Domnul Isus a primit cu bucurie închinarea ei
Adesea, în Evanghelii, adevărații închinători ai lui Isus sunt aceia care sunt dispuși să se expună pentru El. Ei strigă, imploră, aleargă, se întind pentru a-L putea atinge. Fac tot ce este nevoie pentru a fi aproape de Isus, indiferent ce ar putea crede ceilalți.
Câțiva oameni desfac acoperișul unei case ca să atragă atenția lui Isus. O mamă plânge și strigă după El și nu acceptă să fie refuzată. Femei necurate străbat mulțimile și intră neinvitate în casele fariseilor. Un om respectabil se urcă într-un copac, iar niște cerșetori orbi nu încetează să strige. În fiecare dintre aceste scene, dragostea pentru Isus nu se teme să pară lipsită de demnitate, chiar scandaloasă, în ochii unei lumi căldicele.
Însă Săptămâna Mare ne oferă una dintre cele mai șocante manifestări dintre toate. Cu câteva zile înainte ca Isus să-Și dea viața, în timp ce mânca într-o casă de lângă Ierusalim, o femeie vine cu un vas cu mir „foarte scump”, un nard curat care valora cât salariul pe un an în vremea aceea (Marcu 14:3). Ținea în mâinile ei munca din trei sute de zile, un fel de agoniseală care merită păstrată.
Conversația se oprește în timp ce ucenicii și prietenii lui Isus o privesc pe femeie apropiindu-se. Ce face? se întreabă ei. Apoi, prin câteva mișcări hotărâte, ea sparge gâtul vasului, îl ridică deasupra capului Domnului ei și varsă și ultima picătură.
De ce a făcut risipa aceasta?
Pe măsură ce mirul se prelinge pe barba lui Isus și se adună la picioarele Lui, unii dintre cei prezenți încep să se mânie. Reacțiile lor urmează un tipar obișnuit în Evanghelii: când adevărații închinători se expun, mulțimile dezaprobă, se împotrivesc și încearcă să restabilească ordinea. În acest caz, Marcu consemnează protestul lor în trei pași.
Mai întâi, ei calculează. Evaluează mărimea vasului, simt mirosul mirului și suma devine limpede: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei” (Marcu 14:5).
În al doilea rând, se tulbură. „Şi le era foarte necaz pe femeia aceea” și spuneau: „Ce rost are risipa aceasta de mir?” (Marcu 14:4–5). Mirul nu era mirul lor; nu reprezenta un an din munca lor. Atunci de unde provine această indignare? „Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei şi să se dea săracilor” (Marcu 14:5). Dar parcă tot mai rămâne ceva nespus.
Așa cum mulți dintre noi pot mărturisi, o inimă căldicică nu poate privi adevărata închinare fără să se simtă mustrată în tăcere. O asemenea dărnicie extravagantă ne amenință; pusă în balanță cu propria noastră închinare, o face să pară lipsită de greutate. Astfel, am vrea să ținem toată religia în limite moderate, nu doar pe a noastră. Am vrea ca toate sacrificiile să fie mici, toată devoțiunea să fie măsurată și tot mirul să rămână în siguranță în vas.
În al treilea rând, ei nu doar calculează și se tulbură, ci și mustră. „Şi le era foarte necaz pe ea” (Marcu 14:5). Nu se opresc la indignarea pe care o simt, ci se uită la această femeie plină de adorare și o ceartă pe față. Nu voiau doar să considere închinarea ei o risipă; voiau să i-o și spună.
Astfel de scene s-au repetat de multe ori în secolele care au urmat după Săptămâna Mare. Un student foarte bun la matematică decide să meargă la facultatea de teologie. O familie cu patru copii mici, sub cinci ani, se mută în străinătate. Un cuplu ai cărui copii au crescut deja, mai primește încă unul. Un tânăr își dedică serile și weekendurile pentru a-i uceniciza pe alții. Și profesori, părinți, vecini sau prieteni, calculând costul, se uită la ei și spun: „Risipă.”
De multe ori, calculul făcut de ei este corect, însă uită să includă toate variabilele. Pentru că, în timp ce spectatorii se concentrează asupra valorii sacrificiului — mirul, cariera, tinerețea, confortul — închinătorii se concentrează asupra valorii infinit mai mari a lui Christos.
Priviți această frumusețe
Femeia stă în mijlocul loc, mai săracă cu un an și poate întrebându-se dacă închinarea ei a mers prea departe. Dar atunci Isus intervine și îndepărtează orice îndoială: „Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine” (Marcu 14:6).
Acolo unde ei vedeau pierdere, El vedea dragoste. Acolo unde ei vedeau risipă, El vedea frumusețe. De ce? Pentru că Domnul nostru găsește frumos orice facem ca răspuns la frumusețea Lui. Și numai frumusețea Lui a făcut vasul cu mir să se spargă:
„Căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând voiţi; dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte pentru îngropare.” (Marcu 14:7–8)
Știa ea că Îi ungea trupul pentru îngropare? Poate că nu. Și totuși, pare să fi simțit că ceva urma să se schimbe. „Pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.” Și vederea valorii Lui a făcut-o să caute un mod în care să-și reverse dragostea. Dacă lumea nu avea să-L ungă cu mir, să-L adore, să-L iubească atunci a hotărât să o facă ea. Vasul cu mir spart era pur și simplu imaginea inimii ei devotate.
Și era, de asemenea, o imagine a inimii Lui. În aceeași săptămână, și El urma să-Și verse cea mai prețioasă comoară, de data aceasta peste ea și peste tot poporul Lui. Însă vasul avea să fie trupul Lui, iar mirul avea să fie sângele Lui. Și în timp ce unii aveau să privească acea frângere și să vadă risipă, noi privim și vedem frumusețe. În timp ce mulți văd pierdere, noi vedem o dragoste de nepătruns revărsată, o viață care valorează mai mult decât orice preț.
Ea a văzut în chip slab ceea ce noi vedem acum deplin: nicio închinare nu este prea extravagantă pentru Domnul Calvarului. Și nicio astfel de închinare nu este o risipă.
Varsă ce ai mai prețios
Nicio săptămână din istoria lumii nu a stârnit mai multă „risipă” decât Săptămâna Mare. Domnul crucii și al mormântului gol a smerit planurile lumești, a risipit averi altădată păstrate pentru sine, a lăsat deoparte confortul și a trimis nenumărați sfinți pe calea dragostei suferinde. Căci atunci când vedem inima Lui revărsată, nu putem să nu vărsăm și noi cele mai prețioase comori înaintea Lui.
De ce avem, de fapt, asemenea comori? De avem ce bani, tinerețe, casă, putere, frumusețe? Ca să avem ceva de adus ca omagiu Împăratului nostru, un vas de spart pentru El, ceva de „risipit” pentru Numele Lui.
Sursa originală: He Welcomed Her Worship – https://www.desiringgod.org/articles/he-welcomed-her-worship
Tradus cu permisiune – Translated with permission