top
Căsătorie Trebuie să aștept aprobarea părinților pentru viitorul meu soț?

Trebuie să aștept aprobarea părinților pentru viitorul meu soț?

O ascultătoare a podcastului nostru, pe nume Gloria, din Nigeria, a intrat pe pagina noastră online și ne-a trimis acest e-mail cu întrebări despre nuntă: „Pastorule John, îți mulțumesc pentru episodul despre o nuntă simplă (episodul 875). Aș dori să știu dacă consimțământul și implicarea părinților sunt necesare într-o căsătorie, mai ales când ambii parteneri au deja 30 de ani. De asemenea, este greșit să nu respectăm tradițiile occidentale de nuntă, cum ar fi rochia albă, ceremonia în biserică, mersul pe culoar etc.? Nu putem pur și simplu să ne luăm certificatul de căsătorie de la registru și să cerem binecuvântarea pastorului, în loc să avem o ceremonie în biserică?”

Aud aici trei întrebări:

  1. Ce putem spune despre permisiunea părinților?
  2. Este necesar să respectăm tradițiile occidentale?
  3. Este suficientă înregistrarea legală și binecuvântarea pastorală, fără o ceremonie creștină?

Așadar, permite-mi să le abordez pe rând și să ofer câteva sugestii și îndrumări pentru fiecare întrebare.

Binecuvântarea părinților

Prima întrebare: Ce putem spune despre binecuvântarea părinților? Cred că aceasta este cea mai importantă întrebare, așa că am cinci sugestii.

Onorează-ți părinții
Una dintre cele mai fundamentale porunci biblice este: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Efeseni 6:2). Aceasta este o poruncă mai amplă și mai profundă decât cea specifică de a-i asculta (versetul 1). Prin urmare, încurajez orice cuplu să se roage, să muncească și să aștepte binecuvântarea părinților. Cât de mult să aștepte depinde de alți factori pe care îi voi menționa imediat, dar merită să aștepți, chiar dacă trebuie să aștepți mult timp. Totuși, probabil că nu vei aștepta pentru totdeauna. Și ar trebui să comunici părinților tăi că îți dorești binecuvântarea lor. Mulți părinți vor fi de partea ta și te vor binecuvânta dacă simt că nu ești sfidător, ci dornic de binecuvântarea lor. Acesta este primul punct.

Ascultarea nu este absolută
Ascultarea față de părinți nu este absolută în viața creștină. Loialitatea față de Isus este. Îmi bazez acest lucru pe Matei 10:35–37, unde Isus spune: „Căci am venit să-i despart: pe om de tatăl său, pe fată de mama ei… Cel ce-și iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este demn de Mine.” Cu alte cuvinte, devotamentul față de părinți nu este absolut. Isus este absolut. Acum, asta nu înseamnă că poți face orice dorești fără să iei în considerare părinții, dar înseamnă că există o loialitate mai mare decât cea față de părinți: loialitatea față de Isus.

Realități culturale
Trebuie să admitem că realitățile culturale joacă un rol uriaș în modul în care cineva procedează în legătură cu o căsătorie. Mă gândesc la ce a spus Pavel în 1 Corinteni 13:5: dragostea — și voi folosi traducerea King James aici — „nu se poartă necuviincios.” Asta înseamnă că dragostea nu ignoră tradițiile, nu disprețuiește obiceiurile sau moravurile. Dragostea nu respinge inutil tradițiile culturale. Prin urmare, modul în care aplicăm aceste sugestii va arăta foarte diferit în diferite culturi. Nu este relativism pur, ci o aplicare discernătoare a principiului dragostei.

Sunt părinții potriviți pentru a judeca?
A patra sugestie: Dacă loialitatea ta față de Isus te conduce să te căsătorești cu cineva și nu ai încă aprobarea părinților tăi, trebuie să te întrebi serios: „S-au dovedit părinții mei nepotriviți în a lua astfel de decizii legate de Împărăție?” Poate că da. Poate că nici măcar nu sunt creștini. Dar nu sări peste această întrebare. Este o întrebare mare: „Părinții mei, cu toată experiența, dragostea și înțelepciunea lor, s-au dovedit cu adevărat nepotriviți în acest caz?”

Evită sfidarea
Ultimul punct pe care îl am legat de părinți este acesta: Oricum vei merge mai departe, nu lăsa să existe un spirit de sfidare sau indiferență față de părinți, ca și cum opiniile lor nu ar conta. Să existe un spirit de umilință și rugăciune, astfel încât să poată discerne că dorința ta este să primești binecuvântarea lor.

Tradiții noi

A doua întrebare a fost: Este necesar să urmezi tradițiile occidentale la această nuntă — rochia albă, ceremonia în biserică, mersul pe culoar? Răspunsul este foarte simplu: Nu, nu este. Totuși, aș oferi un avertisment. Dacă locuiești într-o cultură unde aceste tradiții sunt prețuite, trebuie să ai motive bune, centrate pe Christos și susținute biblic, pentru a face lucrurile într-un mod diferit.

Semnarea actelor

A treia întrebare: Nu putem pur și simplu să ne luăm certificatul de căsătorie și să cerem binecuvântarea pastorului, fără o ceremonie în biserică? Cred că ar fi util să menționez că obișnuiam să aud exact opusul acestei întrebări: „Nu putem pur și simplu să avem o ceremonie creștină și să sărim peste înregistrarea legală?” Este interesant cum vremurile s-au schimbat.

Răspunsul meu la ambele întrebări este să încurajez cuplurile tinere să nu reinventeze roata atât de repede când vorbim despre ceva atât de venerabil, sacru, orânduit de Dumnezeu și recunoscut de stat, precum instituția căsătoriei. Cred că există mult prea multă „joacă” cu ceremoniile de nuntă, în numele creativității personale. Cred că fiecare cuplu ar trebui să se oprească un moment și să se întrebe dacă sunt potriviți să fie atât de creativi cu ceva atât de măreț, atât de sfânt și atât de vechi precum orânduiala divină a căsătoriei.

Poate că nunțile nu ar trebui să exprime „unicitatea” unui cuplu. „Oh, trebuie să arătăm cât de unici suntem.” Dar de ce? Poate că este exact opusul. Poate că te alături unei realități care există de mii și mii de ani și care își are originea în ceruri, iar ultimul lucru la care ar trebui să te gândești este creativitatea sau unicitatea. În schimb, poate ar trebui să spui: „Ni se oferă ceva aici. Ni se oferă admiterea într-un lucru pe care Dumnezeu îl creează. Să-l facem cât mai sfânt, cât mai sacru, cât mai plin de bucurie și cât mai bine ancorat.” Cel puțin, aș dori să schimb multe mentalități în ceea ce privește modul de a privi nunțile din această perspectivă.

Motivul pentru care avem ceremonii creștine și înregistrări legale pentru căsătorie nu este pentru că Biblia spune că trebuie să le avem, ci pentru că anumite aspecte ale uceniciei creștine fac ca ambele să fie o chestiune de înțelepciune. Pe de o parte, suntem cetățeni ai acestei lumi, chemați să fim supuși autorităților existente, așa cum ne învață Romani 13 și 1 Petru 2, ceea ce înseamnă că creștinii nu vor încerca să ocolească aspectele legale ale căsătoriei dacă acestea nu implică păcat.

Pe de altă parte, însă, nu statul este cel care creează căsătoria. Dumnezeu o face. Isus a spus: „Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!” (Matei 19:6, NTR). Dumnezeu este cel care unește doi oameni în căsătorie — nu statul, nu cuplul (pentru numele cerului), nu pastorul, preotul sau părinții. Dumnezeu o face. Dumnezeu creează o căsătorie în ceruri, iar aceasta este de nedezlegat, cu excepția morții. Dumnezeu a făcut aceasta. Omul să nu o despartă.

Prin urmare, mi se pare extraordinar de potrivit ca această lucrare sacră, sfântă și divină, care poate fi ruptă doar prin moarte, să fie solemnizată într-un mod creștin.

Concluzie finală

Așadar, ultimul meu cuvânt pentru Gloria este acesta: Cultivă un spirit smerit, saturat de Biblie, cu o loialitate totală față de Isus, și păzește-te de orice rădăcini de autoexaltare sau de sfidare față de părinți sau tradiții. Caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și El îți va arăta calea.

Sursa originală: Must I Wait For My Parents To Approve of My Future Spouse? https://www.desiringgod.org/interviews/must-i-wait-for-my-parents-to-approve-of-my-future-spouse

Tradus cu permisiune – Translated with permission