Adevăruri de care vei avea nevoie când cancerul te lovește
A existat un moment în care medicii i-au spus lui John Piper că i-au detectat cancer în corp. Din fericire, era tratabil. Dar în acel moment, în spital, când un medic și-a exprimat pentru prima dată îngrijorarea, Pastorul John a rămas singur într-o cameră. Și acolo, în acel moment, fără o Biblie la îndemână, iată primele adevăruri care i-au inundat mintea, așa cum a explicat Piper într-o predică din 2006.
Scopul durerii
Unul dintre primele versete care i-au venit în minte a fost 2 Corinteni 1:8–9 (NTR): „Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care a venit peste noi în Asia, pentru că am fost împovărați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța că vom mai trăi. Într-adevăr, ne-am simțit ca și cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. ”
În întunericul unei boli grave, există o mie de scopuri bune în ceea ce Dumnezeu face în viața ta chiar acum. Poate că nu cunoști 999 dintre ele, dar iată unul: te ajută să nu te încrezi în tine, ci în Dumnezeu, care învie morții. Și asta este suficient. Nu am nevoie de celelalte 999 de scopuri. Dumnezeu este bun. El este înțelept. Terapia este făcută pe măsura nevoilor noastre, acum, de către Dumnezeu.
Dulceața adevărului biblic
Cât de dulce este 1 Tesaloniceni 5:9–10. Îmi vine în minte într-un moment întunecat: „Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a obține mântuirea prin Domnul nostru Isus Christos, Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.” Nu iubești claritatea biblică? Este o claritate pură, de aur. Când te sprijini pe acest adevăr, sună clar. Nu există ambiguități în acest verset.
„John Piper,” spune Dumnezeu, „nu ești destinat mâniei. Acesta nu este un act al mâniei. Ci ești destinat mântuirii prin Isus Christos. Nu tu, nu pentru cine ești tu. Ești un păcătos. Dar prin Isus Christos, care a murit pentru tine, fie că vei pleca acum, fie că vei trăi până la 60 sau 80 de ani, vei trăi cu El.” De aceea vreau să citești Biblia.
Am fost cu șase tipi în Louisville, Kentucky, în ultimele zile, rugându-ne și gândindu-ne la lucruri mari, și le-am împărtășit acest lucru. Discutam despre postmodernismul post-propoziționalist și cât de dăunător este. Și m-am agitat serios în subsolul lui Al Mohler și aproape am spart o vază. Și am spus: „Când mă voi ridica la conferința Together for the Gospel și voi vorbi despre asta, voi spune: ‘Dumnezeu nu m-a rânduit pentru mânie, ci să dobândesc mântuirea prin Domnul nostru Isus Christos, care a murit pentru mine, astfel încât, fie că mor, fie că trăiesc, trăiesc cu El.’ Nu îmi luați propozițiile.”
Acești oameni, acești postmoderniști emergenți, cred că merg dincolo de această „propoziționalitate iluministă.” Și le-am spus: „Ei bine, nu știu unde mergeți voi, dar eu cunosc câteva propoziții după care voi trăi și voi muri, iar aceasta este una dintre ele.” Și mai sunt vreo 18.000 altele în Biblie. Nu vă umflați cu acest post-propoziționalism. Eu mă voi baza pe propoziții precum: „Nu ești destinat mâniei.” Aceasta este o propoziție, cu un verb și un subiect și câteva alte elemente gramaticale care contează infinit pentru mine.
Mă entuziasmez serios cu aceste lucruri — acest bla-bla filosofic despre cât de nou este totul pentru că mergem dincolo de doctrine și de propoziții. Mulțumesc, dar nu știu unde mergeți voi, însă eu rămân aici, la 1 Tesaloniceni 5:9–10.
Sursa originală: Truths You Will Need When Cancer Hits – https://www.desiringgod.org/interviews/truths-you-will-need-when-cancer-hits
Tradus cu permisiune – Translated with permission
