Pericolele spirituale ale consumului recreațional de marijuana
Bun venit înapoi la podcast, în această a 24-a aniversare a zilei de 11 septembrie. Dacă nu ați ascultat „Interviul radio din 9/11 cu John Piper”, asigurați-vă că o faceți astăzi. Acesta este titlul și se găsește în arhiva de pe askpastorjohn.com. O descoperire cu semnificație istorică pe care am adăugat-o pe site nu demult.
Dar astăzi ne concentrăm asupra unei alte chestiuni. De-a lungul anilor am vorbit mult despre alcool, beție, nicotină, fumat, vapat, tutun de mestecat, abuz de cofeină, calmante, morfină — și, desigur, marijuana. Proverbe 23:29–35 apare frecvent în acele conversații. Și acest text se regăsește în lectura biblică de astăzi, deci îl am în minte. Deși Proverbe 23:29–35 este un pasaj despre beție, avertismentele sale se aplică în sens larg la multe substanțe, inclusiv la cea asupra căreia ne concentrăm astăzi. Am încercat să surprind aceste tipuri de principii comune în cartea APJ, în special în sinteza episoadelor despre substanțe, la paginile 269–276.
Iar astăzi accentul cade pe marijuana. De multă vreme, diverse religii au folosit marijuana în căutarea unei „înălțări” spirituale — pentru a crea o conexiune divină sau o stare alterată de conștiință, despre care cred că le adâncește credința sau le deschide mintea spre sacru. Vom explora misticismul data viitoare. Și, de asemenea, nu vorbim astăzi despre utilizarea medicală a marijuanei, acum legală în 39 de state, plus Washington, DC; Puerto Rico; Guam și Insulele Virgine Americane. Dacă o folosiți sub îngrijirea unui medic, aceasta nu este problema pe care o discutăm aici, după cum ați spus și în trecut.
Accentul nostru astăzi este pe utilizarea recreațională — acum legală în 24 de state; Washington, DC; și Guam. În plus, câteva alte state au dezincriminat deținerea unor cantități mici de marijuana. Puteți vedea încotro merge trendul. Cu puțin peste un deceniu în urmă, canabisul recreațional era ilegal în toate cele cincizeci de state. Nu mai este așa. Cu fiecare an care trece, această conversație devine tot mai presantă pentru creștini, păstori, părinți și biserici. Deci, când luați toate acestea în considerare, ce vă vine în minte?
Legile schimbătoare ale națiunii noastre
Ceea ce vreau să subliniez, prin îndemn și încurajare, chiar dacă unora le poate părea pesimist, este că acest fapt — legalizarea marijuanei — atrage atenția asupra unui lucru de care trebuie să fim conștienți și la care trebuie să ne ajustăm gândirea: anume că Biserica, de multă vreme, s-a sprijinit prea mult pe suprapunerea dintre stat și biserică pentru puterea convingerilor noastre cu privire la ce este bine și rău.
Cu alte cuvinte, dacă statul a considerat ceva ca fiind greșit sau ilegal, atunci biserica nu a trebuit să muncească prea mult ca să înrădăcineze profund o convingere sau să dezvolte o argumentație biblică solidă ori o inspirație care să întărească convingerea, pentru că toată lumea presupunea pur și simplu că acel comportament este interzis. Așteptările statului și moravurile culturale se suprapuneau cu cele creștine, și astfel puteam merge înainte pe pilot automat.
Acum, oprește-te și gândește-te la numărul de comportamente care odinioară erau ilegale și nu mai sunt.
- Divorțul era odată ilegal.
- Adulterul și desfrânarea erau ilegale.
- Practicile homosexuale erau ilegale.
- Indecența era ilegală, în așa fel încât ceea ce astăzi este acceptabil în filme și pe plaje ar fi fost interzis.
- Călcarea Sabatului era ilegală.
- Avortul era ilegal în fiecare stat.
Și lista ar putea continua.
Sprijinindu-ne pe cultură
Acum, întrebarea nu este dacă aceste lucruri ar trebui sau nu să fie ilegale. Ideea este că, pentru că erau ilegale, biserica nu a trebuit să gândească prea mult, să muncească prea mult, să învețe prea adânc sau să inspire prea eficient pentru a insufla convingeri, atitudini și comportamente tinerilor noștri sau noilor convertiți. Pur și simplu puteam presupune că oamenii noștri nu vor face aceste lucruri pentru că erau tabu și ilegale în cultură.
Biserica s-a sprijinit, am putea spune, pe cultură pentru catehismul ei, învățătura ei, inspirația ei, convingerea ei. Așadar, biserica a presupus o atât de mare suprapunere între convingerile culturale și convingerile creștine, încât nu se auzea adesea învățătură sau predică care să învețe biserica cum să fie străină, ciudată sau vorbită de rău. Și am folosit expresia „vorbită de rău”, pentru că acesta este cuvântul pe care Petru îl folosește în 1 Petru 4:3–4, când spune:
„Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.”
Cu alte cuvinte, pentru cea mai mare parte a istoriei americane a existat o atât de mare suprapunere între moravurile culturale și comportamentele exterioare creștine, încât acest text din 1 Petru 4 părea să fi fost scris pentru o altă lume — „Ce legătură are acel text cu America?”. Timp de secole, mulți americani mergeau la biserică, nu în ciuda faptului că erau batjocoriți, ci pentru că, dacă nu mergeau, erau batjocoriți.
Responsabilitate neglijată
Astfel, așa-numita etică iudeo-creștină a modelat legile și bisericile într-o asemenea măsură încât cultura, la fel de mult ca biserica, i-a ucenicizat pe tinerii noștri. Eu am crescut în acea lume, oricum, când eram copil. Și puțin efort s-a depus pentru a cultiva o mentalitate că creștinii nu sunt din lumea aceasta, ci sunt străini și călători și vor fi batjocoriți dacă umblă cu Isus. Puțin efort s-a depus pentru a-i ajuta pe creștini să-și adâncească rădăcinile morale în Christos, în Evanghelie și în cuvântul Său și în calea Sa, astfel încât să putem lua o poziție pentru un adevăr sau pentru o atitudine sau pentru un comportament atunci când nimeni altcineva nu o face.
Aceasta este o responsabilitate biblică, spirituală, parentală, bisericească, care a fost semnificativ neglijată. Și acea neglijență este acum expusă de viteza și de obrăznicia normalizării culturale a păcatului. Astfel, destigmatizarea și legalizarea atitudinilor și comportamentelor care nu sunt în acord cu voia lui Christos pot fi, cred eu, o cale indirectă spre ceva bun pentru Biserică. Nu ar fi trebuit să ne sprijinim atât de mult pe cultură pentru a susține ceea ce consideram drept sau greșit.
America a încercat — inclusiv creștinii — să folosească legislația pentru a alunga abuzul de alcool prin interzicerea acestuia. Prohibiția a durat din 1920 până în 1933. A eșuat. Cred că astăzi s-ar putea face un caz mai bun, un fundament mai bun pentru a interzice alcoolul decât pentru a interzice canabisul. Patruzeci la sută din toate crimele violente implică alcool, și patruzeci la sută din toate accidentele mortale de mașină implică alcool. Am putea descoperi că legalizarea marijuanei o plasează în acea categorie, dar poate că nu. De fapt, din ceea ce citesc eu, probabil nu va fi așa. Nu are aceleași tipuri de efecte.
Accentul principal al bisericii
Ideea mea este aceasta: accentul și energia morală a bisericii, marea majoritate a eforturilor noastre, nu ar trebui să se concentreze pe obținerea sprijinului politic, legal și cultural pentru comportamentele și atitudinile pe care vrem să le vedem la copiii și în bisericile noastre. Aceasta este o focalizare greșită. Nu spun că nu există niciun rol pentru creștini în politică sau în foruri legislative unde își pot susține ceea ce consideră sănătos pentru societate. Dar spun că acel efort nu ar trebui niciodată, niciodată să se apropie măcar de a fi preocuparea principală a păstorilor și a părinților.
Preocuparea principală ar trebui să fie aceea de a face ceea ce doar Biblia și doar Evanghelia și doar Duhul Sfânt și adevărul și Isus pot face în transformarea ființelor umane în acel tip de oameni care Îl înalță pe Christos, depind de Duhul, Îl glorifică pe Dumnezeu și aleg de bunăvoie să nu folosească droguri — fie ele cofeină, alcool, canabis, cocaină, metamfetamină sau heroină — pentru a evada într-o lume în care Christos este perceput mai puțin clar, Scripturile sunt mai puțin înțelese și prețioase, Duhul este mai puțin personal, slava lui Dumnezeu este mai puțin satisfăcătoare, calea neprihănirii este mai puțin definită, și drumul ascultării este mai puțin convingător. Vrem creștini care resping de bunăvoie orice lucru care i-ar aduce într-o astfel de stare de spirit.
A fi creștin, un creștin adevărat, este un lucru foarte radical. Este un lucru miraculos. Este un lucru supranatural. Creștinismul nu presupune puțin efort în încercarea de a atrage lumea de partea noastră (ceea ce, prin definiție, nu se va întâmpla niciodată), ci presupune întreaga concentrare a lucrării pastorale — evanghelizare, predicare, închinare, consiliere, învățare și stabilirea unor exemple radicale pentru oameni. Presupune eforturi concentrate — dependente de Duhul, saturate de Biblie — din partea părinților, pentru miracolul creării unor tineri care sunt bucuroși să fie în dezacord cu lumea, prin grija față de copii și prin biserică.
Acesta este mesajul, cred eu, pe care Dumnezeu ni-l transmite prin destigmatizarea, normalizarea și legalizarea comportamentelor și atitudinilor și drogurilor pe care le considerăm în dezacord cu Evanghelia. Este o chemare de a fi biserică și de a fi familie.
îSursa originală: Spiritual Dangers of Recreational Marijuana – https://www.desiringgod.org/interviews/spiritual-dangers-of-recreational-marijuana
Tradus cu permisiune – Translated with permission