Profeți mincinoși și profeții mincinoase
În acest articol, ne vom ocupa de scrierile lui Leon J. Wood, David F. Farnell și Wayne Grudem. Prin aceasta, vom reflecta asupra subiectului profeților falși și al profeției. Articolul oferă mai degrabă gânduri generale decât o analiză exegetică.
Abrevieri: NT = Noul Testament; VT = Vechiul Testament.

Semnele unui fals profet
În cartea sa “Profeții lui Israel”, Leon J. Wood prezintă cu atenție semnele profeților falși. Wood scrie că falșii profeți pot fi “clasificați sub două capete generale: cei care nu se numesc în mod corespunzător profeți ai lui Dumnezeu și nici nu pretind a fi, și cei care spun că sunt profeți” (p. 135). Cred că aceasta este o distincție importantă și trebuie să fie luată în considerare în critica contemporană a profeților autoproclamați. Wood explică faptul că acei profeți care nu se consideră profeți ai lui Iahve sunt descriși în Deuteronom 13:1-3. Acești profeți i-au încurajat pe israeliți să “meargă după alți dumnezei” (de exemplu, profeții lui Baal). În timp ce acești profeți sunt, fără îndoială, periculoși, cel de-al doilea grup este și mai periculos. Profeții din acest ultim grup pretind că sunt profeți ai Singurului Dumnezeu adevărat al lui Israel. Wood explică: “Împotriva acestora, în primul rând, erau îndreptate criticile adevăraților profeți. În mod evident, ei au provocat confuzie în mintea oamenilor” (pp. 135-36). Wood are dreptate.
Profeții carismatici moderni minimalizează problema profețiilor false. Ei pretind că doar primul grup (profeții care nu aparțin lui Yahweh, respectiv, care nu sunt creștini) ar trebui să fie considerați profeți falși. Cu toate acestea, ceea ce ne spune Biblia este destul de diferit. Este o problemă și mai gravă să profețești în mod fals în numele singurului Dumnezeu adevărat. Wood stabilește câteva distincții esențiale între profeții adevărați și falși:
- El scrie: “Problema nu este dacă un profet doar a crezut că a auzit de la Dumnezeu sau că a experimentate ceva care l-a determinat să asta, ci dacă a avut într-adevăr o comunicare din cer. Adevărații profeți au avut o astfel de comunicare și, prin urmare, aveau un mesaj de origine și autenticitate divină; profeții falși nu aveau acest lucru… Ei erau cei care “își urmau propriul duh” și nu văzuseră “nimic” (Ezechiel 13:3)” (p. 136). Sincer, nu mă pot gândi la o descriere mai potrivită a mișcării profetice moderne decât ceea ce citim în Ezechiel.
- El continuă: “profeții adevărați au fost chemați de Dumnezeu la slujba lor, în timp ce profeții falși nu au fost. Profeții adevărați trebuiau să fie persoane speciale și curajoase din cauza sarcinii dificile pe care trebuiau să o îndeplinească” (p. 136). Comparați profeții autoproclamați moderni cu adevărații profeți ai lui Israel. Profeții moderni se bucură de obicei de mult confort. În contrast, gândiți-vă la Ilie, a cărui sarcină a fost să-i înfrunte pe profeții Baal, sau la Ieremia, “profetul care plânge”, care a fost lovit, “pus în lanțuri la poarta cea înaltă a lui Beniamin” și “închis în casa lui Ionatan” (Ieremia 20:1-3, Ieremia 26:8-11, Ieremia 37:11-16).
Wood precizează apoi semnele profeților falși (pp. 136-44):
- Profeții falși se folosesc de ghicire (Deuteronom 18:9-14).
- Mesajul profeților falși urmărește să placă oamenilor (Ieremia 8:11, Ezechiel 13:10).
- Caracterul profeților falși este imoral. Wood scrie că ei “erau acuzați de înșelăciune, minciună, beție, pretinzând că sunt ceea ce nu sunt și vorbind în numele lui Dumnezeu când Dumnezeu nu îi trimisese” (p. 138).
- Falșii profeți nu sunt dispuși să suporte critica pentru mesajele lor. De exemplu, Wood observă: “Chiar dacă s-a confruntat cu o mare opoziție din partea a patru sute de profeți falși [Mica], el a rostit cuvântul lui Dumnezeu în mod clar și fără echivoc” (p. 139).
- Mesajul profeților falși nu se armonizează “cu Legea lui Dumnezeu și cu mesajele… profeților adevărați” (p. 140).
- Profețiile profeților falși nu se împlinesc (Deuteronom 18:21-22).
- Profeților falși le lipsește atestarea miraculoasă. Cu toate acestea, Wood este prudent în afirmația sa. El scrie: “Semnul miracolului… nu era o dovadă concludentă a autenticității profetice; profeții falși puteau, uneori, să producă și semne care depășeau capacitatea umană [vezi Marcu 13:22 și 2 Tesaloniceni 2:9]” (p. 142).
- Profeților falși le lipsește discernământul spiritual (Ioan 10:4-5, 1 Corinteni 2:14).
Continuă standardele profetice din VT în NT?
Permiteți-mi să expun câteva observații personale în acest punct. În teza sa de doctorat, Wayne Grudem susține că profeția din NT nu se află la același nivel cu profeția din Vechiul Testament. Potrivit lui Grudem, profeția din NT poate fi supusă greșelii; prin urmare, profeții falși nu sunt neapărat identificați prin profețiile lor false. Cu toate acestea, dacă ar fi avut loc o astfel de schimbare în calitatea profetică, Noul Testament ar indica acest lucru în cele mai clare cuvinte. Același lucru a fost necesar în ceea ce privește legile alimentare, egalitatea/includerea neamurilor și circumcizia. Gândiți-vă doar la asta. În ceea ce privește legile alimentare, a fost nevoie ca Petru să primească o viziune pe acoperiș și, chiar și atunci, i-a fost greu să creadă că avea voie să mănânce animale necurate (Fapte 10). De asemenea, a fost nevoie de un consiliu apostolic pentru a clarifica problema includerii neamurilor și a circumciziei (Fapte 15). Nu credeți că ar exista o clarificare explicită dacă standardul a ceea ce constituia un profet (sau o profeție) s-ar fi schimbat? Funcția profetică era ținută într-o așa de mare stimă de către Israelul antic, încât o schimbare a calității profetice nu poate avea loc pur și simplu fără o rezistență inițială și o clarificare ulterioară. De asemenea, așa cum au demonstrat Gentry, Beasly, Farnell și alții, exegeza lui Grudem în favoarea profeției supusă greșelii în NT nu este valabilă. Pasajele din NT pe care le folosește Grudem pot fi toate explicate presupunând un standard infailibil al profeției (vezi Gentry’s “The Charismatic Gift of Prophecy”, Farnell’s “Is The Gift of Prophecy for Today?”, și Beasley’s “The Fallible Prophets of New Calvinism”).
Profeții falși în Biserica primară
Un argument istoric convingător ca răspuns la Grudem vine de la Farnell. El observă continuitatea standardelor profetice din VT pe baza criticii Bisericii față de Montanismul timpuriu.

Montanismul a fost o mișcare profetică apărută în a doua jumătate a secolului al doilea. Montanus și profetesele sale Priscilla și Maximilla au devenit o amenințare reală pentru Biserica primară. Potrivit lui Eusebiu și Epifanie, unele dintre motive au fost următoarele:
- Practici extatice de pe un fundal păgân (cultul lui Cybele a influențat cel mai probabil aceste practici);
- Profeții false;
- Legalismul și ascetismul;
- Identificarea cu divinul.
Ceea ce este atât de interesant este modul în care Biserica primară a evaluat și judecat profețiile false ale montaniștilor. Farnell explică:
(…) biserica timpurie post-apostolică a judecat autenticitatea profeților Noului Testament după standardele profetice ale Vechiului Testament. Profeții din epoca Noului Testament care făceau aplicații greșite ale Scripturii sau profețeau în mod fals erau considerați profeți falși, deoarece astfel de acțiuni încălcau prevederile Vechiului Testament cu privire la ceea ce caracteriza un profet autentic al lui Dumnezeu (Deuteronom 13:1-5; 18:20-22). Această idee este întărită de credința unora din biserica primară că darul profetic din Vechiul Testament fusese transferat bisericii în lumina venirii lui Mesia (cf. Fapte 2:17-21 și Ioel 2:28-30). Biserica primară a afirmat ideea unei continuități directe între profeții și standardele profetice din Vechiul Testament și Noul Testament. “Noutatea” Montanismului ca profeție s-a centrat în abaterea sa bruscă de la normele profeției expuse în Vechiul Testament. Devenind alarmată de o astfel de abatere, biserica primară a luptat împotriva ei și a repudiat-o. (David Farnell, Is the Gift of Prophecy for Today?, 24-25)
Standardele profetice slăbite propuse de cercetătorii contemporani, cum ar fi Grudem, nu sunt în concordanță cu gândirea Bisericii primare. Ipoteza lui Grudem este de fapt o noutate istorică, nemaiîntâlnită înainte de secolul XX și înainte de apariția penticostalismului.
Fragmentul Muratorian și încetarea profeției

Un alt obstacol în calea afirmației lui Grudem este Fragmentul Muratorian. Se crede că acest fragment a fost scris în anul 170 d. Chr. ca răspuns la amenințarea crescândă a gnosticismului și a montanismului. Fragmentul include cea mai veche listă de cărți din NT. Iată o schiță:
- Autorul enumeră următoarele cărți din NT ca fiind autoritare: Matei, Marcu, Luca, Luca, Ioan, Faptele Apostolilor, Romani, Epistolele către Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Epistolele către Tesaloniceni, Epistolele către Timotei, Titus, Filimon, Epistolele lui Ioan, Iuda, Apocalipsa.
- Autorul identifică Epistola către laodiceeni și Epistola către alexandrini ca fiind falsuri gnostice “pentru a promova erezia lui Marcion”. (Marcion a respins VT și și-a creat propriul canon, care consta dintr-o Evanghelie a lui Luca modificată și câteva epistole ale lui Pavel. De asemenea, el susținea docetismul, credința că trupul lui Isus nu era alcătuit dintr-o esență fizică, ci doar părea că este așa).
- Autorul exclude cartea Păstorul lui Hermas din lista canonică, deși consideră cartea benefică.
- Autorul se referă la Efeseni 2:20 și argumentează pentru încetarea darurilor profetice și apostolice. El scrie: “numărul profeților este complet, la fel ca și cel al apostolilor.”. Referirea la “Profeți” ar include, fără îndoială, scrierile profetice din VT.
- Autorul respinge scrierile eretice ale lui Arsinous, Valentinus, Miltiades și Basilides (gnostici). Fragmentul se încheie brusc cu o notă la fel de critică la adresa montaniștilor (cataftegieni). Se afirmă: “Dar nu acceptăm nimic, indiferent dacă ar ar fi vorba despre Arsinous, Valentinus sau Miltiades, care a compus și el o nouă carte de psalmi pentru Marcion, împreună cu Basilides, fondatorul asiatic al catafrygienilor”.
Puteți citi fragmentul aici: https://www.earlychristianwritings.com/text/muratorian-metzger.html
Farnell comentează:
Una dintre primele referiri la punctul de vedere al bisericii primare cu privire la încetarea darului profetic se află în Fragmentul Muratorian, pe care cercetătorii îl datează în jurul anului 170 d.Chr. Această lucrare conține cea mai veche listă existentă a cărților recunoscute canonic ale Noului Testament. Se referă atât la apostoli, cât și la profeți, afirmând în mod explicit că numărul profeților “este complet” și indicând astfel un sfârșit al manifestărilor profetice. (David Farnell, Is the Gift of Prophecy for Today?, 25)
Autorul fragmentului oferă un discernământ cu privire la scrierile autoritare și neautoritare (eretice) care circulau în Biserica primară. Încetarea darului profetic a fost o doctrină importantă din cauza influențelor amenințătoare ale gnosticismului și montanismului. În schimb, autorul îndeamnă credincioșii să se bazeze doar pe scrierile canonice.
Concluzie
Standardele Vechiului Testament pot fi folosite pentru a-i identifica pe falșii profeți de astăzi. Dacă aplicăm aceste standarde, trebuie să concluzionăm că niciunul dintre profeții moderni nu sunt profeți adevărați. Mișcarea profetică contemporană este plină de profeți falși care, cel mai probabil, urmează “propriul lor duh” și nu au văzut “nimic”, după cum spune Ezechiel. Mai mult, Biserica primară a recunoscut amenințarea pretențiilor continuaționiste și a îndemnat credincioșii să se bazeze în schimb pe suficiența și certitudinea scrierilor canonice. Și noi ar trebui să facem la fel.
Sursa originală: False Prophets and False Prophecy– https://medium.com/@andreaswiget/false-prophets-and-false-prophecy-e3cadb430733
Tradus cu permisiune – Translated with permission