Ziua 4 | Pionierii Reformei | Philipp Melanchthon (1497–1560) – Luteranul blând
Acum cinci sute de ani, curajul lui Martin Luther a declanșat Reforma, dar el nu a fost singur. Reforma a fost o mișcare a multor eroi, cunoscuți și necunoscuți, care au modelat istoria. Explorați colecția completă a articolelor noastre Pionierii reformei dar și cartea Pionierii credinței.
Nu era genul care pornește revoluții, ci genul care aduce ordine în haosul care urmează. Mentorul lui, Martin Luther, era obraznic, impulsiv și energic. Dar Philip Melanchthon era unificator timid, cumpătat. Luther, după propria mărturisire, era „substanță fără cuvinte”, în timp ce tânărul său ucenic strălucit era „substanță și cuvinte”.
Lui Luther îi păsa prea puțin de precizie sau de protejarea împotriva neînțelegerilor; Melanchthon a făcut din nuanță specialitatea lui. Luther spunea că el folosea o suliță, pe când Melanchthon folosea ace și bolduri. Luther a fost un pionier, care își croia drum prin secole de mărăcini superstițioase cu o macetă apostolică. Dar Melanchthon, asemenea lui Bullinger la Zurich și lui Calvin la Geneva, a jucat rolul sistematicului calm și stăpân pe sine, care a nivelat cărarea protestantă pentru generațiile ce aveau să vină.
A fost „reformatorul tăcut” — un complement potrivit prin raportare la exuberantul și gălăgiosul Luther. Dar Melanchthon nu era cunoscut doar ca liniștit și pașnic, ci ocazional a arătat un temperament exploziv. Și nu era doar neobosit de curios și un maestru al multor discipline, ci era și ciudat de superstițios. Ca orice păcătos, a fost propriul lui amestec inconsistent de virtute și viciu, iar Dumnezeu a fost dispus să lucreze cu asta.
Născut în 1497 în sud-vestul Germaniei, Melanchthon a fost nepotul renumitului umanist Johann Reuchlin (1455–1522), care i-a sugerat, în tradiția umanistă, să-și schimbe numele de familie din Schwartzerdt („pământ negru”) în forma elenizată Melanchthon.
Copil deosebit de inteligent, Melanchthon a studiat clasicii la Heidelberg și Tübingen și a ajuns la Wittenberg în 1519, la vârsta de 22 de ani, chiar când Reforma se încingea. În același an, l-a însoțit pe Luther ca ajutor la Disputa de la Leipzig. Până în 1521, a publicat prima ediție a Loci Communes („noțiuni de bază”), care a început ca un comentariu la Romani și a urmărit să lege teologia creștină, inspirată de Luther, de textul biblic, mai degrabă decât de categoriile filosofice ale erudiției medievale.
Pe măsură ce focurile reformei ardeau, Melanchthon a fost alături de Luther în 1529 la Marburg și în locul lui Luther în 1530 la Augsburg, unde a reprezentat cauza luterană — și chiar a redactat Mărturisirea de la Augsburg — deoarece Luther era interzis și nu putea să participe.
O minte independentă
Asocierea strânsă a lui Melanchthon cu Luther, totuși, nu a însemnat că toți luteranii au fost de acord cu el. Chiar cât timp Luther era încă în viață, unii l-au ponegrit pe Melanchthon și l-au acuzat că deturna mișcarea îndrăzneață a lui Luther spre ceva mai docil. Între timp, mulți alții au apreciat în mare nuanța, echilibrul și precizia teologică a lui Melanchthon și au crezut că acesta îi făcea prietenului său pionier un serviciu important.
Melanchthon a fost un gânditor prea atent ca să fie de acord cu Luther în toate lucrurile. Dar, chiar dacă au apărut diferențe, el s-a considerat întotdeauna ucenicul lui Luther. Îl ajuta pe mentorul lui, nu se răzvrătea împotriva lui, maturizându-i intuițiile teologice.
Cele două divergențe-cheie cu Luther, pentru care unii critici l-au hărțuit neobosit, priveau robia voinței și Cina Domnului. Încă din 1540, la un deceniu după Augsburg și cu șase ani înainte de moartea lui Luther, Melanchthon a ieșit în public, într-o versiune actualizată a mărturisirii, cu o viziune diferită asupra Cinei. Oponenții l-au acuzat că ar fi fost un cripto-calvinist în privința Euharistiei; totuși, în cealaltă divergență-cheie, s-a îndepărtat clar de Geneva. Melanchthon a respins dubla predestinare, pe care o considera o consecință necesară a viziunii lui Luther despre voință, și a bănuit că cel puțin unii dintre urmașii lui Luther mergeau prea departe în sensul robiei voinței.
Liderul luteranilor
Odată cu trecerea anilor, chiar și după moartea lui Melanchthon la Wittenberg în 1560, „reformatorul tăcut” a avut câștig de cauză într-un punct și a pierdut în celălalt. Prin Formula Concordului din 1577 și Cartea Concordului din 1580, „ortodoxia luterană a ieșit la iveală punând în plan secund doctrina predestinării (așa cum spunea Melanchthon) și afirmând prezența reală în Euharistie (împotriva a ceea ce spunea Melanchthon)” (The Reformation, 353). Dintr-o perspectivă reformată, ambele decizii au mers în direcția greșită și explică diferențele-cheie dintre reformați și luterani. Am spune că pentru Concord ar fi fost mai bine să-l asculte pe Melanchthon în privința Cinei și să-l asculte pe Luther în privința voinței.
În final, Melanchthon a devenit liderul intelectual al luteranilor. Nu numai că a fost primul teolog sistematic al Reformei și una dintre figurile ei cele mai semnificative, dar a proiectat sisteme educaționale care au dat luteranismului putere de rezistență nu doar în zilele lui instabile, ci și în vremurile și mai tulburi ce aveau să vină. Dumnezeu a pus darurile, ciudățeniile și chiar inconsecvențele lui Melanchthon în slujba unui scop bun, pentru a consolida teologia Reformei ca o forță care schimbă lumea.
Puteți achiziționa Mărturisirea de la Augsburg scrisă de Philipp Melanchthon, publicată în limba română de Editura Corpus Reformatorum, accesând ACEST link.
Sursa originală: The Gentle Lutheran – https://www.desiringgod.org/articles/the-gentle-lutheran
Tradus cu permisiune – Translated with permission