Acoperirea capului femeii este obligatorie – Interpretarea nr. 3
Acest articol face parte dintr-o serie de trei articole care tratează acest subiect. Vezi și celelalte interpretări aici:
- Acoperirea capului femeii a fost un aspect cultural – Interpretarea nr. 1
- Acoperirea capului femeii se referea la părul ei – Interpretarea nr. 2
Pe tot parcursul istoriei Bisericii, cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 11 au fost înțelese ca fiind cerința unei acoperiri reale, exterioare, pentru femei în închinarea publică. De la Părinții Bisericii timpurii până la Reformatori și puritani, și chiar până în începutul secolului XX, această practică a fost predicată și respectată în aproape fiecare tradiție creștină. Numai la jumătatea secolului XX, odată cu apariția liberalismului teologic, modernismului cultural și feminismului de val doi, această ascultare aproape universală s-a prăbușit într-o singură generație.
Acest articol scurt susține o teză simplă: în biserica adunată în numele lui Dumnezeu, bărbații trebuie să se roage cu capul descoperit, iar femeile cu capul acoperit. Spunem aceasta cu delicatețe, nu ca pe un obstacol pentru calitatea de membru al Bisericii sau pentru Cina Domnului, ci ca pe o chestiune ce ține de ucenicia smerită sub Sfânta Scriptură. Textul este exigent, iar sfinți serioși s-au luptat cu el. Totuși, numai ceea ce Dumnezeu învață trebuie să predicăm, și asta cu har și claritate. O poziție pastorală înțeleaptă este să prezentăm acoperirea capului ca o formă de supunere în rugăciune, nu ca o condiție de a lua parte la Cina Domnului.
Contextul este adunarea. Grija lui Pavel în capitolele 11–14 este cum se comportă Biserica când se adună laolaltă (11:17; 14:26). În acel context, el reglementează rugăciunea și profeția, Cina Domnului și vorbirea ziditoare. Porunca despre acoperirea capului se află printre direcțiile sale pentru Biserica adunată și închinarea ei ordonată.
Textul și structura lui
Pavel începe: „Vă laud deci, fraților, că în toate aduceți aminte de mine și păziți rânduielile, precum vi le-am dat” (v. 2). Apoi stabilește un fundament creațional: capul fiecărui bărbat este Christos; iar capul femeii este bărbatul; iar capul lui Christos este Dumnezeu (v. 3). Din această ordine el dă două cerințe: bărbații care se roagă sau prorocesc să nu fie acoperiți, iar femeile care se roagă sau prorocesc să fie acoperite (v. 4–5). El susține această practică bazându-se pe logica creației (v. 7–9), pe rațiuni legate de îngeri (v. 10), pe rațiuni legate de fire (v. 13–15) și pe baza faptului că este întâlnită în toate bisericile (v. 16).
Motivul nr. 1: Supunere prin logica creației (v. 3, 7–9)
Pavel apelează la creație, nu la moda corintenilor. Ordinea pe care o afirmă — Dumnezeu, Christos, omul, femeia — se referă la relație și rol, nu la valoare. Supunerea voluntară a Fiului față de Tatăl nu îl face inferior; tot astfel, autoritatea bărbatului nu implică inferioritatea femeii. Acoperirea capului în închinare este un semn care încorporează și onorează acea ordine creațională înaintea lui Dumnezeu.
De aceea apostolul leagă semnul acoperirii de doctrină: când bărbații sunt acoperiți sau femeile sunt descoperite, semnul neagă ordinea și „aduce rușine” capului respectiv (v. 4–5). Punctul crucial este că un argument ancorat în creație transcende obiceiurile locale. Aceasta este tocmai rațiunea pentru care mulți dintre noi insistăm că păstorirea bisericilor doar de către bărbați (1 Timotei 2:13) nu este un aspect cultural. Pavel procedează la fel aici, apelând la creație.
Prof. John Murray argumentează clar acest punct: „Dat fiind că Pavel apelează la ordinea creației (1 Corinteni 11:3b, 7 ș.a.), este de neconceput să presupunem că ceea ce se cere avea relevanță doar locală sau temporară. Rânduiala creației este aplicabilă universal și în mod permanent, la fel și implicațiile ei pentru conduită.”¹
Pavel menține cu grijă demnitatea și reciprocitatea: „Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul, prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu.” (vv. 11–12). Bărbatul și femeia au nevoie unul de celălalt și sunt onorate de această nevoie, în timp ce rămân distincte în rolul pe care îl au.
R. C. Sproul a spus cu convingere: „…cel mai uimitor lucru aici este că el apelează la creație, nu la Corint. Dacă ceva transcende moda locală, acelea sunt lucrurile înrădăcinate și ordonate în creație. De aceea mi-e teamă să tratez lejer acest pasaj.”²
Pavel adaugă apoi un al doilea motiv, unul care ridică porunca dincolo de lumea văzută, către prezența ființelor cerești.
Motivul nr. 2: Semnul autorității, din pricina îngerilor (v. 10)
„De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” Cât de misterioasă este această frază. Ideea care reiese din ea este că îngerii participă la închinarea Bisericii, și apostolul Pavel îi oferă drept motiv. Îngerii sfinți privesc la închinarea Bisericii. Prin Biserică, Dumnezeu face cunoscută înțelepciunea Sa „domniilor și stăpânirilor în locurile cerești” (cf. Efeseni 3:10; 1 Petru 1:12). Acoperirea capului mărturisește vizibil ordinea creațională înaintea oamenilor și îngerilor. Oricât am dezbate detalii minore, versetul însuși plasează îngerii printre motive, ceea ce arată că nu este un simplu obicei local.
Ioan Gură de Aur a îndemnat: „Îngerii sunt prezenți. Deschide ochii credinței și privește acest spectacol. Căci dacă aerul însuși este plin de îngeri, cu cât mai mult Biserica. Ascultă Apostolul care le poruncește femeilor să-și acopere capul cu un văl din pricina prezenței îngerilor, ca ei să nu fie întristați de necuviință, fiind ființe mai mari și mai înalte.”
Prof. Murray a explicat: „Ceea ce se interzice este ofensarea îngerilor sfinți atunci când necuviința respectivă umbrește sfințenia închinării lui Dumnezeu.”
Charles H. Spurgeon a tras aceeași concluzie practică: îngerii privesc la adunările noastre și remarcă necuviința; de aceea femeile trebuie să fie acoperite în închinare astfel încât totul să fie săvârșit cu decență și ordine în prezența lor. Îngerii, ca martori, ridică porunca deasupra obiceiurilor locale, spre atmosfera cerească.
Din prezența ființelor cerești, Pavel ne întoarce privirea spre lumea creată, arătând că și tiparele înscrise în fire sprijină învățătura sa.
Motivul nr. 3: Învățătura firii (v. 13–15)
„Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?” (v. 13). Ca și în alte părți, limbajul „judecați” cere un răspuns negativ (vezi Faptele 4:19–20). Pavel indică un index natural al diferenței obișnuite între sexe: lungimea părului. „Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.” (v. 14–15). Firea (creația așa cum Dumnezeu a rânduit-o), înțeleasă ca tiparele obișnuite ale naturii, mărturisește diferențe reale între bărbați și femei; și rușinea care vine cu ideea de a le ignora. Bărbații în general poartă părul mai scurt, femeile mai lung.
John Murray a rezumat mărturia firii: „Părul lung este un indiciu banal al diferențierii între bărbați și femei, astfel că acoperirea necesară este în concordanță cu ceea ce „natura” ne învață.”
Ideea pe care o surprinde apostolul Pavel este că însăși natura surprinde diferențe și că ignorarea lor este nepotrivită, ceea ce sprijină acoperirea capului în închinare.
După ce a apelat la mărturia firii, în cele din urmă apostolul se întoarce la mărturia comună a Bisericilor, demonstrând că aceasta era ordinea obișnuită a închinării în trupul lui Christos.
Motivul nr. 4: Practica tuturor Bisericilor (v. 16)
„Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.” Pavel nu spune că Bisericile nu practică acoperirea capului. El încheie disputa apelând la practica comună pe care a apărat-o. Interpretarea cea mai bună a acestui verset este că nu există alt obicei decât acesta între Biserici. „Nu avem un astfel de obicei” = nu există alt obicei sau practică alternativă la ceea ce tocmai a apărat el.
Tertulian relatează, la aproximativ 150 de ani după Pavel, că în biserica din Corint femeile încă își acopereau capul cu un văl. El concluzionează: „Ceea ce au învățat apostolii, ucenicii lor aprobă.”
R. C. Sproul observă amplitudinea și longevitatea practicii, notând că acoperirea capului în închinare a fost practică universală până în secolul XX. El a spus: „Purtarea acoperirii cu un văl în închinare a fost practica universală a femeilor creștine până în secolul XX. Ce s-a întâmplat? Am descoperit brusc vreun adevăr biblic pe care timp de mii de ani sfinții l-au ignorat? Sau au fost gradual erodate viziunile noastre biblice despre femei de mișcarea feministă modernă care s-a infiltrat în Biserica lui Isus Christos, care este „stâlpul și temelia adevărului”?”
Înțelegerea istorică a Bisericii este în acord cu această interpretare. Tertulian confirmă practica corintenilor în vremea lui, iar Tradiția Apostolică a lui Ippolit le instruiește pe femei: „să-și acopere capul cu un văl opac.”
Unde și când se aplică semnul?
După cum s-a menționat, instrucțiunile guvernează închinarea corporativă, adunarea sfinților. Această unitate se înscrie în preocupările lui Pavel „când vă adunați laolaltă” (11:17) și reglementează rugăciunea și profeția în Biserică (cf. 14:4). Trebuie spus că această învățătură nu reglementează momentele de părtășie private sau familiale.
Răspuns la câteva critici
Critica nr. 1: „Acoperirea capului era un aspect cultural, doar un obicei local în Corint”
Aceasta este cea mai mare critică — și cea mai slabă. Pavel însuși construiește argumentul său pe aspecte non-culturale. El argumentează folosindu-se de creație (vv. 3, 7–9), de îngeri (v. 10), de fire (vv. 13–15) și de practica tuturor Bisericilor (v. 16). Paisprezece versete cu raționamente trans‑culturale nu pot fi și nu sunt modalitatea prin care apostolul tratează un obicei trecător. El de asemenea prezintă chestiunea drept o rânduială apostolică dată Bisericilor (v. 2), același limbaj pe care îl folosește mai târziu pentru Cina Domnului (v. 23).
A citi „învățăturile” (v. 2) ca pe opțiuni omenești presupune să nesocotim diferențele pe care Pavel le face între tradițiile omului și tradițiile divine pe care Bisericile trebuie să le respecte (2 Tesaloniceni 2:15).
Mai mult, Pavel apelează explicit la practica universală a Bisericilor (v. 16). La acel timp existau congregații în regiuni diferite, iudei și neamuri împreună, și totuși împărtășeau aceeași practică. Tertulian, în secolul al doilea, confirmă că cei din Corint purtau un văl pe cap, ceea ce este o dovadă puternică că Bisericile au înțeles că Pavel dăduse o poruncă apostolică obligatorie. El afirma: „ce au învățat apostolii, ucenicii lor aprobă.”
Un cuvânt final pentru cei care susțin o ordine complementară în casă și Biserică. Apărăm doctrina complementariană și autoritatea bărbatului pornind din creație, nu din cultură. Ca să fim consecvenți, trebuie să primim argumentul lui Pavel bazat pe creație din acest text, în același mod.
Critica nr. 2: „Părul lung al femeii este acoperământul ei, deci nu e nevoie de un acoperământ suplimentar”
Pavel distinge clar cele două acoperiri prin logică, vocabular, categorie și istorie.
Mai întâi, versetul 6 surprinde absurdul acestei critici („dacă nu are păr lung, să-și tundă părul scurt”). Argumentul apostolului este coerent doar dacă „dezvelit” se referă la o acoperire detașabilă, pe care o poți pune pe cap pentru rugăciune și profeție. În al doilea rând, el diferențiază keirō (a tunde) de xuraō (a rade), arătând atenția sa pentru lungimea părului ca problemă separată de semn. În al treilea rând, Pavel numește părul lung „podoaba femeii” (v. 15), dar numește acoperământul semnul autorității (v. 10). Gloria și supunerea nu sunt în aceeași categorie. În al patrulea rând, anti în v. 15 transmite un corespondent ( „har după har,” Ioan 1:16), nu o înlocuire; părul corespunde practicii, nu o înlocuiește. În cele din urmă, timp de multe secole Biserica a citit pasajul ca impunând o acoperire reală în închinare; interpretarea „acoperământul este părul” apare ca fiind foarte nouă.
Ca argument adițional, aspectul simbolic al unei acoperiri exterioare expune și slăbiciunea argumentului „acoperământul este părul”: când luăm în considerare că, în unele etnii, forma părului cere să fie foarte scurt sau în cazul tratamentelor medicale ce duc la căderea părului. În aceste cazuri, femeia își necinstește capul? Nu! Doar acoperământul natural este afectat; dar în adunarea publică pentru închinare, femeile din aceste categorii pot aduce slavă lui Dumnezeu prin acoperirea capului.
Critica nr. 3: „Principiul contează, semnul poate varia sau poate fi abandonat”
Când Dumnezeu poruncește un semn vizibil pentru a comunica o doctrină, nu avem libertatea să ignorăm sau să înlocuim semnul. Ne temem gândindu-ne dacă acest argument „este un principiu, nu un semn” ar mai fi atât de îndrăzneț dacă l-am aplica la Cina Domnului! Semnul este pedagogic (element de învățătură) pentru sfinți și chiar pentru îngeri. Dacă schimbăm semnul sau îl abandonăm, suprimăm doctrina și Îl supărăm pe Domnul, ceea ce Pavel spune că spune că va aduce rușine asupra capetelor noastre.
Să fie clar: Scriptura nu fixează un stil unic. Există libertate de formă (o simplă eșarfă, un văl simplu, o pălărie pentru femei), atâta timp cât acoperirea este reală și vizibilă, iar semnul nu e confuz sau ascuns.
Critica nr. 4: „Trebuie deci femeile să fie acoperite mereu, peste tot?”
Nu. Pasajul se referă la practica bisericii atunci când ea se adună laolaltă. Acoperirea este necesară în actul rugăciunii și al profeției în adunare. Scopul apostolului este să comunice vizibil ordinea creației lui Dumnezeu în închinarea, nu să impună purtarea unor pălării peste tot.
O chemare finală
„Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.” (1 Corinteni 11:2). Aceasta este chemarea apostolică: să păzim ceea ce ne-a fost dat. Acesta este scopul nostru: să păzim ceea ce ni s-a dat. Când bărbații se închină cu capul descoperit și femeile cu capul acoperit, nu ne complacem în nostalgie, tradiție făcută de oameni sau vreun obicei. Mărturisim, prin trupurile noastre, ordinea înțeleaptă a creației lui Dumnezeu. Ne împotrivim spiritului epocii actuale. Mărturisim restaurarea Evangheliei, a bărbatului și a femeii. Îi învățăm pe copiii noștri ce spune Scriptura. Chiar și îngerii sunt învățați în înțelepciunea extraordinară a lui Dumnezeu.
Dar să nu ne dăm în cap cu această practică. Să nu ne fie rușine de ea. Acolo unde Dumnezeu a rânduit un semn, Biserica ar trebui să-l afișeze cu bucurie. A-l lăsa deoparte echivalează cu anularea doctrinei. A-l păstra presupune a-L onora pe Christos, Capul nostru.
1 From a letter to Mr. V. Connors, Presbytery Clerk, Evangelical Presbyterian Church Australia: 1973, The Use of Head Coverings in the Worship of God.
2 From the sermon “To Cover or Not to Cover.
Sursa originală: Head Coverings are Normative – https://g3min.org/conviction-and-charity-head-coverings-are-normative/
Tradus cu permisiune – Translated with permission