Lupta mixtă (bărbați alături de femei) și lașitatea culturală
Dacă aș fi ultimul bărbat de pe planetă care gândește astfel, tot aș vrea onoarea de a spune că nicio femeie nu ar trebui să meargă în luptă, înaintea mea, pentru a apăra țara. Un bărbat care susține participarea femeilor în luptă nu este un pro-feminist; este un bărbat slab. Ar trebui să-i fie rușine. În cea mai mare parte a istoriei, în majoritatea culturilor, el ar fi fost complet disprețuit și considerat un laș pentru promovarea unei asemenea idei. O parte din ceea ce înseamnă a fi bărbat, așa cum ne-a creat Dumnezeu, este simțul responsabilității în ce privește siguranța și bunăstarea femeilor noastre.
În anii șaptezeci, când predam la colegiu, feminismul era nou și la modă. De aceea ideile mele despre a fi bărbat erau privite ca o construcție socială a unei epoci șoviniste pe cale de dispariție. Încă nu fusesem „iluminat” de ideea că rolurile pe care ni le asumăm sunt guvernate de competențe, nu de structura lăsată de Dumnezeu în ființa noastră. Fără să mă las intimidat, am spus: nu.
Ce fac bărbații adevărați
Să presupunem, spuneam eu, că doi dintre voi, studenți — Jason și Sarah — mergeți pe jos spre McDonald’s după lăsarea întunericului. Și să presupunem că un bărbat cu un cuțit sare din tufișuri și vă amenință. Și să presupunem că Jason știe că Sarah are centură neagră la karate și probabil ar putea dezarma agresorul mai bine decât el. Ar trebui el să se dea înapoi și să-i spună ei să facă asta? Nu. El ar trebui să pășească în fața ei și să fie gata să-și dea viața pentru a o proteja, indiferent de competențe. Acest lucru este scris în sufletul lui. Așa acționează bărbăția.
Și, la nivel colectiv, așa acționează societatea — dacă nu cumva bărbații au fost demasculinizați de cântecele sinucigașe ale nebuniei egalitariste. Dumnezeu l-a creat pe bărbat primul pentru a arăta că bărbatul poartă o responsabilitate principală în ce privește protecția, asigurarea celor necesare dar și conducerea. Iar când bărbatul și femeia s-au răzvrătit împotriva căilor lui Dumnezeu, Dumnezeu a venit în grădină și a spus: „Adame, unde ești?” (Geneza 3:9), nu „Eva, unde ești?”. Iar când apostolul a descris implicațiile faptului de a fi creați bărbat și femeie, modelul pe care îl celebrează este acesta: salveaz-o, hrănește-o, prețuiește-o, oferă-i viața (Efeseni 5:25–29).
Dumnezeu a scris masculinitatea și feminitatea în inimile noastre. Păcatul strică această amprentă fără a o distruge complet. Păcatul îi împinge pe bărbați să fie ori brute grosolane, ori slabi pasivi. Păcatul le spune femeilor să fie ori cochete manipulatoare, ori cu o tendință de a controla toate. Aceasta nu este amprenta lui Dumnezeu. În adâncul ființei lor, bărbații și femeile știu lucrul acesta.
Când Îl lăsăm pe Dumnezeu pe din afară
Atunci când Dumnezeu nu este inclus în prim-plan, adevărul ia forme ciudate. De exemplu, Kingsley Browne, profesor de drept la Wayne State University din Michigan, a scris o carte intitulată Co-Ed Combat: The New Evidence That Women Shouldn’t Fight the Nation’s Wars (Lupta mixtă – bărbați alături de femei: noi dovezi ce arată că femeile nu ar trebui să meargă la război pentru țără). Într-un interviu acordat revistei Newsweek, el a spus: „Dovezile provin din domeniul psihologiei evoluționiste. … Bărbații nu spun: «Aceasta este o persoană pe care aș urma-o până la porțile iadului.» Bărbații nu sunt programați din naștere să urmeze femei în pericol.”
Dacă Îl scoți pe Dumnezeu din ecuație, ceea ce pare a fi o „programare lăuntrică”, ajunge să fie interpretat ca „psihologia evoluționistă”. Dacă Dumnezeu este prezent în prim-plan, lucrul acesta poartă alte nume. Noi îl numim „lucrarea Legii scrisă în inimile lor” (Romani 2:15). Îl numim adevărata bărbăție, așa cum a intenționat Dumnezeu să fie.
Ca de obicei, adevărul care vine în forma străină a „psihologiei evoluționiste” ajunge să fie deformat. Este adevărat că „bărbații nu sunt programați din naștere să urmeze femei în pericol”. Dar această formulare induce în eroare. Problema nu este că femeile îi conduc pe bărbați în pericol. Problema este că ele îi conduc pe bărbați. Bărbații nu sunt programați din naștere să urmeze femei, punct. Ei sunt programați să se așeze înaintea femeilor lor — între ele și gloanțe. Ei sunt programați să conducă femeile în afara pericolului, către un loc cât mai în siguranță. Femeile, în adâncul lor, atunci când sunt sincere cu ele însele, consimt profund în fața acestui impuls nobil regăsit în bărbații buni. De aceea, situațiile de luptă mixtă ating în mod dăunător însăși structura lăuntrică a bărbaților și a femeilor, și strică și mai mult cultura nechibzuită care i-a așezat în astfel de împrejurări.
Fie ca Dumnezeu să restaureze judecata sănătoasă
Priviți unde am ajuns. Unul din textele de promovare ale cărții lui Browne afirmă: „Peste 155.000 de femei din armată au fost trimise în Irak și Afganistan din 2002 încoace. Și mai mult de șaptezeci dintre aceste femei au murit. … Aceste pierderi depășesc numărul femeilor din armată care au murit în războiul din Coreea, în Vietnam și în Războiul din Golf la un loc.”
Căror bărbați lași trebuie să le mulțumim pentru această prăbușire a cavalerismului? Browne sugerează: „Sunt mulți oameni în cadrul armatei care și ei cred că trimiterea femeilor în luptă este o idee groaznică, dar să spui asta deschis înseamnă sinucidere profesională.” Cu alte cuvinte: lăsați femeile să moară; important este că eu încă îmi păstrez cariera. Fie ca Dumnezeu să readucă iarăși luciditatea și curajul în rândul celor care conduc apărarea națională. Și fie ca El să-ți dea și ție o voce.
Sursa originală: Light in the most unlikely places – https://www.desiringgod.org/articles/light-in-the-most-unlikely-places
Tradus cu permisiune – Translated with permission