Ai un avocat în Împărăția cerurilor!
Transcriere audio
John Piper a rostit în decembrie 1996 o predică intitulată: „Isus: De la Melhisedec la Mântuitorul Etern.” Acolo Piper a explicat ramificațiile glorioase din Evrei 7:25, care spune: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” Iată ce a spus Piper:
Mântuirea nu este statică, ca și cum aș fi făcut ceva odată pentru a fi mântuit: Am crezut. Iar Dumnezeu a făcut ceva o dată pentru a mă salva: L-a trimis pe Isus să moară și să învie din morți. Și asta este tot. Acest verset este un anunț strigător la cer: Asta nu este tot!
Vreau să pornesc de la o înțelegere de școală duminicală care este adevărată – acea gândire simplă a trecutului: Cred, Isus a murit, sunt salvat, punct – și să o cresc în proporții biblice cu un verset precum Evrei 7:25, care spune nu numai că Isus a făcut mai mult; ci spune că și eu ar trebui să fac mai mult. Ceea ce face Isus este să continue să se roage pentru tine, să mijlocească pentru tine – să intervină între tine și Tatăl și să pledeze pentru tine și să te apere.
Dragostea și mânia
Am de gând să introduc aici o paranteză pentru a încerca să evit o neînțelegere: Nu trage următoarea concluzie: că Isus mă iubește și Dumnezeu mă urăște.
Să lămurim lucrurile. Motivul pentru care aceasta ar fi o concluzie falsă este că preoția este ideea lui Dumnezeu, nu ideea lui Isus. Iar Isus a acceptat mandatul Tatălui de a veni să mă salveze de mânia Sa. Ai înțeles asta? Dragostea lui Dumnezeu pentru mine, un păcătos, intervine prin Fiul Său, preot, pentru a mă salva de mânia Sa împotriva mea. Trebuie să poți înțelege asta, altfel nu poți înțelege Biblia.
Iubirea lui Dumnezeu pentru acest păcătos lipsit de valoare intervine cu bunul Său cel mai prețios, Fiul Său pe care Îl iubește, pentru a mă putea salva de mânia Sa împotriva mea, în timp ce dreptatea Sa și gloria Sa sunt întemeiate pe cruce. Aceasta este frumusețea crucii. Este iubirea lui Dumnezeu care îi salvează pe păcătoși de mânia lui Dumnezeu, justificând dreptatea lui Dumnezeu și susținând gloria lui Dumnezeu.
Trebuie să înțelegi asta; altfel, îl vei sentimentaliza pe Dumnezeu. Iar oamenii Îl sentimentalizează pe Dumnezeu peste tot, pentru că spun: „Oh, pentru a avea un Dumnezeu al iubirii, trebuie să scapi de mânie”. Nu trebuie. Nu ai un Dumnezeu al iubirii în accepțiunea biblică dacă nu există mânie din care să salveze și dacă nu există un Fiu pe care să-l ofere mâniei Sale pentru a-și arăta iubirea. Închid paranteza.
Continuă să te apropii
A doua chestiune de care ne vom apropia acum este că mântuirea nu este statică. Nu e doar: „Am crezut și am fost mântuit”. Este adevărat, dar trebuie să spunem și: „Isus mă salvează. El mă va salva pentru totdeauna”.
Aceasta este prima jumătate a versetului 25. Nu inventez asta. Este acolo. Citiți și înțelegeți. Isus continuă să mă salveze rugându-se pentru mine. Și ceea ce fac eu nu este doar să mă uit în urmă și să spun: „Cred, îmi amintesc, am mers la altar”, sau „am îngenuncheat alături de mama mea în Fort Lauderdale, Florida, când aveam șase ani” (ceea ce am și făcut). Trebuie să spui: „Eu, astăzi și toată viața mea, mă voi apropia de Dumnezeu prin Isus, pentru că eu sunt una dintre persoanele pentru care Isus se roagă și pe care o mântuiește”.
Dacă suntem născuți din Dumnezeu, ne vom apropia de Dumnezeu prin Isus. În greacă există un timp pentru un singur act care nu se repetă. Și există un timp pentru o acțiune continuă, repetată, iar acesta este timpul verbului folosit aici, în această frază „pe cei ce se apropie de Dumnezeu”. Cei care continuă să se apropie de Dumnezeu sunt cei care se bucură de lucrarea preoțească a lui Isus. Tu exiști prin Isus. Și atâta timp cât exiști prin Isus, El se roagă pentru tine. El pledează în fața Tatălui. El este avocatul nostru.
Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor1, pe Isus Christos, Cel neprihănit. (1 Ioan 2:1)
Ai un avocat, un mijlocitor, care câștigă toate procesele introduse împotriva ta.
Sursa originală: You Have A Lawyer In Heavens Court – https://www.desiringgod.org/interviews/you-have-a-lawyer-in-heavens-court
Tradus cu permisiune – Translated with permission
