Am dizabilități multiple – Cum fac să nu-mi irosesc viața?
Încheiem săptămâna cu o întrebare de la Isac, care ne ascultă din orașul său natal Nairobi, Kenya: „Pastor John, vă mulțumesc pentru încurajările dvs. din APJ 1611, «Cum îl glorifică durerea cronică pe Dumnezeu?» Rezonez profund cu acest episod și port aceste promisiuni cu mine.
Am o întrebare referitoare la povestea, sau parabola, omului bogat și a lui Lazăr din Luca 16:19-31 – în special despre Lazăr. Vă rog să mă ajutați să dau măcar un sens vieții lui. El a trăit toată viața sărac. A murit sărac. Nu ar trebui să mă deranjeze acest lucru, dar mă deranjează. Sufăr de dizabilități neurologice, fizice și mentale și am fost mulți ani invalid, incapabil să îmi creez o viață. Acum am treizeci de ani. Simt că până acum ar fi trebuit să devin un om independent. Nu sunt și s-ar putea să nu fiu niciodată. Dar nici în viața lui Lazăr nu vedem un scop precis, o voință proprie sau un impuls propriu. Și mie îmi lipsesc exact aceleași lucruri. Cum ai motiva un om handicapat – aproape ca și Lazăr – să nu-și irosească viața în timp ce viața sa fizică se irosește?”
Cred că e destul de periculos pentru mine să mă aventurez să dau sfaturi cuiva cu privire la care cunosc atât de puține lucruri, cu atât mai mult cu cât a spus că suferă de anumite dizabilități neurologice, fizice și mentale.
Așadar, Isac, te rog să înțelegi că adevărurile biblice pe care susține pe deplin și pe care urmează să le enunț au caracter orientativ în ceea ce te privește.
Încep cu un sfat – să te cunoști pe tine însuți.
Răspunderea în funcție de capacitate
În primul rând, aș vrea să îți amintesc de parabola talanților, din Matei 25:14-15. „Atunci , Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă țară, a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa” – acest om îl reprezintă pe Christos. „Unuia i-a dat cinci talanți” – acum, știți că prin talant se referă la o sumă de bani, nu o abilitate de a face ceva, dar cred că talant reprezintă orice fel de resursă pe care o avem ca dar de la Dumnezeu și pe care El se așteaptă să o folosim pentru gloria Sa. „Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat.” (Matei 25:15). Iar când s-a întors, le-a cerut socoteală pentru a vedea dacă și-au irosit viețile și resursele.
Acum, două lucruri par relevante din această parabolă pentru situația ta, Isac. Unul este că Dumnezeu recunoaște în mod clar că diferiți ucenici au capacități diferite. Cinci, doi, unul – aceasta este o mare diferență. El nu se așteaptă ca persoana cu mai puține resurse să producă aceeași cantitate ca cea cu resurse mai mari. El spune: „Foarte bine” omului care transformă cinci în zece și spune același „Foarte bine” omului care transformă doi în patru. Așadar, ar trebui să deducem de aici că Dumnezeu îți va cere socoteală, nu pentru a fi la fel de productivi ca cineva cu un set diferit de daruri și limitări, ci pur și simplu în conformitate cu capacitățile pe care le ai.
Greu de satisfăcut, ușor de mulțumit
Al doilea lucru pe care această parabolă îl spune situației tale este că al treilea om care practic nu a făcut nimic cu singurul său talant nu a fost certat pentru că nu a transformat unul în doi. El a fost certat pentru că nici măcar nu l-a pus în bancă. Cu alte cuvinte, se pare că maestrul spune: „Uite, tu spui că sunt un om greu de mulțumit. Nu sunt stăpânul dur pe care îl crezi tu. Tot ce trebuia să faci era să-i pui în bancă și să obții dobândă pentru ei”.
Ar fi fost lăudat dacă ar fi făcut măcar atât. Cred că C.S. Lewis a avut dreptate când a spus că Dumnezeu este greu de satisfăcut, dar ușor de mulțumit. Așa că nu te simți neajutorat, crezând că vei fi judecat după un standard care depășește ceea ce Dumnezeu te-a echipat să faci.
Harul în slăbiciune
Următorul lucru pe care l-aș sublinia în Scriptură este că lui Pavel i s-a dat un ghimpe în carne în 2 Corinteni 12:7-10. Iar scopul acestui spin a fost să îl slăbească. Ar putea fi chiar un handicap. L-a implorat pe Christos să i-l ia, iar Christos a spus: „Puterea Mea este desăvârșită în slăbiciune” (2 Corinteni 12:9).
Acum, iată o afirmație uimitoare. Dumnezeu nu caută în principal oameni puternici care să îi poată împrumuta forțele lor. Dumnezeu nu are nevoie de puterea nimănui. El dă și ia conform voinței Sale. Toată puterea este de la El, prin El și pentru El. Ceea ce caută Dumnezeu este încredere și o mulțumire profundă în părtășia cu El în împrejurările și situațiile în care El ne-a pus, pentru că asta Îl înalță în viețile noastre mai mult decât orice sănătate, sau orice bogăție ar putea.
Uite ce urmărește El: „Fă ca puterea Mea, suficiența Mea, să pară mare. Dacă trebuie să te fac slab pentru a mă face pe Mine să par puternic, o voi face.” Așadar, nu măsura utilitatea vieții tale în funcție de capacitățile tale. Dumnezeu ți-a dat ceea ce ți-a dat pentru ca, în slăbiciunea ta, să te poți baza pe puterea Sa și, în acest fel, să Îl mărești pe El cu viața ta.
Putere pentru orice faptă bună
Apoi doresc să menționez, Isac, 2 Corinteni 9:8: „Și Dumnezeu poate să reverse peste voi orice har, pentru ca, având întotdeauna de toate din abundență, să lăsați să se reverse din voi orice faptă bună.”
Acum, ceea ce înțeleg eu din acest verset este că pentru fiecare lucrare bună pe care Dumnezeu se așteaptă ca eu sau tu să o facem, El ne va da harul să o facem.
Pentru unii, „orice faptă bună” înseamnă o mulțime de activități. Pentru alții, înseamnă puțin. Cu cât îmbătrânim, cu atât devenim mai slabi și mai puțin productivi. Unii oameni trebuie să fie slabi toată viața, însă acest verset ne spune că noi trebuie să ne trezim în fiecare dimineață și să-i cerem lui Dumnezeu să ne dea harul promis, pentru a face exact acele fapte bune pe care El ne cheamă să le facem. Fie că e vorba de un zâmbet adresat unui trecător, o cântare de laudă în mijlocul haosului sau îndeplinirea unei sarcini importante. Dumnezeu decide ce fapte bune suntem chemați să facem și promite să ne dea harul de a le face.
Să învățăm de la Lazăr?
Ultimul lucru pe care doresc să-l spun e o observație cu privire la Lazăr și omul bogat. Aceasta nu este o parabolă despre caracterul lui Lazăr. Nu știm practic nimic despre starea lui sau despre inima lui. El nu este prezentat ca o persoană credincioasă, deși putem deduce că a fost o persoană credincioasă în Dumnezeu, în Isus, pentru că el merge în Rai, în timp ce bogatul merge în Hades.
Dar Isus nu face nicio mențiune cu privire la credința sa. Nu știm cât de descurcăreț era Lazăr. Fii atent. Tu spui că nu a avut resurse. Ei bine, eu nu știu dacă a avut sau nu. În Luca 16:20 se spune că Lazăr era pus la poarta bogatului. Deci cineva îl cară de acolo de unde trăiește. Cineva îl cară și îl așeza într-un loc unde ar putea exista o speranță la firimituri.
Oare s-a gândit Lazăr la acest lucru? Și-a folosit el puținul de ingeniozitate pe care îl avea pentru a fi așezat în locul în care ar putea exista puțină mâncare pentru el de la masa bogatului? Noi nu știm. Totul este o speculație. Așa că nu-l folosi pe Lazăr ca model în niciun caz. S-ar putea să fi fost un mare model de ingeniozitate.
Am văzut o mare ingeniozitate la bolnavii mintali din cartierul meu care își câștigă existența și trăiesc mașinile lor. Oricât aș încerca să-i ajut, ei vor să locuiască în mașina lor pentru că și-au dovedit ingeniozitatea printr-un anumit tip de cerșit, printr-un anumit cec primit de la stat și utilizare unei dube vechi și dărăpănate. I-am trimis la toate instituțiile de ajutor posibile, iar ei vor doar să își dovedească propriile resurse. Cu alte cuvinte, nu este simplu să știi, atunci când te uiți la o persoană săracă, cât este de ingenioasă.
Limitele nu sunt o greșeală
Așadar, Isac, rezumatul problemei este că Dumnezeu îți cunoaște limitările neurologice, fizice și mentale. Tu nu ești o greșeală. Există un motiv pentru existența ta așa cum ești. Alătură-te creștinilor din jurul tău căutând înțelepciunea lui Dumnezeu pentru a afla care este acel motiv – scopul pentru care exiști. Apoi, în măsura în care poți, prin har, dăruiește-te acestui lucru.
Mă întreb dacă știi de marele poet din anii 1600 numit John Milton. El a scris cel mai faimos poem în limba engleză, probabil: Paradisul pierdut. Și pe la mijlocul vieții sale uimitoare și productive, a orbit și a simțit că Dumnezeu i-a luat singurul dar pe care îl avea, singurul mod în care se făcea util. Dar în cele din urmă a scris un sonet despre pierderea sa și l-a numit „Despre orbirea Sa”. Vreau să închei prin a vi-l citi, pentru cât de încurajator a fost pentru mine de-a lungul anilor și pentru alții care își simt limitele și puterile pe cale de dispariție.
Când stau și mă gândesc cum îmi cheltuiesc lumina,
La jumătatea zilelor trăite în lumea întunecată
Și la talentul pe care moartea-l va ascunde
Și care a rămas cu mine, dar fără folos,
Cu toate că sufletul mi-e aplecat să-mi slujesc Creatorul
Și să-i dau reală socoteală, ca să nu se-întoarcă să mă certe.
“Ți s-a cerut munca de-o zi fără să ți se fi dat lumină?”
Mă-întreb. Dar Răbdarea,
A răspuns curând “Domnul nu are nevoie
Nici de munca omului, nici de darurile lui; cei care
Poartă jugul Său blând Îl slujesc cu adevărat
El e rege: la ordinul Lui mii se avântă și
Străbat uscat și ocean fără repaus.”
Sursa originală: I Have Multiple Disabilities. How Do I Not Waste My Life? – https://www.desiringgod.org/interviews/i-have-multiple-disabilities-how-do-i-not-waste-my-life
Tradus cu permisiune – Translated with permission