Cum să NU gestionezi o schimbare de păstor într-o biserică locală?
Pe 17 septembrie 1944, un pastor relativ necunoscut pe nume Kenneth Owen White a sosit la Biserica Baptistă Metropolitană din Washington, D.C. (cunoscută mai târziu sub numele de Biserica Baptistă Capitol Hill), dornic să-și dovedească valoarea. În timp, el avea să ajungă la cunoscut la nivel național, fiind celebru mai ales pentru interogarea lui John F. Kennedy în timpul campaniei prezidențiale din 1960 și, mai târziu, pentru funcția de președinte al Convenției Baptiste de Sud. Dar, la acea vreme, White era doar un proaspăt absolvent de doctorat, dornic să-și pună la încercare abilitățile de pastor.
La sosire, el a fost întâmpinat de haos. La fel ca multe biserici baptiste din sudul Statelor Unite la mijlocul secolului al XX-lea, biserica avea aproape 3.000 de membri, dar duminicile spuneau o altă poveste. Abia o mică parte din acești membri veneau la biserică. White bănuia acest lucru și, când a decis să-și verifice bănuiala cu ajutorul cartonașelor de prezență într-o duminică de iarnă din 1948, i s-a confirmat: 763 de persoane în total. Cifrele nu erau doar umflate, erau un miraj.
Dar mai grav decât cifrele era umbra aruncată de predecesorul său. Dr. John Compton Ball fusese pastor al bisericii Metropolitan timp de patruzeci și unu de ani. Era iubit, un fel de patriarh, legat de congregație de generații întregi. Le botezase copiii și le îngropase bunicii. Și acum, deși se pensionase oficial, locuia chiar vizavi și nu avea nicio intenție să renunțe.
Problema renunțării
Prezența lui Ball nu era doar simțită, era palpabilă. El și-a păstrat rolul de păstor emerit, avea un salariu generos și un loc la ședințele diaconilor. Mai îngrijorător era faptul că părea să se bucure să le amintească enoriașilor – și lui White – de influența sa continuă. În timpul slujbelor, Ball se aștepta să fie recunoscut, cerând uneori să stea pe podiumul unde stătea actualul păstor. El chiar își justifica acest lucru explicând: „Oamenii spun că, dacă nu stau pe podium, biserica nici nu pare a fi Metropolitan”.
White a încercat să gestioneze situația cu tact. A ales 1 Corinteni 2:2 ca text pentru prima sa predică, pentru a susține continuitatea. El a lăudat istoria bisericii sub conducerea lui Ball, declarând că Metropolitan a fost construită pe „Iisus Christos și El răstignit” și promițând să ducă mai departe această moștenire.
Cu toate acestea, interferența lui Ball s-a intensificat. În timpul uneia dintre primele prezentări ale lui White, miercuri seara, în timp ce prezenta câteva priorități pentru biserică, Ball a cerut să se adreseze congregației. „Ei bine”, a spus el, „ați auzit sugestiile păstorului nostru. Este un tânăr și necunoscut pentru majoritatea dintre voi. Cu siguranță nu vă veți simți liberi să mergeți la el cu problemele voastre cele mai personale, dar vreau să vă amintiți că eu încă locuiesc vizavi. Puteți veni oricând la mine.”
Într-o duminică, după slujbă, dr. White s-a îndreptat spre coridor pentru a saluta membrii și vizitatorii, dar l-a găsit pe dr. Ball în centrul unui grup vesel de enoriași, ținând un discurs. Când White s-a apropiat, râsetele au încetat, fiind înlocuite de o tăcere stânjenitoare. Fiecare întrebare politicoasă adresată de White a fost întâmpinată cu răspunsuri scurte și monosilabice, iar când s-a îndepărtat, a simțit că discuția reîncepea în spatele lui. „Astfel de întâmplări te afectează, ești om”, a reflectat White mai târziu, durerea acelor momente fiind încă palpabilă. „Este inevitabil.”
Pentru K. Owen White – care mai târziu avea să conducă First Baptist Church of Houston prin apele tulburi ale integrării rasiale și să declanșeze «renașterea conservatoare» în Southern Baptist Convention cu articolul său din 1962 «Death in the Pot» – nimic nu se compara cu încercarea dură a tranziției sale pastorale la Metropolitan Baptist Church. Reflectând asupra experienței, White a recunoscut: „A fost probabil cea mai dificilă experiență pe care am trăit-o vreodată. Doamna White a spus că mi s-a albit părul în primele șase luni”.
Când răbdarea se epuizează
Strategia inițială a lui White a fost răbdarea. A încercat să-l calmeze pe Ball, chemându-l ocazional să încheie rugăciunea sau recunoscându-i public contribuțiile. Dar Ball voia mai mult. A continuat să participe la ședințele diaconilor. A oficiat nunți fără să-l informeze pe White. S-a înfuriat când numele său a fost omis dintr-o promovare a bisericii. Și, în tot acest timp, prezența sa submina autoritatea lui White.
După mai bine de un an de tensiuni, White a ajuns la limita răbdării. La o întâlnire privată cu diaconii, White a expus situația: comportamentul lui Ball împiedica progresul bisericii și îi făcea imposibilă conducerea. Spre ușurarea lui White, toți diaconii, cu excepția unuia, i-au luat partea. Ei i-au asigurat lui White sprijinul lor și l-au confruntat pe Ball, insistând că era timpul să se retragă.
Spre lauda lui, Ball a cedat – în mare parte. Deși au existat tensiuni minore în anii care au urmat, cea mai gravă luptă pentru putere trecuse. Fără amestecul lui Ball, White era în sfârșit liber să conducă biserica. În timpul mandatului său de cinci ani, biserica a prosperat, botezând aproape 1.000 de noi membri.
Ce putem învăța
Tranzițiile pastorale sunt pline de dificultăți, agravate de durata și notorietatea publică a păstorului care pleacă. Experiența lui K. Owen White la Biserica Baptistă Metropolitană, deși amuzantă în retrospectivă, este o poveste cu tâlc pentru bisericile care trec prin tranziții pastorale.
Lecții pentru păstorii care se pensionează
Influența unui pastor care se retrage poate întări sau submina procesul de tranziție. Rolul unui păstor pensionat nu este acela de a rămâne în centrul atenției, ci de a-și încuraja și sprijini succesorul. Păstorii care se retrag ar trebui să se străduiască să promoveze unitatea, îndreptând atenția congregației spre încrederea în Dumnezeu sub conducerea noului păstor.
Lecții pentru păstorii nou-veniți
Când Mark Dever a sosit la Capitol Hill Baptist Church jumătate de secol mai târziu, ginerele lui Martyn Lloyd-Jones i-a spus, cu înțelepciune că, în primii cinci ani biserica “va aparține celuilalt păstor”. Pentru păstorii nou-veniți, asumarea rolului de păstor poate fi descurajantă, mai ales când urmează după un lider îndrăgit și cu o lungă carieră. Succesul necesită o combinație de respect pentru trecut, claritate în conducere și răbdare.
Onorarea moștenirii păstorului care pleacă este esențială pentru a construi încrederea în rândul congregației. White, de exemplu, a susținut continuitatea predicând din 1 Corinteni 2:2 și exprimându-și aprecierea pentru istoria și valorile bisericii. Cu toate acestea, respectul pentru trecut nu trebuie să vină în detrimentul conducerii din prezent. Când acțiunile fostului păstor au subminat unitatea bisericii, White a abordat cu înțelepciune problema.
Lecții pentru consiliile de prezbiteri
O dificultate în cazul bisericii Metropolitan a fost lipsa unei pluralități biblice a bătrânilor. Lucru care era destul de des întâlnit în acea vreme, John Compton Ball era singurul păstor și se aștepta ca diaconii să îi urmeze hotărârile.
Consiliul de bătrâni al unei biserici (sau de prezbiteri) are rolul cel mai important în asigurarea unei succesiuni pastorale sănătoase. Acțiunile lor – sau inacțiunile – pot atenua sau exacerba tensiunile în timpul tranzițiilor. Cel mai important, bătrânii au responsabilitatea de a proteja capacitatea noului păstor de a conduce în mod eficient, așa cum au făcut diaconii lui White când l-au confruntat pe dr. Ball. Comitetul prezbiterilor ar trebui în primul rând să stabilească așteptări clare. Bisericile ar trebui să stabilească un plan de succesiune în scris, care să prezinte responsabilitățile păstorului care se retrage (dacă există) și să stabilească limite pentru a preveni suprapunerea cu rolul păstorului care vine. În acest fel, prezbiterii pot pregăti ambii păstori pentru succesiune și pot evita capcanele relaționale și organizaționale care au afectat primii ani ai lui White la Metropolitan.
Concluzie
Tranzițiile pastorale sunt printre cele mai delicate momente din viața unei biserici. Păstorii care se retrag, liderii care vin și echipele de conducere ale bisericii au fiecare un rol vital în asigurarea unei tranziții line și care să-L onoreze pe Dumnezeu. Atunci când sunt abordate cu umilință, înțelepciune și încredere în suveranitatea lui Dumnezeu, aceste tranziții pot întări biserica pentru generațiile viitoare.
*
Caleb Morrell este autorul cărții A Light on the Hill: The Surprising Story of How a Local Church in the Nation’s Capital Influenced Evangelicalism (O lumină pe deal: Povestea surprinzătoare a modului în care o biserică locală din capitala națiunii a influențat biserica evanghelică).
Sursa originală: How Not To Handle A Pastoral Succession? – https://www.crossway.org/articles/how-not-to-handle-a-pastoral-succession/
Tradus cu permisiune – Translated with permission