Și-a dat ultima suflare
Fiecare zi este o zi bună pentru a ne aminti de cruce. Dar Săptămâna Mare ne atrage în mod deosebit spre Golgota. În fiecare an, ne alăturăm bisericii din întreaga lume, punând deoparte Vinerea Mare pentru o contemplare atentă a răstignirii lui Isus. Ne amintim întrebarea tulburătoare a lui Isus din Ghetsimani: „Simone, tu dormi? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?” (Marcu 14:37). Nu vrem să dormim în vremea aducerii aminte a suferinței Domnului Isus. Pentru Isus era important ca ucenicii Lui să vegheze împreună cu El în agonia Sa — nu doar în grădină, ci până la capăt. El a dorit prezența lor și rugăciunile lor.
Oare această dorință ne poate oferi vreun indiciu cu privire la ceea ce dorește Christos de la noi în anul acesta? Ce-ar fi dacă ne-am folosi imaginația ca să intrăm în scena descrisă de Scriptură? Poate că am putea merge alături de Ioan și Maria, care au rămas aproape de cruce în timp ce alții au fugit. Poate că atunci am simți mai adânc semnificația Vinerii Mari și astfel L-am iubi și mai mult pe Isus.
Pășind în scenă
Ca să-mi găsesc drumul spre Calvar și jertfa de acum două mii de ani, încep prin a-mi imagina strada din fața clădirii bisericii noastre. North Boulevard este artera principală care duce în centrul orașului Baton Rouge, despărțită de un scuar lat cu stejari vii și o alee umbrită pentru pietoni. Ar fi un loc cutremurător pentru ca puterea lumii acesteia să-și etaleze dominația.
Apoi îmi imaginez o cruce înălțată acolo pentru un acuzat cu privire la care se susține că ar fi sfidat suveranitatea statului. Și mi-l imaginez acolo: un suflet blând, un credincios plin de pasiune. Aud zgomotele ascuțite ale violenței— ruperea moale a cărnii. Pe măsură ce mă apropii încet, îi aud respirația grăbită și sfâșiată. Fața îi este contorsionată nu doar de durerea traumei Sale fizice, ci și de întristarea pentru cei pe care îi iubește și pe care îi lasă în urmă.
Vreau să mă apropii mai mult; să încerc să-L dau jos. Dar soldații mă împiedică. Vreau să fug pentru că scena pe care o văd mă aruncă într-o profundă disperare, dar nu-L pot părăsi. Sunt neputincios. Nu pot face altceva decât să ascult, să simt mirosul, să privesc, să aștept și să mă rog să se sfârșească totul.
Ucenicul iubit
Privind prin această lentilă tulburătoare, mi-i pot imagina mai bine pe cei care au rămas cu Isus la Calvar. Mai întâi îl văd pe Ioan pescarul, vânjos după ani de tras năvoade. Obișnuit cu spintecarea peștilor și căratul lor la piață, el simte nevoia să facă ceva. Faptul că a rămas lângă cruce îl face pe Ioan asemenea unui vultur închis în colivie, care nu poate nici să zboare, nici să lovească dușmanul. Îi simt tulburarea. Fața lui strigă: Te rog! Vreau să opresc acest chin! Ce pot face ca lucrurile să fie altfel? Nu mai pot suporta!
Isus, în mijlocul agoniei Sale, îl observă pe ucenicul iubit. Păcatele întregii lumi apasă asupra Lui, dar Isus îl vede pe Ioan și îi ușurează povara dându-i o însărcinare. „Iată mama ta!” (Ioan 19:26–27). De pe cruce, Isus i-a dăruit lui Ioan o mamă și Mariei un fiu. Îl aud spunând: „Ioan, asta este tot ceea ce poți face tu pentru Mine acum. Ai grijă de mama Mea.”
Legați pentru totdeauna de faptul că au fost lângă Isus în agonia Lui și apoi, mai târziu, la învierea Lui, Ioan și Maria aveau să trăiască asemenea unei familii. În timp ce Maria pare să se fi retras din ochii publicului, Ioan avea să istorisească despre Isus cu o măreție aparte. Imaginați-vă cum s-a simțit în timp ce scria: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi” (Ioan 1:14), iar femeia care a născut Cuvântul stătea la masă cu el! Mă întreb dacă atunci când a scris despre Vinerea Mare, Ioan și-a amintit de privirea pe care a schimbat-o cu Maria în clipa în care Isus a strigat: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:30). Încerc să simt această ciudată împletire dintre înfrângerea zdrobitoare și nădejdea care nu poate fi învinsă. Mă minunez de dragostea aprigă, neobosită, care l-a făcut pe Ioan să rămână lângă cruce.
Maria, mama Lui
Apoi, ca să o înțeleg pe Maria, mă întorc în timp, la momentul în care L-a dus pe pruncul Isus la templu. Bătrânul Simeon a binecuvântat tânăra familie și i-a spus Mariei un cuvânt rostit doar pentru ea: „Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie” (Luca 2:35). Mamele cunosc multe astfel de străpungeri în anii în care se îngrijesc de creșterea copiilor. Dragostea unei mame nu se clatină, chiar și atunci când sufletul îi este zdrobit de ceea ce spune, face sau trăiește băiatul ei în lumea aceasta crudă. Dar să pierzi un copil… Când ordinea firească este răsturnată și mama trebuie să-și vadă copilul plecând înaintea ei — ah, nu există cuvinte îndeajuns pentru această lovitură de sabie.
Cum am putea să ne-o imaginăm pe Maria, atât de aproape de cruce, îndurând agonia lui Isus? Artiștii ne ajută. În faimoasa lucrare Coup de Lance a lui Rubens, Maria își ascunde fața sprijinindu-și capul de umărul lui Ioan, întorcându-se de la trupul fiului ei, chiar dacă rămâne aproape. Nu poate privi, dar nu poate pleca. Alți artiști au înfățișat-o căzând cu totul după ultima suflare a lui Christos — copleșită de durere. Picturile și sculpturile care merg pe urmele Pietài lui Michelangelo o portretizează pe Maria ținându-și fiul în brațe, strângându-L la piept, iubindu-L la fel de puternic și după ce trupul Lui și-a dat duhul. Gândindu-mă la toate acestea, mă întreb: oare Maria s-a agățat, undeva în adâncul ei, de făgăduința Fiului ei că această moarte nu avea să fie sfârșitul?
Privește și iubește
Stând alături de Ioan și Maria lângă cruce, la Golgota, intru în scenă mai viu decât o fac de obicei. Le simt durerea și curajul în timp ce privesc prin ochii lor. Ei au rămas cu El, deși au suferit adânc pentru loialitatea lor. Astăzi îi socotim fericiți. Dar totuși, în această zi de vineri, nu pot să nu mă întreb: aș fi rămas eu cu Isus?
Nu știu dacă aș fi putut face asta. Dar anul acesta mă străduiesc să rămân lângă neliniștea și durerea zilei de vineri — să rămân cât de aproape pot de cruce — până când inima mea se va umple din nou de dragoste pentru Mântuitorul. Mă rog să faci și tu la fel.
Sursa originală: At Last He Breathed His Last – https://www.desiringgod.org/articles/at-last-he-breathed-his-last
Tradus cu permisiune – Translated with permission