8 Mai – Poruncile nu mai sunt o povară

Autor: John Piper

ZIUA 128

Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele, pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră. Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? – 1 Ioan 5:3-5

Este clar faptul că a fi născut din nou înseamnă a considera poruncile lui Dumnezeu desfătarea noastră, iar nu obligații care ne sunt impuse. Dar cum se întâmplă acest lucru?

Cum se întâmplă ca nașterea din nou să facă din poruncile lui Dumnezeu ceva de dorit, iar nu niște poveri enervante?

Apostolul Ioan spune: “oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea” (1 Ioan 5:4). Cu alte cuvinte, povara poruncilor lui Dumnezeu este îndepărtată prin credință. Acest lucru este afirmat în 1 Ioan 5:1, care spune: “Oricine crede că Isus este Christosul este născut din Dumnezeu”.

Credința este dovada că suntem născuți din Dumnezeu. Noi nu suntem născuți din nou pentru că am decis să credem. Dumnezeu ne face să credem pentru ca astfel să ne naștem din nou. După cum spune și Petru în prima sa scrisoare, Dumnezeu: “ne-a născut din nou” (1 Petru 1:3). Speranța noastră și credința în harul viitor vin prin lucrarea lui Dumnezeu de naștere din nou a noastră.

Așadar, când Ioan spune: “Oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea” și când adaugă: “ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră” (1 Ioan 5:4), el vrea să spună că Dumnezeu face ca prin mântuirea noastră noi să fim capabili să biruim lumea și să ne dorim să păzim poruncile lui Dumnezeu din tot sufletul. Nașterea din nou face acest lucru datorită credinței. Înclinația inimii noastre este schimbată iar noi păzim poruncile lui Dumnezeu pentru că ne dorim, iar nu din obligație și cu sentimentul împovărării.

Credința este cea care învinge împotrivirea noastră față de Dumnezeu și ne face să fim capabili să spunem, odată cu psalmistul, “Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8).

John Piper este fondator și profesor la desiringGod.org și rector la Bethlehem Collage & Seminarry. Timp de 33 de ani a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți, inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hednoist și cea mai recentă: Providence.

Sursa originală: Pleased with His Precepts – https://www.desiringgod.org/articles/pleased-with-his-precepts

Tradus cu permisiune – Translated with permission

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: