Sunt creștinii obligați să voteze?
Mulți creștini trăiesc în acest moment într-o republică, o formă de autoguvernare în care ne alegem reprezentanții – îi votăm. Și poate mai mult ca oricând, creștinii trăiesc în societăți libere, democratice. În țările în care trăim suntem obligați să votăm? Este votul o datorie creștină? Ar fi o neglijență ca un creștin, în calitate de cetățean, să se abțină de la vot?
Primim des această întrebare și în ultimii șase ani ea a devenit frecventă. Și încheiem săptămâna cu cea mai recentă variantă a întrebării, care vine de la un ascultător pe nume Danny. „Bună ziua, pastor John! M-am luptat în ultima vreme cu o întrebare: un creștin care trăiește într-un stat liber este sau nu obligat să voteze? Dumnezeu ne poruncește să ne supunem autorităților guvernamentale (Romani 13:1), să ne rugăm în mod regulat pentru ele (1 Timotei 2:1-2). Dar, dacă cu ocazia alegerilor, opțiunile se reduc la variante față de care nu am nicio convingere puternică sau dacă votul va reprezenta o „alegere a răului mai mic”, au creștinii dreptul de a se abține de la vot? În cercurile mele, aceasta nu pare a fi o opțiune pentru un credincios. Mi s-a spus că acest lucru ar echivala cu neglijarea aproapelui din partea mea. Așa este?”
Să abordăm această întrebare din perspectiva 1 Petru 2:9-17, acest text ne prezintă dubla identitate a creștinului în această lume decăzută. O identitate este aceea de călător și exilat. Cu alte cuvinte, această lume nu este casa noastră. Iar cealaltă identitate este aceea de a fi supus în această lume autorităților desemnate de Dumnezeu, guvernatorilor și regilor. Așadar, o identitate este aceea de sclavi ai lui Dumnezeu (și, da, acesta este cuvântul folosit, „sclavi ai lui Dumnezeu”, fără a exclude în vreun fel identitatea glorioasă de „copil al lui Dumnezeu”), deținuți și conduși de Dumnezeu și de nimeni altcineva. Iar cealaltă identitate este una dată de proprietarul nostru, Dumnezeu, într-o lume străină pentru a face cunoscută gloria Sa prin răspândirea Evangheliei și fapte bune. Așadar, gândiți-vă la aceste două identități în timp ce analizăm acest text.
Identitate dublă
„Voi sunteți un neam ales, o preoție regală, o națiune sfântă”. Lăsați să vi se întipărească aceste cuvinte în minte: o națiune sfântă, fără referire la vreo națiune pământească. Este vorba de creștinism. Acesta este poporul lui Dumnezeu născut din nou din toate națiunile. „Voi sunteți o națiune sfântă, un popor aflat sub stăpânirea Lui, ca să vestiți mărețiile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată” (1 Petru 2:9). Iată ce vreau să spun: Dumnezeu v-a chemat să vestiți măreția Lui.
„Preaiubiţilor, vă îndemn, ca pe nişte străini şi peregrini, să vă feriţi de poftele carnale, care se luptă împotriva sufletului! Să aveți o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd” – de aceea mă refer nu numai la cuvintele voastre, ci și la faptele bune – «să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării» (1 Petru 2:11-12). Așadar, acesta este scopul nostru: să-I aducem glorie lui Dumnezeu în această țară în care trăim temporar ca străini și călători. Să-L facem să pară frumos, măreț, valoros. Acesta este scopul nostru. Să-L facem pe Dumnezeu să arate minunat.
„Supuneți-vă, de dragul Domnului, oricărei instituții omenești, fie că este vorba de împărat, fie că este vorba de guvernatori ca fiind trimiși de El pentru a-i pedepsi pe cei ce fac răul și a-i lăuda pe cei ce fac binele” (1 Petru 2:13-14). Așadar, aceasta este identitatea noastră ca subiecți ai autorității desemnate de Dumnezeu.
„Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, ca, făcând binele” – am găsit „făcând binele” de trei ori până acum în text- „să astupați gura oamenilor nebuni. Trăiți ca niște oameni liberi, fără să vă folosiți libertatea ca să acoperiți răul, ci trăind ca robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2:15-16). Acum, iată în ce constă identitatea noastră de sclavi ai lui Dumnezeu, care nu sunt robi ai nimănui: „Trăiți ca niște oameni liberi” – adică liberi de orice autoritate umană – dar să știți că stăpânul vostru, Dumnezeu, v-a trimis de dragul Lui în această țară străină pentru scopurile Sale.
„Daţi cinste tuturor oamenilor, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, onoraţi-l pe împărat!” (1 Petru 2:17). Acesta este sfârșitul textului.
Fiecare națiune este o țară străină
Iată deci dubla noastră identitate. Creștinii fac parte dintr-o națiune sfântă numită biserică – care aparține lui Dumnezeu. Și, prin urmare, ca națiune sfântă, suntem călători și exilați în orice altă națiune de pe planetă, inclusiv în America. Sau, altfel spus, suntem sclavii lui Dumnezeu – ceea ce înseamnă că suntem proprietatea Lui și că suntem responsabili în ultimă instanță doar în fața Lui, nu a vreunui om.
Apoi, cealaltă parte a dublei noastre identități este chemarea sau vocația lui Dumnezeu ca noi să ne supunem liber, nu pentru că vreun conducător pământesc are vreo autoritate finală asupra noastră, ci ca să facem binele în aceste națiuni străine în care trăim, pentru gloria lui Dumnezeu.
Aceasta este realitatea fundamentală, structura existenței creștine pe care trebuie să o avem în vedere atunci când ne gândim la lucruri precum votul cât timp trăim pe acest pământ străin – oriunde ați trăi.
Așadar, care sunt implicațiile a ceea ce tocmai am citit și am spus? Iată trei dintre ele.
1. Închinarea corporativă este explozivă din punct de vedere politic.
Noi votăm în fiecare săptămână, adunându-ne în închinarea congregațională și cântându credința noastră în Isus ca Domn peste toți stăpânii, Rege peste toți regii, Președinte peste toți președinții, Premier peste toți premierii, Șef peste toți șefii. Închinarea corporativă care Îl preamărește pe Christos este, din punct de vedere politic, cel mai exploziv lucru pe care îl putem face. În închinare, spunem cu voce tare, pentru ca toți să audă: „Isus Christos este Regele nostru peste toți ceilalți conducători. Noi trebuie să ne supunem Lui. Supunerea față de conducătorii pământești este relativă; supunerea față de Isus este absolută”. „Cel Preaînalt stăpânește împărăția oamenilor”, spune Daniel, „și o dă cui vrea El” (Daniel 4:25).
Oricât de legitimă și dezirabilă ar fi afecțiunea corectă pentru națiunea noastră pământească, dacă închinarea săptămânală începe să semene mai degrabă a miting patriotic decât ca o celebrare a Regelui Isus peste orice națiune, inclusiv a noastră, ne îndepărtăm de credincioșia biblică și ne îndreptăm spre idolatrie.
2. Creștinii ar trebui să dorească să facă mult bine.
Nu ar trebui să existe nicio îndoială că creștinii, în calitate de călători și exilați pe pământ, doresc să facă bine tuturor, inclusiv națiunii din care facem parte. Creștinilor le pasă de toate suferințele – mai ales de suferința veșnică, și mai ales de suferința de care sunt înconjurați. Asta implică o măsură sporită de responsabilitate.
Așadar, comunitățile sunt binecuvântate prin vestirea cuvintelor Evangheliei și prin faptele noastre bune, asta spune 1 Petru 2:9-17. Creștinii nu doresc să fie parte a problemelor care distrug viața din societate. Vrem să facem parte din soluțiile care îmbunătățesc viața în societate. Nu vrem ca poliția să fie nedreaptă sau nefolositoare. Nu vrem ca liderii să fie corupți, ci integri. Nu vrem ca infrastructurile de apă, de canalizare, de electricitate, de gaze naturale, de drumuri, de poduri, de iluminat public, de aprovizionare cu combustibil, de control al inundațiilor, de construcție, de urgențe și de stații de pompieri să eșueze. Suntem dispuși să plătim pentru ele și să ne facem partea noastră pentru a menține lucrurile în stare de funcționare pentru binele comun al cât mai multor persoane.
Vrem să contribuim la rezolvarea problemelor legate de persoanele fără adăpost, de sărăcie, de dependența de droguri, de boli mintale, de comportament criminal și de violența domestică. Vrem să existe cartiere sigure, școli bune, locuințe accesibile, locuri de muncă numeroase, condiții economice stabile și pace internațională. Acesta este motivul pentru care Petru, face mențiune de două ori într-un text atât de scurt că trebuie să ne îndeletnicim cu fapte bune pentru (1) a-i reduce la tăcere pe cei care spun că creștinismul este rău pentru lume și (2) pentru a-L face pe Dumnezeu să pară glorios. Aceasta este cea de-a doua implicație. Nu stăm îngropați în micile noastre peșteri, indiferenți la suferința și nevoile societății în care trăim.
3. Votul este o formă de a face bine.
Iată a treia și ultima implicație. Votul este o formă de a face bine. Sperăm – votând pentru candidați demni, competenți, înțelepți – că binele comun va ajunge la mai mulți oameni. Acesta este scopul nostru. Dar nu cred că rezultă din niciun adevăr biblic că votul este o datorie absolută pentru creștini. Este o posibilă faptă bună alături de multe altele, un mod de a servi binele societății.
Atunci când îndatorirea de a vota este ridicată la rang de lege care prevalează asupra altor principii creștine, înseamnă că s-a ajuns prea departe. E posibil ca, într-o lume decăzută, votul pentru oricare dintre candidații propuși să fie atât de ofensator, atât de compromis din punct de vedere moral, atât de înșelător, încât poate fi o chestiune de mai mare integritate și ascultare față de Christos și de mărturie mai clară a adevărului dacă nu votăm pentru niciunul dintre candidații propuși.
Ar fi iresponsabil să presupunem că o alegere de a nu vota pentru un partid sau o persoană de pe buletinul de vot reprezintă o lipsă de iubire față de aproapele nostru, când, de fapt, cel care nu votează poate fi mult mai implicat în a face fapte bune transformatoare din punct de vedere social decât cel care votează pentru un candidat nepotrivit din punct de vedere moral pentru că este considerat “răul cel mai mic”. Viața nu este simplă. Este inevitabil ca uneori creștinii să nu cadă de acord cu privire la strategiile privitoare la fapte bune și la comportamentul creștin. Trebuie să fim rezervați în a judeca strategiile morale ale altor oameni bine intenționați.
Un ultim gând. Dacă credeți, ca și mine, că, în principiu, votul este un mare dar și privilegiu în societatea noastră, este aproape întotdeauna posibil să votați scriind candidatul pe care îl considerați demn, deși nu se află pe buletinul de vot. În acest fel, puteți susține acest dar prețios, evitând în același timp efectele devastatoare ale susținerii unor candidați nedemni.
Sursa originală: Are Christians Obligated To Vote? – https://www.desiringgod.org/interviews/are-christians-obligated-to-vote
Tradus cu permisiune – Translated with permission