezi contrar acestor preferințe. Așadar, de data aceasta, s-ar putea să te afli în casa în flăcări și să nu fii constrâns fizic deloc, dar să îți placă ceea ce faci în casă, chiar dacă ea arde. Și îți place atât de mult, încât o preferi, o dorești atât de mult, încât nici măcar nu vei crede nicio mărturie, oricât ar fi de credibilă conform căreia casa este în flăcări și trebuie să ieși, așa că rămâi acolo și mori.

Așadar, ești liber fizic, dar legat moral. Ești sclavul acelor dorințe copleșitoare care conduc la moarte.  

Harul suveran al lui Dumnezeu

Eu cred că Biblia ne învață că, dacă nu ești liber în sens fizic, nu ești responsabil să acționezi conform adevărului. Ești incapabil din punct de vedere fizic să vezi sau să faci (Romani 1:18-23). Dar dacă nu ești liber în sens moral, deoarece dorințele tale sunt atât de corupte și atât de contrare adevărului, ești totuși responsabil să acționezi conform adevărului (Romani 2:4-5). Responsabilitatea de a părăsi păcatul și de a ne încrede în Christos nu este anulată din cauza dorințelor noastre păcătoase, pentru că acestea sunt atât de puternice încât suntem incapabili din punct de vedere moral să ne îndepărtăm de păcat.

În alegere, Dumnezeu a ales în mod liber, a ales cu bunăvoință, să elibereze oamenii din această sclavie a incapacității morale – să elibereze oamenii de a iubi răul atât de mult încât sunt incapabili moral să aleagă binele. Niciunul dintre noi nu ar fi fost salvat dacă Dumnezeu nu ar fi făcut acest lucru pentru noi. Răspunsul final și decisiv la întrebarea de ce eu sau tu am crezut în Isus și am fost eliberați din robia iubirii de sine și a păcatului este harul suveran al lui Dumnezeu. După cum a spus apostolul Pavel, Dumnezeu ne-a făcut vii când noi eram morți (Efeseni 2:5). Dumnezeu ne-a îngăduit să credem (Filipeni 1:29). Dumnezeu a biruit împietrirea noastră împotriva Lui (Efeseni 4:18). Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a vedea slava lui Christos și pe Christos cel adevărat și de dorit atârnând pe cruce (2 Corinteni 4:6).

El face acest lucru pentru milioane de oameni, iar acest lucru nu se datorează nouă. Este gratuit. Dumnezeu are motivele Sale înțelepte și sfinte pentru care nu învinge rebeliunea tuturor. Faptul că Dumnezeu – în mila și libertatea harului Său – învinge corupția păcătoasă, rebeliunea și rezistența multora nu înseamnă că este obligat să o facă pentru oricine sau pentru toată lumea. Nimeni nu o merită și nimeni nu are dreptul să se plângă dacă El nu face acest lucru în dreptul lui.

Verdictul final

Așadar, să ne imaginăm o persoană care vine la mine ca păstor și îmi spune: “Pastore, eu cred că Dumnezeu nu m-a iubit și nu m-a eliberat de păcatul și necredința mea pentru că nu sunt ales. Și, prin urmare, cred că Dumnezeu este de învinuit. El este vinovat de rău”. I-aș spune: “De unde știi că nu ești printre cei aleși?”.

Acum, poate că ar spune: “Pentru că nu mi-a luat Dumnezeu rebeliunea din inimă“, la care i-aș spune: “Dar asta nu dovedește că nu ești ales, pentru că ar putea lua acea rebeliune în următoarea oră sau în următoarea zi sau în următorul an. Deci, de fapt, de unde știi că nu ești ales?”

“Ei bine”, ar putea spune el, “poate că nu știu sigur că nu sunt ales, dar dacă nu sunt ales, atunci nu sunt responsabil să cred”, la care eu aș spune: “De ce nu crezi și nu-L primești pe Isus chiar acum? Nu poți spune că este din cauză că nu ești ales – nu știi asta. Și nu poți ști asta niciodată, până în ziua în care vei muri. Nu poți spune niciodată cu autoritate: “Nu sunt ales”. Nu poți știi. Dar poți știi că ești ales, pentru că doar cei aleși îl primesc pe Isus. Deci, spune-mi chiar acum, de ce nu crezi și astfel dovedești că ești ales?”

Nu știu care ar putea fi răspunsul său. S-ar putea să fie sincer și să spună: “Pentru că nu-l găsesc foarte atractiv. Isus nu mi se pare convingător”. Sau “Nu mi se pare dezirabil modul Lui de viață pe care mi-l cere”. Sau “Nu-mi plac creștinii”. Sau “Nu cred că Biblia este adevărată”.

Eu voi spune: “Așa este. Și dacă acestea sunt ultimele tale cuvinte, ele vor fi condamnarea ta în ultima zi – nu faptul că nu ești ales. Acest fapt nu va fi menționat în momentul judecății. Ți-a fost prezentat Christos – cea mai valoroasă, cea mai frumoasă persoană din univers – și nu ți s-a părut că este adevărat sau de dorit. Aceasta va fi acuzația împotriva ta. Nu poți folosi nealegerea ca o scuză pentru a iubi întunericul mai mult decât lumina. Te vei autocondamna”.

Sursa originală: If I’m Not Elect How Am I Guilty For Not Beleiving? https://www.desiringgod.org/interviews/if-im-not-elect-how-am-i-guilty-for-not-believing

Tradus cu permisiune – Translated with permission