Soțul meu s-a stins prea devreme — a fost vina mea?
Bine ați revenit la podcast. Dacă ne ascultați de mult, știți că de multe ori primim întrebări de-a dreptul sfâșietoare. Printre acestea se numără și întrebarea de azi, de la persoană anonimă:
„Pastor John, sunt o văduvă de puțin timp, în vârstă de treizeci și ceva de ani și am doi băieței mici. Soțul meu a murit brusc și neașteptat din cauza a ceea ce nu știam la momentul respectiv că era pneumonie bacteriană, care s-a transformat rapid în șoc septic. Avea și o afecțiune cardiacă preexistentă. A murit cu o săptămână înainte de a împlini 34 de ani. Într-o zi era bine, iar trei zile mai târziu era acasă cu Domnul.
Întrebarea mea se referă la vina și la momentul ales de Dumnezeu pentru moartea lui. Credeam că boala lui era o gripă sau COVID și nu ne-am dat seama de gravitatea situației. Am urmat sfaturile telefonice ale unui homeopat creștin, care credea și el că este COVID, cineva în care aveam încredere, dar poate nu ar fi trebuit. În timp ce sufăr după el, nu pot să nu mă învinovățesc. Vreau cu disperare să fiu împăcată și să cred că nu i-am făcut rău soțului meu, că nu l-am dezamăgit și că acțiunile mele nu i-au scurtat viața. Am încercat să am grijă de el și să-l protejez cât de bine am putut, pe baza cunoștințelor pe care le aveam la momentul respectiv. Nu știam că greșesc. Odată ajunși la urgență, când am aflat că se află în șoc septic, m-am rugat ca Domnul să-l salveze și să-l vindece.
Nu pot să nu mă întreb dacă ar trebui să continui să mă învinovățesc. Am nevoie de ajutor pentru a avea încredere în Dumnezeu, pentru a crede că El a fost în control și, pentru a crede că El este bun, în ciuda faptului că mi-a luat sufletul pereche și cel mai bun prieten la o vârstă atât de fragedă și într-un moment atât de greu de înțeles. Aș aprecia foarte mult orice ajutor pe care mi-l puteți oferi.”
Referirea la COVID mă face să realizez cât de recentă și dureroasă este această pierdere. Nu s-a întâmplat acum cinci ani. Cred că faptul că ea ne contactează într-un mod destul de public este un semn bun că nu a disperat și este dispusă să lase Cuvântul lui Dumnezeu să îi descopere lucruri noi care i-ar putea ușura suferința. Cred că are dreptate în acest sens, că există lucruri noi pe care sunt sigur că ea nu le-a văzut încă și pe care Dumnezeu vrea ca ea să le vadă pentru a-i oferi ajutor, mângâiere și speranță. Cred că vor fi lucruri noi pe care le va vedea în următorii cincizeci de ani.
De-a lungul vieții, ea va vedea cum Cuvântul lui Dumnezeu va aduce lumină asupra acestei pierderi sfâșietoare, într-un mod care, chiar și la distanță de atâția ani, va face iubirea lui Christos și amintirea soțului ei și mai prețioase. La 76 de ani, văd lucruri care aduc lumină asupra durerilor pe care le-am trăit acum 60 de ani. Încă mai descopăr noi semnificații ale acelor ani. Așa că mă aștept la același lucru pentru ea.
O altă întrebare
Vreau să abordez acest subiect punând următoarea întrebare, care poate părea surprinzătoare: Ce ai face dacă ai ști că a fost vina ta că soțul tău a murit? Nu spun că a fost vina ta. Este clar că nu a fost vina ta. Dar te rog să faci un experiment în mintea ta.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi tras frâna de mână la mașină și din vina ta ar fi trecut peste el și l-ar fi ucis în timp ce lucra la ea? Ce s-ar fi întâmplat dacă l-ai fi ajutat să curețe una dintre armele sale de vânătoare și aceasta s-ar fi descărcat accidental și l-ar fi ucis? Ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi adormit la volan și ai fi avut un accident în care numai el ar fi murit? Ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi încurcat unul dintre medicamentele lui?
Întreabă-te cum ai sfătui pe cineva în acea situație. Pentru că sunt mii de oameni în această situație. Ei nu se întreabă doar dacă ar fi putut face mai mult pentru a salva persoana iubită. Ei știu că i-au cauzat moartea, accidental.
Acum, aș putea să mă alătur corului celor din jurul tău și să spun ceea ce este evident, și anume că ai făcut tot ce ai putut. Nimeni nu se îndoiește de dragostea și grija ta pentru soțul tău. Toată lumea știe că nu ești responsabilă pentru moartea lui, și eu mă alătur acestui cor. Dar nu cred că ne-ai scris doar pentru ca eu să-ți spun ceea ce toată lumea îți spune deja: „Nu este vina ta”.
Milă pentru cei vinovați
Ceea ce vreau să spun este că, dacă Biblia are un răspuns la întrebarea cum poți merge mai departe în viață cu libertate, speranță și bucurie, chiar dacă ai provocat moartea lui, atunci cu cât mai mult poți fi sigură că Dumnezeu te va ajuta să mergi mai departe în viață cu libertate, speranță și bucurie, când nu tu i-ai provocat moartea și nici nu aveai cum să o eviți?
De cele mai multe ori, ne întoarcem la Geneza 50:20 pentru a ne aminti că toate lucrurile rele care i s-au întâmplat lui Iosif s-au dovedit a fi spre bine, după planul lui Dumnezeu. Amintiți-vă, el a spus: „Cât despre voi” – voi, frații mei, care ați provocat toate aceste necazuri – „voi ați vrut să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a vrut să fie spre bine”. Așadar, de obicei ne concentrăm asupra lui Iosif și asupra tuturor lucrurilor rele care i s-au întâmplat. Dar foarte rar ne gândim la ce înseamnă acel verset pentru frații lui Iosif, care erau cu adevărat vinovați de multiple păcate care i-au cauzat suferință lui Iosif.
Iată ce le spune Iosif fraților săi în versetul următor: „Nu vă temeți, căci eu vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri.” Astfel i-a mângâiat și le-a vorbit cu bunătate (Geneza 50:21. Asta nu înseamnă că ei nu sunt vinovați, ci înseamnă că Dumnezeu are un viitor și un scop pentru ei, chiar dacă sunt vinovați. Ei erau cei vinovați și i-au cauzat lui Iosif o suferință continuă timp de șaptesprezece ani. Prin unul dintre ei, în mod uimitor, Dumnezeu avea să aducă în lume pe Mântuitorul.
Apostolul Pavel a tratat propria vinovăție de ucigaș în același mod. El a văzut că Dumnezeu avea un scop milostiv în aceasta pentru alți oameni vinovați. El a spus în 1 Timotei 1:16: „De aceea mi s-a arătat milă, pentru ca în mine, cel dintâi, Christos Isus să-Și poată arăta toată îndelunga Lui răbdare, făcând din mine un exemplu pentru cei ce urmează să creadă în El ca să primească viață veșnică”. Cu alte cuvinte, Pavel a reușit să transforme vina oribilă a persecuției și uciderii comise de către el într-o mărturie frumoasă a milei lui Dumnezeu față de alți păcătoși prin el.
Milă pentru cei nevinovați
Apoi, mută puțin accentul de la situația omului vinovat pentru care Dumnezeu a pregătit un viitor, la situația omului născut orb din Ioan 9 . În situația lui apostolii au presupus că cineva trebuie să fi păcătuit ca el să se nască orb – așa cum poate că și tu ești tentată să gândești din când în când: „Oare am făcut ceva rău? Poate exista o pierdere catastrofală ca aceasta fără ca cineva să fi păcătuit?”
Așa că l-au întrebat pe Isus: „Rabbi, cine a păcătuit de s-a născut orb: el sau părinții lui?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9:2-3). Acesta este un răspuns uimitor. Și cu siguranță se aplică situației tale. „Cine a păcătuit? Cine a fost neglijent? Cine și-a pus încrederea în locul greșit? Cine a acționat prea încet? Cine nu a remarcat simptomele? Cine este vinovat aici? Unde este păcatul? Trebuie să existe păcat aici.”
La care Isus ar răspunde: „Nu tu, nici consilierul tău homeopat, nici medicii, nici soțul tău nu ați păcătuit, nu ați fost neglijenți, nu v-ați pus încrederea în locul greșit și nici nu ați acționat prea încet. Ci lucrurile s-au întâmplat așa pentru ca lucrările lui Dumnezeu să se arate în el.” Probabil mă vei întreba: „Ce lucrări?” Ei bine, pentru început, credința ta perseverentă în realitatea, puterea, înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare miraculoasă a lui Dumnezeu.
Zece mii de valuri
Ar putea fi util să te gândești la următorul lucru: când soțul tău a murit, Dumnezeu a pus în mișcare zece mii de mecanisme pe care tu nu le poți vedea. Unele dintre ele se vor manifesta într-un an sau doi, iar altele în cincizeci de ani. Moartea soțului tău nu L-a luat pe Dumnezeu prin surprindere și nici nu a fost lipsită de sens sau absurdă sau fără un scop profund – un scop sfânt, un scop sacru și prețios. „Prețioasă este în ochii Domnului moartea sfinților Săi” (Psalmul 116:15). Când soțul tău era un plod fără chip, ochii Domnului îl vedeau, iar în cartea Lui erau scrise toate zilele care i-au fost hotărâte înainte să existe vreuna din ele. (Psalmul 139:16).
Zilele lui au fost scrise cu înțelepciune divină, iar miile de efecte care decurg din viața și moartea lui nu sunt în zadar. Pe unele dintre ele le vei cunoaște în această viață. Pe cele mai multe nu le vei cunoaște. Suntem toți încercați, dar Dumnezeu a promis că nu va veni nicio încercare peste puterile noastre. „Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci odată cu ispita a pregătit și o cale de ieșire, ca s-o puteți răbda.” (1 Corinteni 10:13).
Pacea lui Christos
Isus le-a promis ucenicilor că vor avea necazuri în lume, dar le-a promis și pace în mijlocul lor. „V-am spus aceste lucruri, ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri. Dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Așadar, asta vreau să îți las – promisiunea păcii, pacea lui Christos. „Vă las pace, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!” (Ioan 14:27). Există un viitor și o speranță. Nici o suferință a celor iubiți de Dumnezeu nu este în zadar.
Sursa originală: My Spouse Died Prematurely – Was It My Fault? – https://www.desiringgod.org/interviews/my-spouse-died-prematurely-was-it-my-fault
Tradus cu permisiune – Translated with permission