Omagiul lui John Piper pentru John MacArthur (1939-2025)
„O, cât de mult iubesc Legea Ta”
Cu cât l-am cunoscut mai mult pe John MacArthur, cu atât l-am iubit mai mult. Admirația s-a transformat în afecțiune. C.S. Lewis spunea:
„În anumite privințe, nimic nu seamănă mai puțin cu Prietenia decât o poveste de dragoste. Îndrăgostiții vorbesc mereu între ei despre iubirea lor; Prietenii aproape niciodată despre Prietenia lor. Îndrăgostiții sunt de obicei față în față, absorbiți unul de celălalt; Prietenii, alături, absorbiți de un interes comun.” – Cele patru iubiri, p. 78
A spune „interes comun” este prea puțin. Pentru noi era un infinit comun. „Legea gurii Tale este pentru mine mai de preţ decât mii de lucruri de aur şi argint.” (Psalmul 119:72, VDC). Biblia nu era doar interesantă. Era mai bună decât tot ce e mai bun. Era de o valoare inestimabilă. Există un fel de afecțiune care apare atunci când simți — nu doar știi — că persoana cu care vorbești chiar crede ceea ce spune când afirmă că cuvintele lui Dumnezeu sunt „mai de dorit… decât aurul, chiar decât mult aur curat; mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.” (Psalmul 19:10, VDC)
Trecerea anilor a modelat această afecțiune. Era cu șapte ani mai în vârstă decât mine. Cu o jumătate de secol în urmă, părea o prăpastie între noi. Eu visam să devin păstor. El era deja un veteran. Așa că mi s-a părut o bunătate extraordinară când a fost de acord să luăm micul dejun împreună și să-l bombardez cu întrebări. Patruzeci de ani mai târziu, acea prăpastie a dispărut. Aproape.
Ne prețuiam unul pe altul pe un teren comun glorios. Cei trecuți de șaptezeci de ani nu mai luptă pentru prioritate. Încercați în luptă, dar fără amărăciune, purtând cicatrici cu o bucurie durabilă, ne bucuram unul de altul. Mi-a arătat bunătate — telefoane ca să își exprime recunoștința, invitații la conferințele sale, conversații publice în care abunda afecțiunea.
Și totuși, spun din nou: prăpastia vârstei aproape că a dispărut. Poate că odată admirator mai tânăr, întotdeauna admirator mai tânăr. Din partea mea, el a fost mereu măreț. Eu mereu priveam în sus. Asta venea din mine, nu din el.
Putere care străpunge inima
Stăteam pur și simplu uimit în fața a ceea ce putea face în amvon cu un pasaj din Scriptură. Așa cum se întâmplă cu orice predicare expozitivă puternică, nicio descriere nu poate surprinde pe deplin ceea ce o face puternică.
- Da, era o claritate cristalină. Știai exact ce vrea să spună și ce nu.
- Da, fiecare punct avea fundament textual explicit. Puteai vedea de unde venea în text. Avea grijă de asta.
- Da, aplica textul la capcanele și oportunitățile presante ale vremii noastre. Textul aproape că exploda de relevanță.
- Da, avea un limbaj lipsit de distragere. Fără „ăă”, „știi tu”, „cumva”. Doar simplitate și precizie autentică.
- Da, era pur și simplu interesant. Credea că este păcat să faci Biblia plictisitoare. Cum ar putea fi plictisitor Cuvântul Creatorului universului? Fie că explica fundaluri istorice, fie controverse actuale, era captivant.
- Da, avea râvnă. Simțea valoarea și grozăvia realităților pe care le predica. Dumnezeu și omul. Christos și Satana. Adevărul și minciuna. Păcatul și sfințenia. Viața și moartea. Cerul și iadul. Timpul și veșnicia.
- Da, era autentic. Întregul om era în mesaj. Nu exista o mască de „personaj” care să ascundă persoana.
- Da, era dragoste. Dragoste pentru Dumnezeu. Dragoste pentru Evanghelie. Dragoste pentru adevăr. Dragoste pentru turma sa. Dragoste pentru cei pierduți.
- Și da, exista autoritate. Și nu era o trăsătură de personalitate. Era „Așa zice Domnul!” care vine dintr-o supunere neclintită față de fiecare paragraf al Scripturii.
Dar când toate aceste trăsături ale predicării expozitive puternice sunt așezate în scris, puterea rămâne inexplicabilă. Ungerea. Puterea de sus. Flacăra sacră. Prezența lui Dumnezeu care străpunge inima. Seriozitatea aceea care face inima să cânte. Bucuria aceea care aduce lacrimi când cerul se deschide. Ce putem spune? A fost un dar.
Rod inestimabil
Constanța pură a unei asemenea predicări timp de peste o jumătate de secol a fost de un rod inestimabil. Numai Dumnezeu știe efectele veșnice nenumărate care s-au extins din pietrele de adevăr pe care le așeza an după an.
- Acele efecte includ o familie care îl admiră și Îl iubește pe Dumnezeul lui.
- Includ influența lui asupra tuturor generațiilor. De la Dallas la Dubai, tineri vin la mine și îmi spun că îl ascultă pe John MacArthur.
- Includ un seminar, un colegiu și conferințe în care mii de oameni au fost inspirați să creadă că explicarea sensului Bibliei Îl onorează pe Dumnezeu, mântuiește oameni, trezește dragoste, aduce dreptate și impulsionează misiunea.
- Includ inimi și minți pătrunse, dincolo de granițele rasiale și etnice (contrar așteptărilor multora cu privire la predicatorii Bibliei).
Am putea continua: radio, internet, cărți, comentarii, centre de instruire la nivel global, traduceri, plantare de biserici, și credincioșie față de o turmă unică, slujită neabătut.
Ce ar spune John MacArthur despre toate acestea?
Cred că ar fi mulțumit de evaluarea lui Martin Luther cu privire la propria lucrare — că el pur și simplu a învățat și a scris Cuvântul lui Dumnezeu, iar în timp ce dormea, Dumnezeu a făcut totul.
„Împărăţia lui Dumnezeu se aseamănă cu un om care aruncă sămânţa în pământ; fie că doarme, fie că veghează noaptea şi ziua: sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.” – Marcu 4:26–29
Sursa originală: ‘Oh How I Love Your Law’ – My Tribute to John MacArthur (1939–2025) – https://www.desiringgod.org/articles/oh-how-i-love-your-law
Tradus cu permisiune – Translated with permission