El ne potolește mânia prin milă

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! (Matei 5:7)

Respins de fiecare dată, călătorul sărac și zdrențuit bate la ultima ușă din sat, o căsuță de lângă biserică. Ușa se deschide; primit în căldura mângâietoare de un bătrân blând, călătorul se minunează de atâta bunătate. Cu toate acestea, călătorul nu este genul care să rateze vreo ocazie, așa că pleacă în miezul nopții, luând cu el argintăria bătrânelului în schimbul primirii pe care o primise.

Prins repede, este adus înapoi chiar în aceeași zi, silit să stea înaintea omului de la care furase și să-și primească dreapta osândă. Dar atunci bătrânul își îndreaptă atenția spre hoț. „A, iată-te! Mă bucur să te văd. Dar ți-am dat și sfeșnicele, care sunt de argint la fel ca restul și ți-ar fi adus două sute de franci. De ce nu le-ai luat și pe ele împreună cu farfuriile?”

Iată una dintre cele mai uimitoare manifestări ale milei din literatură. Jean Valjean, infractorul împietrit de nouăsprezece ani de ocnă, primește de la blândul episcop ceea ce nu s-ar fi așteptat niciodată să primească: milă. Iar episcopul, Monsieur Bienvenu, îi spune lui Valjean: „Fratele meu: de acum nu mai aparții răului, ci binelui. Sufletul tău este cel pe care îl cumpăr pentru tine. Îl smulg din gândurile întunecate și din duhul pierzării și îl dau lui Dumnezeu!” (Les Misérables, 91–92).

Dumnezeu îi cheamă pe creștini să fie, asemenea lui Monsieur Bienvenu (al cărui nume înseamnă domnul Bine ați venit), oameni milostivi. Dar, dacă vrem să imităm purtarea plină de milă a lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să înțelegem caracterul Lui milostiv și actele Sale de milă față de noi. Numai atunci, smeriți și plini de bucurie, Îl vom imita pe Tatăl nostru desăvârșit, arătând milă față de alții.

Dumnezeul milei

Ca să înțelegem chemarea noastră de a fi milostivi, trebuie să privim mai întâi la Dumnezeul care Se descrie pe Sine ca fiind Cel milostiv (Exodul 34:6). David, repetând declarația lui Dumnezeu făcută lui Moise, cântă:

Domnul este milostiv și plin de îndurare,

îndelung răbdător și plin de bunătate.

Domnul este bun față de toți

și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.

(Psalmul 145:8-9)

Privind atât la întreaga creație, cât și la lucrările deosebite ale lui Dumnezeu față de poporul Său, David vede o manifestare minunată care îl învață ceva despre caracterul lui Dumnezeu: că El este bun și milostiv. Aceste însușiri ale lui Dumnezeu fac parte din măreția Lui nepătrunsă. Numai El este mare și, de aceea, vrednic de laudă neîncetată (Psalmul 145:1–3).

În creație și în răscumpărare, Dumnezeu lucrează cu milă; El dă cu dărnicie celor aflați în nevoie (tuturor făpturilor), arătându-Și mila mai ales prin faptul că răscumpără făpturi păcătoase din nenorocirea în care ele însele s-au aruncat. De aceea, refrenul obișnuit al Sfintei Scripturi este că Dumnezeu este plin de har și milostiv. El lucrează astfel fiindcă, potrivit propriei Sale naturi, este bun. Căci „care este izvorul milei Lui”, întreabă Jean Calvin, „dacă nu bunătatea Lui?” (Institutes of the Christian Religion 1.10.2).

Mila arătată și primită

În Christos, vedem mila lui Dumnezeu arătată deplin. Scriindu-i lui Tit, Pavel atrage atenția asupra milei dumnezeiești descoperite în lucrarea Domnului Isus: „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:4–5). Bunătatea lui Dumnezeu, în virtutea căreia a creat cu dragoste făpturi pentru părtășie cu Sine, este revelată în actul milostiv al mântuirii împlinite în „Isus Christos, Mântuitorul nostru” (versetul 6).

Prin Isus, mila bogată a lui Dumnezeu este dată celor care erau „morți în greșelile” lor, răzvrătiți care urmau „pe domnul puterii văzduhului”, care „eram din fire copii ai mâniei” (Efeseni 2:1–4). Aici este cea mai mare manifestare a milei cu putință, fiindcă, trimițându-L pe Fiul Său, Tatăl face mai mult decât să poarte de grijă unor făpturi aflate în nevoie. Fiul Se smerește și intră în însăși starea noastră de nevoie, luând asupra Sa blestemul nenorocirii noastre. Noi, pe deplin vrednici de mânie, păcătoși cu totul pierduți în întunericul voit, suntem aduși în lumina strălucitoare a mântuirii de către Cel care este viața, care dă viață și care este lumina oamenilor (Ioan 1:4).

Așadar, mila dumnezeiască pe care o primim în Christos nu este o răsplată. Ea este o revărsare plină de har a dărniciei lui Dumnezeu asupra altuia care este în mod disperat lipsit. Dumnezeu este izvorul a tot ce este bun și darnic. Când lucrează cu milă față de noi, El dă celor care sunt săraci, care, asemenea lui Valjean, nu au nimic de oferit în schimb. Nu putem avea nicio pretenție față de El. Putem doar să strigăm împreună cu vameșul: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13).

Milă acum și pentru totdeauna

În chip uimitor, mila lui Dumnezeu nu se limitează la momentul mântuirii. Ea cuprinde întreaga viață a poporului legământului Său. Căci, chiar și după ce păcatele ne sunt iertate, rămânem nevoiași și dependenți. Sfinții continuă să beneficieze, în viața de fiecare zi, de mila fără margini a lui Dumnezeu. El ne alină necazul. El ne scapă de vrăjmașii noștri. El ne face bine neîncetat, clipă de clipă, pentru că „este milostiv” (Luca 6:36) și „îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui” (Psalmul 145:9).

Mai mult, mila este și ceea ce așteptăm în ziua de pe urmă. Isus spune că cei milostivi „vor avea parte de milă” (Matei 5:7), învățându-ne să privim înainte spre o milă care urmează să vină. De asemenea, Iuda ne spune să așteptăm „îndurarea Domnului nostru Isus Christos pentru viața veșnică” (Iuda 21). Nădăjduim că, potrivit milei Sale, Dumnezeu ne va aduce, pe noi, copiii și poporul legământului Său, în prezența Lui pentru totdeauna, unde nu vom mai fi supuși puterii mistuitoare a păcatului și a morții. În cele din urmă deplin eliberați, vom cânta pentru totdeauna despre mântuirea Dumnezeului nostru, despre mila Lui față de noi (Apocalipsa 7:10, 15–17).

Noi suntem, pentru totdeauna și întotdeauna, primitori ai milei Sale. Știind toate acestea, ce înseamnă atunci pentru noi să fim milostivi?

Sfinți milostivi

Trăim într-o lume lipsită de milă. Călcări mult mai puțin grave decât furtul sunt întâmpinate cu indignare, rușinare publică și anulare. Câteva cuvinte greșite pot pune capăt unei cariere sau pot distruge o relație de familie. Un dezacord minor poate sfâșia o biserică. Grăbiți să facem dreptate, ajungem să ne privim unii pe alții ca o mulțime de justițiari, așteptând să prindem și să judecăm cea mai mică abatere.

Cuvintele lui Isus străpung această cultură răzbunătoare cu ascuțișul unei săbii cu două tăișuri: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Matei 5:7). Sabia lui Christos taie orice înclinație lumească de a întoarce spatele celor aflați într-o stare mai rea decât a noastră, fiindcă prin aceste cuvinte El ne atrage atenția cu privire la starea jalnică a tuturor celor care au primit milă de la Dumnezeu, care se știu pe ei înșiși a fi primitori smeriți ai dragostei veșnice a lui Dumnezeu. Astfel, El ne provoacă să-L imităm pe Tatăl nostru ceresc, arătând milă.

El promite, de asemenea, să dea și mai multă milă celor milostivi. David mărturisește acest lucru în Psalmul 18, unde scrie că Dumnezeu Se arată milostiv față de cei ce arată milă altora, fără prihană față de cei care lucrează fără prihană, curat față de cei care au fost curățiți. „Tu scapi pe poporul care se smerește”, scrie el, dar „cobori” pe cei mândri, pe cei care, cu „priviri trufașe”, se socotesc mari și de aceea îi disprețuiesc pe alții (Psalmul 18:25–27). Auzi cum răsună aceste cuvinte în Fericiri? „Ferice de cei săraci în duh”, „de cei blânzi”, „de cei flămânzi și însetați după neprihănire”, „de cei cu inima curată”, „de cei prigoniți” (Matei 5:3–11).

Ferice de cei care își deschid inima și mâinile față de cei aflați în suferință, dându-le cu bucurie și cu dărnicie din belșugul pe care l-au primit de la Dumnezeu. Ferice de cei ale căror case sunt deschise pentru străin, pentru cel smerit, pentru cel lipsit. Ferice de cei care slujesc celor bolnavi, celor întemnițați, celor aflați pe moarte. Ferice de cei care îl cheamă pe păcătos la pocăință. Ferice de cei care își iartă fratele de șaptezeci de ori câte șapte. Ferice de cei care nu sunt mari în ochii lor. Ferice de cei care se văd pe ei înșiși ca primitori ai milei.

Ferice de cei milostivi.

Sursa originală: He Melts Our Anger With Mercy – https://www.desiringgod.org/articles/he-melts-our-anger-with-mercy

Tradus cu permisiune – Translated with permission