Dumnezeu ne formează prin eșecuri

Majoritatea dintre noi iubim excelența și perfecțiunea. Ne dorim ca chirurgul care ne operează să fie cel mai bun din țară. Vrem ca profesorii noștri să fie vârful în domeniul lor. Ne dorim ca sportivii noștri olimpici să stabilească noi recorduri mondiale. Vrem să arătăm cât mai bine posibil, ajutați de machiaj, coloranți, agenți de albire, exerciții fizice și filtre de frumusețe. Ne dorim ca locuințele noastre să fie imaculate și organizate.

De asemenea, suntem înconjurați de oameni și instituții care consolidează această cultură a excelenței. Aceste voci ne spun să mai facem o școală pentru încă o diplomă, să urcăm următoarea treaptă pe scara corporatistă, să adăugăm încă un punct la CV-ul nostru. Succesul este totul; eșecul nu este o opțiune.

Un strigăt de luptă neașteptat în lumea noastră modernă a devenit: „Străduiește-te mai mult! Fă mai bine!” Tehnologie mai bună pentru a ne îmbunătăți viața. Mai multă responsabilitate corporativă. O luptă neîncetată de autodepășire. Excelența, succesul și progresul constant au devenit sfânta trinitate a celor cu performanțe înalte.

Dar ce se întâmplă atunci când nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor? Ce se întâmplă dacă eșuez în totalitate? Ce se întâmplă dacă mă dezamăgesc pe mine însumi? Ce se întâmplă atunci?

Perfect Imposibil

Am putea începe prin a ne aminti că, în calitate de păcătoși prin natura noastră, suntem cu toții familiarizați cu eșecul.

În timp ce Dumnezeu poruncește: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt” (Levitic 11:45), noi suntem lipsiți de gloria Sa (Romani 3:23). Nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor. Nu ne supunem în mod natural și nu facem voia Lui. Nu biruim păcatul cu prin pură voință și determinare. Noi nu suntem perfecți. Avem nevoie de har.

Imperfecțiunea noastră ne amintește de nevoia noastră de perfecțiunea lui Christos. Avem nevoie de neprihănirea Lui în numele nostru (2 Corinteni 5:21). În afara Lui, neputință este ceea ce suntem și ceea ce facem. Nu-i putem fi plăcuți lui Dumnezeu prin puterea noastră (Evrei 11:6). Imperfecțiunile noastre propovăduiesc că avem nevoie de Dumnezeu.

Dezamăgirea este un aspect incontestabil al vieții în lumea decăzută. Plantăm grădini care sunt devorate de boli, insecte și rozătoare. Ne apucăm de proiecte de lucru care se termină cu eșecuri spectaculoase. Sau memorăm, repetăm și studiem doar pentru a eșua și a nu lua examenul. Ne dezamăgim pe noi înșine și pe ceilalți. Nu ne ridicăm la înălțimea propriilor standarde. Așa este viața într-o lume decăzută. Aceste lucruri ar trebui să ne reamintească faptul că nu noi suntem Dumnezeu; El este. Chiar și atunci când eșecul este vina noastră, ne poate reaminti că suntem păcătoși. Doar El este perfect, iar noi avem nevoie de harul Său.

Pe lângă această amintire fundamentală, totuși, Dumnezeu are mai multe să ne învețe atunci când nu suntem la înălțimea așteptărilor. Luați în considerare alte câteva lecții pe care le putem învăța din eșec.

1. Dumnezeu își arată puterea prin slăbiciunea noastră.

Apostolul Pavel a fost răpit în al treilea cer și a văzut glorii de nedescris, însă Dumnezeu i-a dat un ghimpe pentru a-l împiedica să devină arogant (2 Corinteni 12:2-4, 7). Acest ghimpe nu era o simplă insomnie sau o durere minoră de spate, ci mai degrabă un ghimpe chinuitor – un mesager al Satanei care îl hărțuia și îl hărțuia. Această durere străpungea ca și cum ar fi venit din groapa iadului.

Cu toate acestea, spinul era de la Dumnezeu pentru a-și împlini scopul bun în Pavel: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:9). Dumnezeu își face poporul slab pentru a-și arăta puterea și tăria. Suntem alergici la eșec și slăbiciune. Îl implorăm pe Dumnezeu să ne facă puternici. Îl rugăm să ne reînnoiască puterea pentru a putea alerga și a nu obosi (Isaia 40:31). Totuși, Dumnezeu poate răspunde unei astfel de rugăciuni dezvăluindu-ne slăbiciunile și limitele. Spinul lui Pavel a arătat măreția atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu într-un mod în care puterea lui Pavel nu ar fi putut să o facă.

Așadar, nu te resemna cu imperfecțiunea, eșecul și slăbiciunea. Dumnezeu își poate arăta harul și bunătatea față de tine în acele momente. Limitele noastre ne învață lecția dificilă a dependenței umile.

2. Dumnezeu folosește măsuri diferite ale succesului.

Dumnezeu nu măsoară succesul așa cum o face lumea: conturi bancare mari, locuințe luxoase, trofee, laude sau diplome. Isus avertizează împotriva câștigării întregii lumi – bogății, plăcere, confort, faimă și succes – și totuși pierderea sufletului în acest proces (Matei 16:26). Pierderea propriei vieți de dragul numelui lui Christos va aduce recompense infinite. Succesul pământesc nu este mijlocul pe care îl folosește Dumnezeu.

În schimb, Isus le spune slujitorilor săi buni și credincioși: „ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:21). Dumnezeu măsoară succesul în funcție de credincioșie: „Cel care este credincios în foarte puțin este credincios și în mult” (Luca 16:10).

Ne străduim noi să obținem succesul așa cum este definit de Dumnezeu? Căutăm să fim credincioși cu tot ceea ce El ne-a încredințat – timp, talente și comori? Sau am adoptat greutățile și măsurile mincinoase ale lumii în care trăim? Oare munca noastră ne va face să auzim cuvintele „Bine, rob bun și credincios” (Matei 25:23)?

Lasă deoparte perfecțiunea astfel cum este văzută de lume.

3. Harul lui Dumnezeu ne face ceea ce suntem.

În Christos, nu suntem definiți de succesul sau eșecul nostru. Valoarea noastră nu este în ceea ce deținem. Reputația noastră, CV-ul sau conturile de pensii nu ne determină valoarea. Suntem ceea ce suntem prin harul lui Dumnezeu.

Pavel scrie: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui față de mine nu a fost în zadar. Dimpotrivă, am muncit mai mult decât oricare dintre ei, deși eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine” (1 Corinteni 15:10). Hotărăște-te, Pavel! Ai muncit din greu, sau ai primit har? Răspunsul lui Pavel este da, ambele. El a muncit, însă a făcut-o prin har. Și noi trebuie să ne străduim, să muncim – știind că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi atât voința, cât și înfăptuirea, după buna Sa plăcere (Filipeni 2:12-13).

Noi nu suntem definiți de succes sau de eșec. Suntem definiți de Dumnezeu și de harul Său care lucrează în noi. Acest har ne întărește și ne împuternicește să muncim, chiar dacă ne reamintește că succesul vine doar de la Dumnezeu. Așa că muncim, dar speranța noastră nu stă în capacitățile noastre. Trăim și muncim prin harul lui Dumnezeu care lucrează în noi.

4. Duhul lui Dumnezeu inspiră lucrarea bună.

Deși nu putem fi perfecți, nu suntem proiectați sau resemnați la mediocritate. Nu te mulțumi cu o lucrare slabă. Nu îți propune să fii sub medie. Nu produce minimul. Când urma să fie construit cortul, Dumnezeu i-a spus lui Moise că l-a umplut pe Bețalel cu Duhul lui Dumnezeu, „cu înțelepciune, cu pricepere și cunoaștere pentru tot felul de lucrări, ca să creeze proiecte de artă, să prelucreze aurul, argintul și bronzul, să taie și să fixeze pietre, să prelucreze lemnul și să facă tot felul de lucrări.” (Exodul 31:3-5). Duhul lui Dumnezeu l-a pregătit pe cel mai bun meșter pentru a construi locuința Sa pământească.

În mod similar, Dumnezeu își echipează copiii plini de Duhul Sfânt pentru a construi, a crea și a întreprinde lucrări mărețe. Dumnezeu oferă aceste abilități nu pentru a obține laude pământești, ci pentru a dezvălui frumusețea Celui care a făcut totul. El este arhitectul șef care ne cheamă să îl imităm.

Munca de calitate este în cele din urmă pentru Dumnezeu. În Coloseni, Pavel le reamintește slujitorilor că munca lor este „pentru Domnul și nu pentru oameni. . . . Voi slujiți Domnului Christos” (Coloseni 3:23-24). Lăsăm deoparte minciuna perfecțiunii și, totodată, respingem și minciuna mediocrității. Mai degrabă, lucrăm din toată inima – cu toată puterea și priceperea noastră – pentru Isus.

Perfecțiune imperfectă

Dumnezeu nu are nevoie de perfecțiunea noastră. Un astfel de efort subminează harul Său și ne întărește autosuficiența. În schimb, Dumnezeu îi primește pe cei umili, pe care îi va înălța la momentul potrivit (Iacov 4:10; 1 Petru 5:6). În eșecurile noastre, avem încredere că Dumnezeu își va împlini scopurile pentru noi, conform dragostei Sale statornice (Psalmul 138:8). Deși nu suntem perfecți, avem un Mântuitor perfect. El ne dă Duhul Său pentru a ne permite să lucrăm în puterea pe care ne-o oferă pentru gloria Sa. Lucrăm nu pentru lauda oamenilor sau pentru succesul pământesc. În schimb, lucrăm pentru Christos, producând ceea ce este frumos pentru onoarea Sa.

Astfel, atunci când ne dezamăgim pe noi înșine – încă o dată – predicăm cu bucurie sufletelor noastre că suntem ascunși în perfecțiunea lui Christos. În calitate de copii înzestrați cu Duhul Sfânt, ne străduim cu toată puterea, priceperea și cunoștințele noastre să facem mult pentru Christos în tot ceea ce ne stă în față. Ne odihnim fiind imperfecți, iubiți, acoperiți de sângele lui Christos și împuterniciți să-L glorificăm pe Dumnezeu toată viața noastră.

Sursa originală: God Forms Us Through Failure – https://www.desiringgod.org/articles/god-forms-us-through-failure

Tradus cu permisiune – Translated with permission