4 Mai – Motivațiile pot fi greșite

Autor: John Piper

ZIUA 124

Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi? Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin. – Romani 11:35-36

Când vine vorba de ascultare, recunoștința este o motivație greșită. E ca și cum ai fi un datornic și ți se spune: “Uite cât de multe a făcut Dumnezeu pentru tine. Nu ar trebui, măcar din recunoștință, să faci și tu multe pentru El?” sau “Îi datorezi lui Dumnezeu tot ceea ce ai. Tu ce faci în schimb?”

Am cel puțin 3 probleme cu acest gen de motivație:

1. Este imposibil să-i plătim lui Dumnezeu harul pe care ni l-a dat. Nici măcar nu putem să începem să i-l plătim, pentru că Romani 11:35-36 spune:

Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?

Evident: Nimeni! “Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile.” Nu-i putem plăti nimic înapoi, pentru că El deja deține tot ceea ce există – chiar și eforturile noastre.

2. Chiar dacă am reuși să-i plătim înapoi harul pe care îl arată față de noi, acest lucru ar fi posibil numai prin a transforma harul într-o tranzacție comercială. Însă, dacă se poate plăti, atunci nu se mai numește har. Dacă cineva încearcă să-și arate bunăvoința față de tine și te invită la cină, iar tu îi spui că îi vei întoarce favorul săptămâna viitoare, tu tocmai ai transformat invitația lui (harul lui) într-un comerț bazat pe schimb. Lui Dumnezeu nu-i palce să i se anuleze harul (nici nu poate fi anulat) (Efeseni 1:6, 12, 14).

3. A ne concentra pe întoarcerea favorului, ca motiv de a asculta de Dumnezeu, ne face să trecem cu vederea importanța crucială a credinței în harul viitor al lui Dumnezeu. Recunoștința privește înapoi, la harul primit în trecut. Credința așteaptă harul viitor – fie că este vorba despre 5 minute sau 500 de ani – și credința vine însoțită de speranță.

Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. – Evrei 11:1

Credința în harul viitor ar trebui să fie motivația noastră, pentru că ea ne păstrează în ascultare de Dumnezeu. Ascultarea aceasta nu constă în a-L plăti pe Dumnezeu și în a transforma harul într-un comerț. Ascultarea adevărată vine din încrederea în Dumnezeu și în harul lui viitor. Credința privește la făgăduință.

Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face. – Iosua 1:9b

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: A Dangerous Motive – https://www.desiringgod.org/articles/a-dangerous-motive

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: