Către o femeie al cărei bebeluș a decedat – încă ești mamă!
În martie 2016, fiica noastră, Leila Judith Grace, a murit în pântece la 39 de săptămâni și 4 zile. S-a născut moartă patru zile mai târziu. Eu și soțul meu am fost aruncați într-o lume despre care doar auziserăm de la distanță. Involuntar, am devenit membri ai unei comunități de părinți care poartă cu ei durerea ascunsă a unui copil care a părăsit această lume.
Moartea Leilei a avut loc acum cinci ani. Încă am multe de învățat de la Domnul pe măsură ce trec prin providența Lui dureroasă. Dar, privind înapoi, șapte adevăruri m-au ajutat să-mi ridic privirea spre cer — șapte adevăruri pe care aș dori să le împărtășesc oricărei mame care traversează o vale similară marcată de întristare și durere.
Așadar, soră dragă în Christos, îmi pare nespus de rău că împărtășim această mare tristețe. Mi-aș dori să nu fie așa. Sper ca aceste adevăruri să te ajute să continui să lupți pentru a trăi prin credință, și nu prin vedere, în timp ce jelești moartea prețiosului tău copil.
1. Nu a fost vina ta
Dacă ești ca mine, ai rederulat în detaliu zilele de dinaintea morții copilului tău, întrebându-te ce ai fi putut face ca să fie altfel. Ce ai fi putut face diferit? Răspunsul Bibliei este clar: nimic!
Psalmul 139 ne spune că zilele bebelușului tău au fost numărate înainte de a lua ființă: „În cartea Ta erau scrise toate zilele, care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16). Înainte ca Dumnezeu să o țese pe Leila în pântecele meu, El hotărâse ca viața ei să fie doar pentru pântece – 277 de zile. Nimic din ceea ce aș fi putut face nu ar fi schimbat planurile veșnice ale lui Dumnezeu, deși adesea mi-am dorit să mă întorc în timp și să încerc. „Nimic nu are loc decât potrivit hotărârii Lui”, spunea odinioară John Calvin (Institutio, 1.17.11). Satan ar vrea să te facă să te îndoiești de adevărul cuvântului lui Dumnezeu, dar calea „ce-ar fi dacă…?” duce la vină, devastare și lipsă de speranță. Zilele bebelușului tău au fost irevocabil scrise în cartea lui Dumnezeu înainte ca el sau ea să fi fost măcar conceput/concepută.
2. Bebelușul tău este în siguranță
Poate că ne gândim că cel mai sigur loc pentru bebeluși este în brațele mamelor lor. Și cât de mult își doresc brațele noastre să strângă în brațe copiii! Niciodată golul nu a părut atât de greu. Dar chiar dacă ni s-ar fi îngăduit acest privilegiu, nu am fi putut să-i protejăm de pericolele acestei lumi căzute.
În schimb, bebelușii noștri au fost chemați direct în brațele lui Isus, într-un loc unde „cei răi încetează de a mai tulbura” și unde „cei obosiți se odihnesc” (Iov 3:17). Desigur, faptul că știm că sunt în siguranță nu ia deodată chinul de a trăi fără ei. Dar nu va trebui niciodată să ne facem griji pentru copiii noștri în vreun fel — de fapt, nici nu trebuie să ne mai rugăm pentru ei. Pelerinajul lor în această lume căzută s-a încheiat, și ei sunt
În brațele lui Isus, în siguranță,
feriți de grija ce roade,
feriți de ispitele lumii,
păcatul nu-i poate atinge acolo.
3. Îți vei vedea bebelușul din nou într-o zi
Când fiul regelui David a murit, el a spus cu încredere: „Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine” (2 Samuel 12:23). Când am coborât trupul Leilei în mormânt, am pus primul pumn de pământ pe micul ei sicriu alb. „Ne vedem curând”, am șoptit printre lacrimi, agățându-mă de credincioșia legământului lui Dumnezeu cu o nădejde și mai bună decât a lui David. Am fost ajutată spre o asemenea încredere de o propoziție din Canoanele de la Dort:
Părinții creștini nu au motiv să se îndoiască de alegerea și mântuirea copiilor lor, pe care lui Dumnezeu Îi place să-i cheme din această viață în pruncia lor. (1.17)
Desigur, bebelușii noștri au primit acces în cer numai prin Isus, de care au avut nevoie la fel ca orice alt păcătos. Și ei trebuiau să fie spălați, sfințiți și îndreptățiți prin sângele lui Christos, iar dacă suntem uniți cu El prin credință, atunci într-o zi îi vom vedea din nou.
4. Deși scurtă, viața bebelușului tău a avut valoare
Este greu de imaginat că lumea noastră ar putea avea o perspectivă mai joasă despre viața din pântece decât are acum. Viața unui bebeluș este privită ca fiind dispensabilă în orice stadiu de dezvoltare. Dar știm că viețile bebelușilor noștri au fost prețioase încă de la concepere, pentru că au fost făcuți de Dumnezeu: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, m-ai țesut în pântecele mamei mele” (Psalmul 139:13).
Imaginea țeserii aduce în minte atenția la detaliu și crearea atentă a ceva frumos. Nu contează în ce moment al sarcinii sau dacă după sarcină au murit bebelușii noștri, cât de dezvoltați erau sau dacă au avut complicații medicale — au fost tot oameni care reflectă chipul lui Dumnezeu, suflete vii pe care El le-a întocmit îndeaproape și, prin urmare, au fost prețioși în ochii Lui.
5. Dumnezeu te va ține tare
Acum cinci ani, când medicul a rostit cuvintele sfâșietoare: „Îmi pare rău, dar nu-i mai bate inima”, eu și soțul meu am simțit că ni se surpă pământul de sub picioare. Eram în cădere liberă. Dar o prietenă ne-a trimis Deuteronomul 33:27: „Dumnezeul cel veșnic este un loc de adăpost, și sub brațele Lui cele veșnice ești ocrotit.” S-ar putea să nu te simți întotdeauna tare, dar sentimentele tale nu schimbă realitatea — în Christos, brațele Lui sunt întotdeauna în jurul tău.
Așa că sprijină-ți întreaga greutate a durerii în brațele Lui; nu există o întristare prea grea pentru El — te va ține tare. Așa cum Tatăl tău ceresc a promis,
Sufletul ce pe Isus s-a sprijinit să-și afle odihna,
nu-l voi lăsa, nu-l voi părăsi pradă vrăjmașilor.
Acel suflet, chiar de-ar încerca iadul să-l zguduie,
nu-l voi lăsa, nu-l voi lăsa, nicicând nu-l voi lăsa.
6. Chiar dacă copilul tău nu este cu tine, ești tot mamă
Acum poate că nu ai multe „dovezi” ale maternității tale. Niciun scutec schimbat, nicio hăinuță de bebeluș spălată, nu ai alăptat — toate acestea sunt memento-uri sfâșietoare a ceea ce ai pierdut. Dar o naștere vie sau un copil care a supraviețuit nu te fac mamă: dacă viața copilului tău a început la concepere, atunci tot atunci a început și maternitatea ta. Iar moartea copilului tău nu anulează această realitate.
În Evanghelia după Luca, când Isus vede cortegiul funerar al unui tânăr, Luca îl descrie pe tânăr drept „singurul fiu al mamei lui” (Luca 7:12). Isus, având milă de mamă, îi spune tânărului „scoală-te”. Luca continuă: „Mortul a șezut în capul oaselor și a început să vorbească. Și Isus l-a dat înapoi mamei lui” (Luca 7:15). În viață și în moarte, această femeie i-a fost mamă. Iar în viața de înviere, Isus i l-a dat înapoi.
Lumea poate uita că ești mamă pentru copilul tău. Chiar și cei apropiați pot uita (neintenționat) să-i pomenească numele sau să-l includă în ordinea nașterilor. Dar Dumnezeu nu va uita niciodată. În viață și în moarte, El te vede ca mamă a copilului tău.
7. Povestea bebelușului tău nu s-a încheiat încă
Despărțirea dintre trup și suflet nu mi s-a părut niciodată mai reală decât atunci când țineam în brațe, în spital, trupul lipsit de viață al fiicei mele. Până atunci, crezusem cumva că Leila trebuie să fie deja cu Isus, trupește. Și totuși, iată trupul ei cât se poate de real în brațele mele — același trup cât se poate de real care avea să stea curând într-un sicriu minuscul și să fie îngropat. Atunci m-a izbit gândul că povestea Leilei nu este încă încheiată. Da, ea era cu Domnul, ceea ce era „cu mult mai bine” (Filipeni 1:23), dar nu era încă cel mai bine. Ea era — și este încă — în așteptarea trupului în care va învia: trupul ei glorios, al noii creații, nepieritor.
Viața, moartea și învierea copiilor noștri urmează modelul Domnului Isus care este „pârga celor adormiți” (1 Corinteni 15:20). Pe cruce, ultimele cuvinte ale lui Isus către Tatăl Său au fost: „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!” (Luca 23:46), dar, după cum știm, trupul Lui a fost pus în mormânt. Sufletul și trupul Lui au fost despărțite vineri seara până duminică dimineața, când a înviat din morți.
Tot așa, când bebelușii noștri au murit, sufletele lor au mers imediat în cer, dar trupurile lor au mers în mormânt. Ca să înțelegem elementul „deja, dar nu încă” al poveștii Leilei, am gravat trei cuvinte pe sicriul ei: „În așteptarea învierii”. Oricum ți-ai așezat copilul la odihnă, el sau ea așteaptă aceeași înviere, când „trâmbița va suna, și morții vor învia nesupuși putrezirii” (1 Corinteni 15:52). În ziua aceea, copiii noștri vor auzi vocea Mântuitorului chemându-le pe nume și spunând: „Vino afară.” Atunci — și numai atunci — povestea lor va fi completă.
Așadar, soră dragă în Christos, în timp ce ne întristăm pentru cei mici ai noștri, să o facem cu speranță, ațintindu-ne privirea spre Domnul Isus cel înviat. Căci într-o zi El ne va reuni cu copiii noștri pe un alt țărm și într-o lumină mai mare. Ziua aceea vine. Așa cum a scris Samuel Rutherford într-o scrisoare adresată unei mame îndoliate: „Pregătește-te; ești mai aproape de fiica ta astăzi decât ai fost ieri.” Fiecare zi este cu o zi mai aproape de a-ți vedea din nou copilul.
Sursa originală: You Are Still A Mother – https://www.desiringgod.org/articles/you-are-still-a-mother
Tradus cu permisiune – Translated with permission