A îndrăznit să călărească un măgăruș

Isus a îndrăznit să intre în Ierusalim călare pe un măgăruș.

S-ar putea să fim atât de familiarizați cu Duminica Floriilor, încât să trecem cu vederea cât de îndrăzneț a fost acest gest al Domnului Isus. Curățirea templului cu biciul și intrarea în Ierusalim călare pe mânzul unei măgărițe au fost printre cele mai provocatoare gesturi pe care Isus le-a făcut pe drumul spre Calvar.

Toate cele patru Evanghelii ne transmit în mod clar că ideea de a călări măgărușul I-a aparținut lui Isus Însuși (Matei 21:1–2; Marcu 11:1–2; Luca 19:29–30; Ioan 12:14). Întrebarea este însă: de ce a făcut asta? Ce a vrut să transmită prin gestul acesta?

Atât Matei, cât și Ioan citează Zaharia 9:9:

Saltă de veselie, fiica Sionului!

Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului!

Iată că Împăratul tău vine la tine;

El este neprihănit şi biruitor,

smerit şi călare pe un măgar,

pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.

Acum, poate că primul nostru gând ar fi să verificăm rapid această profeție mesianică și apoi să ne întoarcem la Evanghelii. Dar să nu pierdem din vedere contextul vechi-testamentar în care Zaharia a rostit aceste cuvinte atât de pătrunzătoare. Profetul nu scoate un măgar din neant. Domnul Isus nu este primul personaj de rang înalt care apare pe un mânz în Vechiul Testament.

Iuda împărățește

În Geneza 49 vedem pentru prima dată binecuvântarea minunată și în același timp stranie rostită de Iacov peste fiul său Iuda. Patriarhul prevede că seminția lui Iuda va domni în Israel. Frații lui îl vor lăuda și se vor pleca înaintea lui (Geneza 49:8). Iuda este „un pui de leu” (49:9) în plină ascensiune. Toiagul de domnie, sceptrul împărătesc, „nu se va depărta din Iuda” și nu doar familia lui Iacov, ci toate popoarele îi vor da ascultare (49:10). Apoi urmează acea mențiune neobișnuită despre mânzul măgăriței:

El îşi leagă măgarul de viţă

Şi de cel mai bun butuc de viţă mânzul măgăriţei lui;

Îşi spală haina în vin

Şi mantaua în sângele strugurilor.

Oricât de enigmatic ni s-ar părea acest text, el este, după cum spune comentatorul Derek Kidner, „în mod deliberat un limbaj al abundenței”. Fiare înfometate legate de vițe prețioase și lăsate să pască după voie, vin din belșug, folosit parcă precum apa — toate aceste imagini sugerează „o abundență exuberantă, amețitoare” (230).

Începând de aici, atât vinul, cât și mânzul măgăriței devin simboluri ale binecuvântărilor îmbelșugate care aveau să vină prin linia lui Iuda.

David împărățește

Apoi găsim aceste simboluri continuând în vremea judecătorilor și intrând în viața lui David. Stăpânirea unui măgar — și folosirea lui pentru călărie — este un semn al privilegiului și al demnității. Cei bogați călăresc pe măgari (Judecători 5:10), iar conducători de seamă le dau fiilor lor măgari și cetăți (Judecători 10:4; 12:14).

Marele urmaș al lui Iuda, împăratul David, avea un catâr pe care călărea, la fel ca și fiii săi (2 Samuel 13:29; 18:9). Spre sfârșitul vieții sale, în mijlocul tulburărilor, un susținător plin de zel îi aduce doi măgari „pentru casa împăratului, pentru călărie” (2 Samuel 16:2), ca un act de loialitate și de speranță. Iar când David îl numește pe fiul său Solomon împărat, îl pune să călărească spre ungere pe însuși catârul împăratului (1 Împărați 1:33).

Profeția lui Zaharia împarte timpul în două, la cinci secole după David și la cinci secole înainte de Isus — făcând legătura între acești mari lei ai lui Iuda. A călări mânzul măgăriței este, în mod limpede, un act împărătesc. Pe bună dreptate Îl aclamă mulțimile în Duminica Floriilor pe Isus ca Fiu al lui David (Matei 21:9; Marcu 11:10) și Împărat al lui Israel (Luca 19:38; Ioan 12:13). Atât au înțeles ele.

Apoi urmează răsturnarea de situație.

Uns, dar smerit

Domnul Isus intră în cetate cu cinste, ca fiu de împărat, dar Zaharia îl numește smerit.

Cititorii de astăzi greșesc adesea, socotind că „smerit” este sinonim cu „călare pe un măgar”. Ne gândim că Isus Își arată smerenia alegând un măgar în locul unui cal nobil. Dar o astfel de concluzie pornește de la o înțelegere greșită.

După cum am văzut, în istoria lui Israel, a călări pe măgar nu era un lucru umilitor, ci unul înălțător. În zilele lui Zaharia, și apoi în zilele lui Isus, spinarea unui măgar era un loc de cinste, un tron mobil pentru împărați. Așadar, este surprinzătoare asocierea dintre un împărat, care vine în toată gloria lui, cu smerenia.

Acest împărat care vine, deși este „neprihănit”, este într-un anumit fel „smerit” sau „apăsat”, o stare de smerenie adusă de împrejurări. Acest împărat lovit avea să fie coborât, așa cum însuși împăratul David fusese adesea coborât, și totuși avea să fie înălțat din suferința sa și ridicat ca să intre călare în cetatea sfântă, în glorie împărătească.

Această notă a suferinței răsună discret în Zaharia, dar reia o mare simfonie — uimitoarea viziune din Isaia 53, unde un Rob neprihănit este lovit și străpuns (53:4–5), ba chiar se dă pe Sine Însuși la moarte (53:12), însă este înălțat de Dumnezeu (52:13) ca să-Și primească răsplata (53:12). Astfel, Zaharia 9:9 este un ecou tăcut al Robului suferind, care răspunde corului puternic din Isaia 53.

Apoi vedem ceea ce mulțimile din Duminica Floriilor nu înțeleg încă despre gestul îndrăzneț al lui Isus. Alegând mânzul măgăriței, Isus găsește modul desăvârșit de a spune: „Eu sunt Împăratul așteptat de multă vreme, dar nu sunt împăratul pe care îl așteptați voi.” Mulțimile nădăjduiesc într-un moștenitor davidic care să-i elibereze de Roma. Dar Isus spune, în esență: „Eu sunt marele Împărat. Și vin nu ca să stârnesc război împotriva unei puteri trecătoare precum Roma, ci ca să fac pace cu Dumnezeul Atotputernic și să-Mi mântuiesc poporul de păcatele lui. Eu sunt Leul, chiar dacă vin la voi ca un Miel.”

Și astfel, El intră cu demnitate în Ierusalim duminică, iar vineri va ieși clătinându-Se din cetate, acoperit de ocară, cu lemnul crucii pe umeri.

Va veni din nou călare

Totuși, alegerea atentă a măgărușului de către Isus nu face trimitere doar la Zaharia, la David și la Iuda. Ea ne oferă și o perspectivă referitoare la viitor.

Duminica Floriilor nu împlinește doar o profeție veche, ci anticipează a doua venire călare. Acest Fiu și Împărat va reveni — de data aceasta pentru judecată, pe un cal alb de luptă (Apocalipsa 19:11–12).

Dar în Duminica Floriilor, El vine ca Împărat călare pe un mânz, oferind iertare, cu fața îndreptată spre Calvar, acolo unde El Însuși avea să plătească pentru acea iertare.

Sursa originală: He Dared To Ride A Donkey – https://www.desiringgod.org/articles/he-dared-to-ride-a-donkey

Tradus cu permisiune – Translated with permission