Cum ar trebui să înțelegem 2 Petru 2?

Cei despre care vorbește Petru n-au fost convertiți cu adevărat niciodată, altfel nu s-ar fi întors ca niște cîini și ca niște scroafe (2 Petru 2:22).

Cunoașterea la care se face referire în v. 20 din 2 Petru 2: „după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mîntuitorului nostru Isus Christos, se încurcă iarăși (…) și în v. 21: „să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decît ca după ce au cunoscut-o (…) nu este diferită deloc de cunoașterea pe care o au demonii despre Isus Christos.

Pasajul ne vorbește de învățători falși care au scăpat de întinarea lumii și apoi se reîntorc în ea, ajungînd într-o stare mai rea decît înainte de a cunoaște „calea neprihănirii”. De fapt, Petru spune că ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut vreodată calea aceasta, pentru că revenind la vechile moduri de viață de după „cunoașterea” Evangheliei, ei și-au sporit condamnarea, făcîndu-se mai vrednici de distrugere decît erau în prealabil.

Acum, noi credem că dacă acești învățători falși s-au întors de la calea neprihănirii, ei nu au fost niciodată locuiți de Duhul Sfînt. Trebuie să ne amintim că mîntuirea adevărată nu eșuează niciodată. Interpretarea apostaziei nu poate să se raporteze numai la o singură carte din Sfînta Scriptură. Dumnezeu nu ne-a dat numai o carte pentru a clarifica tot ceea ce a avut de ne transmis, El ne-a dat mai multe. Prin urmare, este necesar să interpretăm întotdeauna fiecare pasaj biblic în lumina întregului canon.

Chiar și atunci cînd canonul Bibliei a fost alcătuit, aceasta a fost una dintre regulile de bază: să nu existe contradicții. Noi credem că nu există nicio contradicție între pasajul din 2 Petru 2 și restul Noului Testament care ne învață că cei mîntuiți nu pot să cadă din harul mîntuirii (click și click). Petru știa foarte bine că învățătorii mincinoși nu erau locuiți de Duhul Sfînt. Învățătura sa despre faptul că mîntuirea credinciosului este nepieritoare și este păstrată de Însuși Dumnezeu (Voi sînteți păziți de puterea Lui Dumnezeu, prin credință, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” – 1 Petru 1:5) este răsunătoare. Prin aceste cuvinte, Petru mărturisește prin Duhul Sfînt că toți cei cu o credință adevărată, credință pe care o pot avea numai cei mîntuiți, vor persevera în alegerea ce s-a manifestat în dreptul lor.

Întregul canon al Noului Testament ne arată clar că cei care se fac vinovați de păcatul apostaziei pot, cel puțin pentru o perioadă de timp, să dea semne că s-au convertit. (ex.: pilda semănătorului – Matei 13:1-9)

Pentru cei care se fac vinovați de apostazie, această cunoaștere a lui Christos nu a implicat niciodată o încredere mîntuitoare în Domnul Isus (Ioan 6:22-71). Deoarece apostații au văzut lumina Evangheliei, calea neprihănirii, și au respins-o, Petru ne amintește că pedeapsa lor și condamnarea lor va fi mai grea decît dacă nu ar fi cunoscut niciodată Evanghelia (2 Petru 2:21).

Prin capitolul 2 din 2 Petru, apostolul vrea să ilustreze posibilitatea reală ca, învățînd despre Christos, unii oameni să înceapă în viața creștină, și, prin toate aparențele exterioare să pară că au scăpat de spurcăciunile lumii.

Trebuie să privim la 2 aspecte:

• Cu cît știi mai multe despre Christos și despre calea neprihănirii, cu atît mai severă este judecata. Mai bine e să nu fi cunoscut vreodată calea, spune Petru în v. 21. Acest lucru păstrează învățătura lui Isus din Matei 11:21-22 atunci cînd apelează la cetățile Tir și Sidon. Cu cît ai mai multe dovezi despre realitatea lui Christos, cu atît judecata va fi mai aspră. Același lucru îl spune și Luca 12:47, 48.
• Petru nu învață că aleșii pot să-și piardă mîntuirea. Cu siguranță, el învață că membrii bisericii pot fi pierduți și că oamenii care fac mărturisiri exterioare de credință și chiar încep să-și curețe viața de nelegiuire se pot îndepărta de Christos și pot să se piardă. Dar, versetul 22 ne explică într-un proverb faptul că nu ar trebui să fim surprinși excesiv de acest lucru: și cîinii se întorc în mod caracteristic la voma lor, și, oricît de curată ar fi o scroafă la exterior, ea tot la mocirlă se va întoarce. Cu alte cuvinte, cei care părăsesc calea dreptății, cei care nu se mai întorc niciodată, arată pur și simplu că natura lor interioară nu a fost niciodată schimbată. Întreg Noul Testament mărturisește că nu există mîntuire în afară de credința perseverentă, iar credința este un har, iar harul nu este prin fapte.

Această cădere nu poate avea loc niciodată în ceea ce-i privește pe aleșii lui Dumnezeu. Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci versetul 10 din capitolul 1 n-ar mai avea sens: „căutați cu atît mai mult să vă întîriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată.” (1 Petru 1:10). Ideea acestui verset este că aleșii nu vor cădea niciodată, ci ei vor intra în Împărăția veșnică a Domnului și Mîntuitorului nostru Isus Christos. Prin urmare, ar trebui să fim serioși în întărirea alegerii noastre prin sfințire.

2 Petru 2 a fost scris tocmai pentru a ne ajuta să facem asta. Scopul este de a ne ajuta să ne confirmăm alegerea, avertizîndu-ne să nu-l negăm pe Mîntuitorul care ne-a răscumpărat, să ne întărim în a rezista contra ispitelor de mîndrie spirituală, să ne ferim de dragostea de bani și toate urmările ei distructive și să ne ferim de imoralitatea sexuală. Nu este genul de capitol care să ne placă să-l citim, dar fiecare cuvînt este profitabil. Dacă ne crește seriozitatea în confirmarea alegerii manifestate în dreptul nostru, atunci Petru și-a atins scopul.