Lucrurile în care își găsește Dumnezeu plăcerea
„Tot ce voiește Domnul, face, în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.” (Psalmul 135:6)
Două presupuneri stau la baza acestei noi serii de mesaje despre lucrurile în care Dumnezeu își găsește plăcerea.
1. Presupunerea despre valoarea sufletului uman
Prima presupunere este următoarea: „Valoarea și excelența unui suflet se măsoară prin obiectul iubirii sale” (Henry Scougal). Dacă aplicăm această afirmație la Dumnezeu, atunci o modalitate de a contempla valoarea și excelența lui Dumnezeu este să medităm asupra a ceea ce El iubește.
O altă formulare ar fi aceasta: măsura demnității lui Dumnezeu este determinată de ceea ce Îi face plăcere. Sau, altfel spus, măreția excelenței lui Dumnezeu se reflectă în bucuriile Sale. Ceea ce Îi aduce plăcere arată frumusețea și prețiozitatea caracterului Său.
2. Presupunerea despre felul în care suntem transformați
A doua presupunere este că, atunci când ne concentrăm atenția minții asupra valorii și excelenței lui Dumnezeu — adică atunci când medităm la gloria Sa — suntem schimbați, puțin câte puțin, în asemănarea Lui.
„Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, gloria Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă…” (2 Corinteni 3:18)
Așadar, scopul meu în următoarele douăsprezece săptămâni este să vă îndrept atenția către lucrurile revelate în Scriptură în care Dumnezeu își găsește plăcerea, cu speranța că veți vedea în ele ceva din măsura infinită a valorii și excelenței Sale; și că, văzând această slavă, să fiți înălțați, pas cu pas, în asemănarea Lui; pentru ca acasă, la muncă și la școală, oamenii să vadă faptele voastre bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri.
În timpul predicării tale enunță lucrurile în care El își găsește plăcerea. Privește-I gloria în timp ce trăiești o viață de ascultare. Apropie-te de El prin meditație și dorește-ți să I te asemeni. Fă ce poți ca să-I arăți valoarea în lume. Fie ca Dumnezeu să fie milostiv și să binecuvânteze lucrarea Cuvântului Său în aceste săptămâni.
Dumnezeu a fost întotdeauna exuberant de fericit
Data trecută ne-am concentrat pe faptul că Dumnezeu Tatăl își găsește plăcerea în Fiul Său. Lecția cea mai importantă care trebuie învățată din acest adevăr este aceasta: Dumnezeu este și a fost dintotdeauna un Dumnezeu exuberant de fericit. Niciodată nu a fost singur. Întotdeauna S-a bucurat cu satisfacție deplină de slava Fiului Său.
Ai putea spune că Fiul lui Dumnezeu a fost întotdeauna „ca un peisaj minunat al excelențelor lui Dumnezeu” sau panorama perfecțiunilor divine. Așadar, din veșnicie, Dumnezeu a contemplat cu satisfacție abundentă splendoarea propriei Sale străluciri reflectate în Fiul.
Dumnezeu nu este constrâns de nimic din afara Lui
A doua lecție de învățat din acest adevăr este că Dumnezeu nu este constrâns de nimic exterior Lui însuși ca să facă ceva ce nu dorește. Dacă Dumnezeu ar fi nefericit, dacă ar fi în vreun fel deficitar, atunci poate ar fi constrâns din afară să facă ceea ce nu dorește, pentru a-Și compensa lipsurile și, în cele din urmă, să fie fericit.
Așa suntem noi. Venim în lume aproape fără cunoștințe și trebuie să petrecem ani întregi la școală sau să învățăm din greșeli. Părinții și profesorii ne spun să facem lucruri care nu ne plac, pentru că trebuie să ne depășim lipsurile — să ne dezvoltăm cunoașterea, să ne întărim corpul sau să ne rafinăm comportamentul.
Dar Dumnezeu nu este așa. El este complet și plin de satisfacție din veșnicie. Nu are nevoie de educație. Nimeni nu-I poate oferi ceva ce nu provine deja de la El. Așadar, nimeni nu-L poate mitui sau constrânge în vreun fel. Nu poți mitui un izvor de munte aducându-i găleți cu apă din vale. Prin urmare, Dumnezeu nu face ceea ce face cu regret, nici sub constrângere exterioară, ca și cum ar fi prins într-o situație neprevăzută sau forțat să reacționeze.
Dimpotrivă, pentru că este complet, exuberant de fericit și plin de satisfacție în părtășia Trinității, tot ceea ce face este liber și neconstrâns. Faptele Sale sunt revărsări ale bucuriei Sale. La aceasta se referă Scriptura când spune că Dumnezeu face ceva „potrivit cu buna plăcere a voii Sale”. Înseamnă că nimic din afara propriei Sale plăceri — plăcere pe care o are în ceea ce este El Însuși— nu-I constrânge alegerile sau faptele.
Dumnezeu face tot ce-I este plăcut
Asta ne aduce la tema principală a mesajului de astăzi — „Plăcerea lui Dumnezeu în tot ceea ce face” — și la textul zilei: Psalmul 135. Psalmul începe cu o chemare la laudă:
„Lăudați pe Domnul! Lăudați Numele Domnului!”
Apoi, începând cu versetul 3, psalmistul ne oferă motive pentru care ar trebui să simțim cum lauda se ridică din inimile noastre către Dumnezeu. De exemplu, spune:
„Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun.”
Lista motivelor continuă până ajunge la versetul 6 — iar acesta este versetul pe care vreau să-l subliniem în dimineața aceasta:
„Tot ce voiește Domnul, face, în ceruri și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.” (Psalmul 135:6)
Același lucru este spus și în Psalmul 115:3:
„Dumnezeul nostru este în ceruri; El face tot ce vrea.”
Acest verset ne învață că ori de câte ori Dumnezeu acționează, El o face într-un mod care Îi aduce plăcere. Dumnezeu nu este niciodată constrâns să facă ceva ce urăște. Nu este niciodată împins într-un colț din care singura scăpare ar fi să facă ceva ce detestă. El face tot ce voiește. Prin urmare, într-un anumit sens, El Își găsește plăcerea în tot ceea ce face. Isaia folosește același cuvânt ebraic (ca substantiv) în Isaia 46:10, unde Domnul spune:
„Hotărârea Mea va rămâne în picioare și Îmi voi împlini toată plăcerea.”
Pe baza acestor texte (și a multora altele), ar trebui să ne plecăm înaintea lui Dumnezeu și să-L lăudăm pentru libertatea Sa suverană — că, cel puțin într-un anumit sens, El acționează întotdeauna în libertate, conform propriei Sale „bune plăceri”, urmând desfătările inimii Sale. El nu este niciodată victima circumstanțelor. Nu este niciodată forțat într-o situație în care trebuie să facă ceva în care nu Se poate bucura.
Se bucură cu adevărat Dumnezeu în tot ceea ce face?
Aceasta este o imagine glorioasă a lui Dumnezeu în libertatea Sa suverană — El face tot ce-I este plăcut și Își împlinește toată plăcerea. Dar această imagine ar fi neclară, puțin încețoșată, dacă ne-am opri aici. Pentru a o aduce într-un con de claritate, trebuie să ne punem această întrebare: „Cum poate Dumnezeu să spună în Ezechiel 18:23 și 18:32 că nu găsește plăcere în moartea niciunui om nepocăit, dacă El totuși Își împlinește toată plăcerea și face tot ce vrea?”
Întrebarea ridicată de Ezechiel 18
În Ezechiel 18:30, Dumnezeu avertizează casa lui Israel cu privire la judecata ce va veni:
„De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.”
Și îi îndeamnă la pocăință:
„Pocăiți-vă și întoarceți-vă de la toate fărădelegile voastre.”
La sfârșitul versetului 31, spune:
„Pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israel? Căci nu găsesc plăcere în moartea nimănui, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceți-vă, deci, și trăiți!”
Aceasta pare a fi o imagine foarte diferită de cea din Psalmul 135, unde ni se spune că Dumnezeu face tot ce-I este plăcut. Aici, în Ezechiel, El pare că este „împins cu spatele la zid”. Se pare că este constrâns să aducă judecata, deși nu dorește cu adevărat acest lucru. Se pare că urmează să facă ceva care nu-I aduce plăcere. Atunci, va împlini El toată plăcerea Sa sau nu? Este Dumnezeu cu adevărat liber să facă totul după buna Sa plăcere? Sau există limite ale libertății Sale suverane? Poate El să facă tot ce vrea doar până la un punct, și după aceea să fie forțat să facă lucruri pe care doar le regretă?
Nu putem limita libertatea lui Dumnezeu doar la natură
Am putea încerca să rezolvăm această problemă întorcându-ne la Psalmul 135 și spunând că Dumnezeu face tot ce-I este plăcut doar în lumea naturală, nu și în sfera personală. La urma urmei, versetul 7 spune:
„El este Acela care ridică norii de la marginile pământului, face fulgerele pentru ploaie și scoate vântul din cămările Lui.”
Dar această încercare de a limita libertatea lui Dumnezeu doar la sfera naturii nu va funcționa, din două motive:
1. Dumnezeu controlează vântul și marea — deci și pierderile de vieți omenești
Dacă Dumnezeu controlează vântul și îl face să sufle când și unde dorește — ceea ce este cu siguranță adevărat (amintește-ți de Isus spunând: „Taci! Liniștește-te!”) — atunci El este responsabil și pentru distrugerea a mii de vieți prin înec, cauzate de furtuni, uragane, tornade, musoni și taifunuri, pe care El le-a scos din „cămările” Sale de-a lungul secolelor.
Așadar, când Psalmul 135 spune că Domnul face tot ce voiește, aceasta trebuie să includă și luarea de vieți omenești pe mare, prin vântul pe care doar El îl controlează.
2. Psalmul arată clar și explicit că Dumnezeu face ceea ce voiește și asupra oamenilor
Dar textul nu ne lasă să tragem doar concluzii implicite. Psalmistul continuă, în versetele 8–11, să arate că libertatea suverană a lui Dumnezeu s-a manifestat cel mai clar în Exod, la ieșirea israeliților din Egipt:
„El a lovit pe toți întâii-născuți ai Egiptului, de la oameni până la vite…A lovit multe neamuri și a ucis împărați puternici…”
Aceasta este a doua dovadă că nu poți limita libertatea lui Dumnezeu, în acest psalm, doar la sfera naturală. Când psalmistul spune în versetul 6 că „Domnul face tot ce voiește”, el nu se referă implicit doar la tragediile cauzate de vânt, ci și explicit la distrugerea egiptenilor rebeli, a neamurilor și a regilor. Acesta este scopul a ceea ce face Dumnezeu când El „face tot ce-I este plăcut”.
Așadar, în Ezechiel, Dumnezeu spune că nu găsește plăcere în moartea celor păcătoși. Iar în Psalmul 135, ni se spune că Dumnezeu face tot ce-I este plăcut, inclusiv uciderea celor nepocăiți. Și — lucru important — același verb ebraic este folosit atât în Psalmul 135:6 („Îi este plăcut”), cât și în Ezechiel 18:32 („nu găsește plăcere”).
Problema devine și mai complicată
Înainte să sugerez o soluție la această problemă, permiteți-mi să o agravez și mai mult. Mulți creștini din zilele noastre au o concepție despre Dumnezeu care nu este deranjată de ideea că El ar putea fi „împins la colț” pentru a face lucruri pe care nu dorește să le facă. Și îmi pot imagina cu ușurință că o posibilă reacție la ceea ce am văzut până acum ar fi să spunem că am creat o problemă artificială, deoarece Psalmul 135 nu spune, de fapt, că Dumnezeu găsește plăcere în distrugerea egiptenilor.
Poate cineva ar spune că expresia „face tot ce voiește” din Psalmul 135:6 este doar o figură de stil și nu poartă sensul de plăcere sau desfătare. Și astfel, ar spune că Dumnezeu doar se întristează atunci când trebuie să judece păcătoșii nepocăiți și că nu există niciun sens în care El ar face ceea ce Îi este plăcut să facă.
În răspuns, aș spune din nou că același cuvânt folosit în Psalmul 135:6 pentru a descrie ce „Îi este plăcut” lui Dumnezeu este folosit și în Ezechiel 18:32 pentru a spune că lui Dumnezeu „nu-I este plăcut”. Apoi, aș îndrepta atenția spre Deuteronom 28:63, unde Moise avertizează asupra judecății ce va veni peste Israelul nepocăit. Dar de această dată, se spune ceva remarcabil de diferit față de Ezechiel 18:32:
„După cum Domnul Se bucura să vă facă bine și să vă înmulțească, tot așa Domnul Se va bucura să vă nimicească și să vă piardă.” (Vezi și Proverbe 1:24–26; Apocalipsa 18:20; Ezechiel 5:13)
Astfel, ne întoarcem la realitatea de neevitat că, într-un anumit sens, Dumnezeu nu găsește plăcere în moartea celor răi (acesta este mesajul din Ezechiel 18), iar într-un alt sens, El Își găsește plăcere (acesta este mesajul din Psalmul 135:6–11 și Deuteronom 28:63).
O soluție la problemă
V-am propus înainte o soluție și v-o propun din nou: Moartea și suferința celor nepocăiți nu sunt, în sine, o desfătare pentru Dumnezeu. Dumnezeu nu este un sadic. El nu este răuvoitor sau însetat de sânge. Mai degrabă, atunci când un om răzvrătit, rău, necredincios este judecat, ceea ce Îi aduce lui Dumnezeu plăcere este apărarea adevărului și a binelui, precum și a propriei Sale onori și glorii.
„Dumnezeul nostru este în ceruri; El face tot ce voiește.”
Când Moise avertizează Israelul că Domnul Se va bucura să aducă pieire peste ei și să-i nimicească dacă nu se pocăiesc, înseamnă că cei care s-au răzvrătit împotriva Domnului și au trecut dincolo de pocăință nu vor putea să se laude că L-au făcut pe Cel Atotputernic nefericit. Dimpotrivă, Moise spune că, atunci când vor fi judecați, fără să-și dea seama, îi vor oferi lui Dumnezeu prilejul de a Se bucura în demonstrarea dreptății și puterii Sale și a valorii infinite a gloriei Sale.
Stați cu teamă sfântă înaintea lui Dumnezeu
Să fie aceasta un avertisment pentru noi în această dimineață: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. El nu este prins în capcană, nici constrâns, nici forțat. Chiar și pe drumul spre Calvar avea la dispoziție legiuni de îngeri. „Nimeni nu-Mi ia viața, ci Eu o dau de la Mine” — din propria Mea bună plăcere, pentru bucuria care Îmi era pusă înainte (vezi Ioan 10:18; Evrei 12:2).
În acel unic moment din istoria universului în care Dumnezeu părea prins, El era pe deplin în control, făcând exact ceea ce dorea — murind pentru a-i îndreptăți pe cei nelegiuiți, ca tine și ca mine.
Așadar, să stăm cu uimire și cu adorare în această dimineață „Dumnezeul nostru este în ceruri; El face tot ce voiește.” Amin.
Dumnezeule Atotputernic și Tată Îndurător, Te lăudăm pentru fericirea Ta veșnică în părtășia Trinității; că ești un Dumnezeu infinit de exuberant; mulțumit pe deplin cu panorama perfecțiunilor Tale reflectate în strălucirea Fiului Tău. Și Te lăudăm că ești liber și suveran în autosuficiența Ta și că nu poți fi mituit sau constrâns din cauza vreunei lipse sau dorințe din inima Ta. Te lăudăm că planul și sfatul Tău nu sunt guvernate de voia noastră, ci de buna Ta plăcere.
Sursa originală: The Pleasure of God in All That He Does – https://www.desiringgod.org/messages/the-pleasure-of-god-in-all-that-he-does
Tradus cu permisiune – Translated with permission