top
Posts tagged "john piper" (Page 2)

În acestă săptămână vom vorbi despre misiunea pastorală. Poate un bărbat singur să păstorească o biserică sau păstorii trebuie să fie căsătoriți? Despre asta vorbim azi, iar următorul subiect pe care îl vom aborda va fi: „cât de mult ar trebui să câștige un păstor?”. Pastor John, știm că există creștini mărturisitori care consideră că cei care conduc biserica trebuie să fie bărbați singuri care s-au dedicat celibatului. Bineînțeles că noi nu suntem de acord cu această poziție. În cazul protestanților

Bine ați revenit la podcast. Pe măsură ce parcurgeți noua carte APJ, veți vedea câteva dintre modurile în care am vorbit despre alegere și predestinare de-a lungul anilor. Consecințele acestei doctrine a suveranității lui Dumnezeu cu privire la cine este mântuit în cele din urmă conduc la multe, multe întrebări cum ar fi dacă acest lucru este corect sau nedrept și dacă alegerea îi scuză pe cei nealeși de necredința lor. Veți vedea aceste teme compilate la paginile 355-64. Astăzi revenim

Un pastor ne scrie și întreabă: "Ați condus personal înmormântări pentru necreștini? Dacă nu, ați face-o? Și dacă ați făcut-o, care ar fi motivul dumneavoastră și cum ar fi înmormântarea respectivă adaptată diferit față de o înmormântare pentru un credincios?" Am condus înmormântări pentru necreștini, dar nu multe. Când am venit la Bethlehem, am luat o decizie doar din cauza priorităților mele de aici - nu aș încuraja orice pastor să ia această decizie. Nu am încurajat casele funerare din zonă

Răspunsul scurt este că ar trebui să facă ceea ce eu numesc "îndepărtare sfântă". Și spun asta pentru că acest om mărturisește că este un frate. Modul în care ne raportăm la creștinii mărturisitori care trăiesc în păcat e diferit de cel în care ne raportăm la necredincioșii care trăiesc în păcat. Biblia spune clar că Isus a mâncat cu vameșii și cu păcătoșii, iar păcătoșii includ prostituate active sexual și persoane homosexuale care nu se căiesc de faptele lor. Și

Câștigarea războiului împotriva poftei este, de departe, cea mai comună temă din toate e-mailurile pe care le primim în căsuța de e-mail. Întrebarea de astăzi vine de la un ascultător anonim. "Bună ziua, pastor John. Sunt o studentă de la un colegiu din Maryland și îmi place să vă ascult podcastul. Vă mulțumesc pentru încurajarea și adevărul pe care le puneți la dispoziție în fiecare săptămână. Întrebarea mea este următoarea: Cum anume își poate transforma cineva modul în care gândește?

Au trecut aproape trei ani de la ultimul nostru episod despre întâlniri, pastor John. În urmă cu ceva timp ați abordat pe scurt subiectul „întâlniri”, însă de atunci nu a mai existat niciun episod dedicat acestui subiect pentru o lungă perioadă de timp - cea mai lungă secetă prin care a trecut o temă atât de importantă în podcast-ul nostru, pe care o puteți citi pe scurt în  rezumatul pe care l-am făcut acestor episoade în cartea APJ. Am intitulat

Sunt greu de confirmat cifre exacte, dar, după o presupunere informată, aș presupune cu siguranță că cel mai disputat capitol din Biblie în e-mailurile noastre aici, la APJ, este Romani 9. Știu fără nicio exagerare că avem sute de întrebări în Inbox numai cu privire la acest capitol. Romani 9:22 este, foarte probabil, cel mai curios verset dintre toate celelalte versete din capitol. Știu de cel puțin 65 de e-mailuri în care se pun întrebări doar despre acest singur verset,

Bine ați revenit. După cum știți, în acest podcast abordăm subiectul poftei dintr-o varietate de unghiuri. Am făcut acest lucru și luni. Este, probabil, categoria de întrebări despre care suntem întrebați mai mult decât oricare alta. Veți vedea toate modurile în care acest subiect a fost abordat în podcast în acel rezumat pe care l-am alcătuit la paginile 309-329 din noua carte Întreabă-l pe pastorul John. Luni, Pastor John, în episodul APJ 2047, ați încurajat o soție să își confrunte soțul

Lupta împotriva poftei. Acesta este subiectul din această săptămână - și subiectul multor săptămâni înainte, și una dintre cele mai dominante teme din istoria podcastului nostru, după cum puteți vedea în cartea APJ. Există un moment pentru a învinge pofta și a o tăia de la rădăcină, cu ajutorul crucii. Aceasta este tema pe care o vom relua data viitoare. Dar, mai întâi, există un timp pentru a confrunta modelele de pofte. Asta se întâmplă astăzi, în acest e-mail sfâșietor

Avem o întrebare importantă astăzi despre durerea cronică. Ea vine de la o persoană anonimă care ascultă podcastul. "Pastor John, bună ziua! Vă mulțumesc pentru acest podcast și vă mulțumesc că ați acceptat întrebarea mea. Mama mea, care e  credincioasă, se luptă cu dureri debilitante și nu există nicio ameliorare, nu funcționează nimic din ceea ce au încercat medicii. Suferă fără încetare. Cum Îl slăvește pe  Dumnezeu o astfel de suferință nealterată, când se pare că Dumnezeu refuză să răspundă