Medicul ți-ar putea cere să îți dai consimțământul pentru o intervenție chirurgicală pe care o va suferi un membru de familie. Ce faci?

Sprijin în luarea unor decizii medicale urgente pentru persoanele dragi

A gemut la atingerea abdomenului ei și, consternată, mi-am retras mâna. Scanarea CT a arătat că intestinele ei se înnegriseră. Petele de aer indicau fisuri în peretele intestinal prin care bacteriile se infiltrau în sânge. Aceleași bacterii îi scădeau acum periculos de mult tensiunea arterială.

Am simțit cum mi se pune un nod în stomac. O operație de îndepărtare a intestinului mort era singura ei șansă de supraviețuire. Cu toate acestea, chiar și cu o operație, șansele ei de a părăsi spitalul erau minime. Suferea de demență în stadiu avansat și, înainte de această nenorocire, era imobilizată la pat și cu sănătatea șubredă, în ciuda îngrijirii non-stop de care avea parte. Tensiunea ei arterială o expunea unui risc ridicat de a muri în sala de operație.

În cazul în care corpul ei fragil ar fi rezistat operației, s-ar fi confruntat cu o serie de infecții cauzate de bacteriile care se aflau în abdomenul ei. Dacă am putea să o ajutăm să treacă peste aceste obstacole, îndepărtarea unei părți atât de mari din intestin ar lăsa-o subnutrită cronic, bolnavă de diaree și dependentă de o alimentație artificială care ar expune-o riscului de insuficiență hepatică. Puteam să prevăd drumul lung și îngrozitor pe care am fi obligat-o să intre dacă am fi operat-o, o traiectorie dureroasă care promitea suferință, dar oferea prea puține speranțe de a o revedea acasă.

Dar a refuza operația însemna că familia ei ar fi trebuit să accepte moartea ei iminentă. Într-o clipă, fără timp să se roage și să reflecteze, ar fi trebuit să decidă dacă să continue și să riște să sufere pentru ea fără beneficii sau să-și ia rămas bun de la cea pe care o prețuiau. Cum au putut trece peste o asemenea tragedie?

Cum putem noi să luăm decizii atât de importante fără să avem timp să le analizăm și să reflectăm cu rugăciune, în timp ce inimile noastre sunt zdrobite? Din păcate, mult prea mulți dintre noi se vor afla într-o astfel de situație dureroasă.

Cerând imposibilul

Persoanele care se confruntă cu o amenințare la adresa vieții rareori își pot exprima propriile dorințe. Bolile grave îi dezorientează, tulburându-i pe bolnavi cu confuzie și paranoia. Tehnologia medicală îi reduce și mai mult la tăcere pe bolnavi, deoarece un tub de respirație prin corzile vocale sau medicamentele sedative elimină vorbirea. Atunci când o boală gravă aruncă oamenii în tăcere, aceștia nu pot consimți sau refuza singuri tratamentele. Această dilemă este frecventă, un studiu efectuat pe persoane de peste șaizeci de ani arătând că 70% dintre ei nu aveau capacitatea de a lua decizii pentru ei înșiși la sfârșitul vieții.

Atunci când oamenii nu își pot administra singuri îngrijirea medicală, deciziile dificile le revin membrilor familiei. În calitate de „reprezentanți/aparținători”, rolul nostru este de a onora persoana iubită ca purtător unic al imaginii lui Dumnezeu și de a discerne cum ar răspunde aceasta, dacă boala nu i-ar fi luat vocea. Procesul ne cere să ieșim din sfera propriilor dorințe, să lăsăm deoparte agonia care se agită în inimile noastre și să ne gândim la atributele unice ale celor de care ne îngrijim.

Cu alte cuvinte, obiectivul nostru este să fim vocea persoanei iubite, să răspundem așa cum ar face-o ea dacă ar mai avea puterea de a vorbi.

Consecințele unor astfel de decizii

Atunci când acționăm în numele unei persoane dragi, trăim chemarea noastră de a ne iubi unii pe alții așa cum ne-a iubit Christos (Ioan 13:34-35). Cu toate acestea, luarea unor decizii medicale urgente pentru cei dragi ne afectează foarte mult inima. În cele mai bune cazuri, cei dragi vor fi completat deja o directivă anticipată (un testament de viață) înainte de îmbolnăvire sau, cel puțin, vor fi discutat îndelung cu noi opiniile lor cu privire la suferință.

Adevărul nefericit este că mulți nu au aceste discuții. Doar aproximativ un sfert dintre americani completează directive prealabile în care își expun dorințele pentru sfârșitul vieții. Fără o astfel de orientare, atunci când se produce o tragedie, suntem lăsați dezorientați, luptându-ne să găsim răspunsuri. Luarea deciziilor de viață sau de moarte pentru cei dragi, îi paralizează pe mulți în sentimente de vinovăție și îndoială care persistă ani de zile și care pot evolua spre depresie, anxietate cronică și chiar tulburare de stres post-traumatic.

Așadar, cum putem lua decizii pline de compasiune, care să îl onoreze pe Christos, cu privire la îngrijirea celor dragi atunci când se întâmplă o tragedie? Cum discernem calea cea bună atunci când timpul de reflecție este inexistent și când mintea se opune ramificațiilor alegerilor noastre?

Cum ne ghidează Cuvântul lui Dumnezeu?

Ca în toate aspectele vieții, Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă o lampă pentru picioarele noastre (Psalmul 119:105). Sprijinindu-ne pe Cuvântul lui Dumnezeu înainte ca o calamitate să lovească, ne poate ajuta să trecem cu pace și discernământ prin dilemele medicale urgente. În special, atenția la următoarele principii biblice ne poate ajuta atunci când apare furtuna.

1. Viața este sacră

Viața este un dar de la Domnul nostru pe care trebuie să îl administrăm și să îl prețuim, glorificându-L pe El în toate lucrurile (Exodul 20:13; 1 Corinteni 10:31; Romani 14:8). Suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu și fiecare dintre noi are demnitate inerentă și valoare inerentă (Geneza 1:26; Psalmul 139:13). Sanctitatea vieții impune ca, atunci când ne luptăm cu o serie de opțiuni medicale, să luăm în considerare acceptarea tratamentelor cu potențial de vindecare.

2. Dumnezeu are autoritate asupra vieții și asupra morții

Pe această parte a existenței, nimeni nu scapă de moarte (Romani 5:12; 6:23). Ca și credincioși, știm că moartea nu este sfârșitul. Totuși, în timp ce așteptăm revenirea lui Christos, ea coboară peste noi toți. Atunci când suntem orbiți și paralizați în fața propriei noastre mortalități, ignorăm faptul că viața noastră este în mâna Lui (Psalmul 31:15; 90:3) și nesocotim adevărul că Domnul nostru lucrează prin toate lucrurile – chiar și prin moarte – pentru binele celor care Îl iubesc pe El (Ioan 11 ; Romani 8:28).

3. Suntem chemați să ne iubim unii pe alții

Dumnezeu ne cheamă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine și să îi slujim pe cei suferinzi (Matei 22:39; Ioan 13:34; 1 Ioan 3:16-17). Așa cum Dumnezeu ne-a iubit, așa și noi trebuie să fim empatici și miloși unii față de alții (Luca 6:36; 1 Petru 3:8; 1 Ioan 4:7; Efeseni 5:1-2).

În timp ce mila nu justifică niciodată luarea intenționată a unei vieți (ca în cazul sinuciderii asistate de medic sau al eutanasiei), ea ne îndepărtează de intervențiile agresive, dureroase, dacă astfel de măsuri sunt inutile. Urmărirea tratamentelor în astfel de circumstanțe poate însemna o goană după vânt (Eclesiastul 1:14), acționând prin a nu lua în considerare singura și adevărata noastră speranță – Christos Cel răstignit (1 Timotei 4:10; 1 Petru 1:3). Scriptura nu ne obligă să alergăm după intervenții medicale dacă chinul pe care acestea îl provoacă depășește beneficiul anticipat.

4. Speranța noastră rezidă în Christos

Ca ucenici ai lui Christos, nu trebuie să ne temem de moarte! Chiar dacă viața noastră se apropie de sfârșit, credem în promisiunea unei noi vieți (Psalmul 23:4; 1 Petru 1:3-4; 1 Tesaloniceni 4:13-18; 2 Corinteni 4:17-18). Suntem siguri de jertfa lui Chrstos pentru noi și de profunzimea uluitoare a iubirii Sale (Romani 8:38-39; Ioan 11:25-26). Învierea lui Christos transformă moartea dintr-un eveniment de care trebuie să ne temem într-un instrument al harului lui Dumnezeu, prin care suntem chemați acasă în ceruri.

Cuvântul lui Dumnezeu ne îndrumă să păstrăm viața atunci când boala se poate vindeca, să acceptăm moartea atunci când vine și să manifestăm compasiune și milă față de cei care suferă. Aceste principii ne îndrumă să căutăm tratamente atunci când acestea oferă speranțe de recuperare, dar nu ne obligă să ne supunem unor intervenții care prelungesc moartea sau provoacă suferință fără beneficii. Iar cea mai mare speranță a noastră depășește orice tehnologie medicală: ea izvorăște din credința noastră în Christos și din harul care ne-a fost împărtășit prin jertfa și învierea Sa (Psalmul 124:8).

Întrebări pe care să le adresați medicului

Echipat cu principiile biblice de mai sus, următorul pas pentru navigarea prin dilemele medicale, este de a descifra situația clinică în cauză. Prima sarcină este să determinăm dacă tratamentul oferă promisiunea recuperării sau doar prelungirea morții. Pentru a realiza o astfel de analiză, putem adresa echipei medicale următoarele întrebări:

• Care este afecțiunea care amenință viața persoanei mele dragi?
• De ce pune în pericol viața această afecțiune?
• Care sunt șansele reale de recuperare?
• Ce alte afecțiuni medicale preexistente ale persoanei mele dragi ar putea influența șansele de recuperare?
• Tratamentele medicale existente pot conduce la vindecare?
• Tratamentele medicale existente vor agrava suferința, cu șanse reduse de însănătoșire?

Aceste întrebări sunt de bază și pot fi adresate pe scurt într-o situație de urgență. În toate circumstanțele, întrebarea-cheie este următoarea: Este reversibil procesul care pune viața în pericol? Atunci când recuperarea este posibilă, susținerea organelor poate oferi viață, iar continuarea tratamentului este adecvată. În schimb, atunci când o boală nu poate fi vindecată sau chiar ameliorată, măsurile agresive – intervenții chirurgicale, resuscitare cardiopulmonară, aparate de respirație și altele – pot provoca suferință inutilă.

Atunci când eficacitatea tratamentului este ambiguă, sarcina noastră devine și mai dificilă. Aceste momente ne solicită cel mai mult curaj, răbdare și perspicacitate, chiar și în timp ce ne zvârcolim în durere. Scopul este să auzim vocea persoanei iubite, să discernem care sunt tratamentele pe care nu le-ar suporta și pe care le-ar dori, în ciuda confortului, independenței și stilului ei de viață. O astfel de abordare necesită să privim persoana iubită așa cum o vede Dumnezeu: prețuită, iertată, minunat făcută și unică, fără egal pe pământ (Psalmul 139:13-14; Efeseni 1:7; Ioan 3:16; Romani 8:35).

Întrebări pe care să ni le punem

În timp ce responsabilitatea ne zguduie mințile, o altă serie de întrebări ne poate ghida:

• Ce contează cel mai mult pentru persoana mea dragă? Ce o motivează în viață?
• Ce comentarii a făcut în trecut cu privire la situația de la sfârșitul vieții (dacă este cazul)?
• Care sunt obiectivele ei? Pe termen scurt? Pentru viața ei în general?
• Ce este ea dispusă să îndure pentru a atinge aceste obiective? Ce nu ar fi dispusă să îndure?
• Cât de bine a tolerat în trecut persoana mea dragă durerea? Dependența? Dizabilitatea? Frica?
• Dacă ar putea vorbi pentru ea însăși, ce ar spune despre situația actuală?

Astfel de întrebări, care explorează atributele și valorile unice ale celor aflați în grija noastră, necesită adesea liniște și timp pentru analiză. Într-o situație de urgență, însă, astfel de luxuri se evaporă. Mințile noastre se grăbesc să proceseze toate informațiile care ne sunt prezentate, într-o terminologie pe care nu o înțelegem, în timp ce propriile noastre emoții ne întunecă gândirea. Elaborarea unui plan sub o astfel de presiune pare imposibilă.

Perseverați în dragoste și în rugăciune

În cel mai bun caz, reușim să navigăm prin haos și să discernem clar calea, pe baza a ceea ce ne-a spus în trecut persoana dragă. Dar dacă nu am avut astfel de discuții cu ea, iar persoana noastră dragă se află în vârtejul unei bolii grave și pur și simplu nu suntem siguri, este indicat să acceptăm tratamente pe moment, iar apoi, când lucrurile se calmează, să analizăm mai amănunțit asupra modului în care să procedăm. Din fericire, în Christos suntem iertați. Iar Dumnezeu este suveran chiar și asupra acestor momente teribile.

Responsabilitatea noastră în calitate de reprezentanți/aparținători poate părea prea greu de suportat. Totuși, atunci când căutăm să auzim vocea persoanei iubite, chiar și după ce a fost suprimată de medicamente, nu facem decât să o onorăm și să o iubim. În felul acesta, îl onorăm și pe Dumnezeu Tatăl. Deși povara amenință să ne strivească, atunci când perseverăm în dragoste și rugăciune pentru a-i sprijini pe cei dragi în momentele lor critice, trăim Evanghelia.

Sursa originală: The Doctor May Ask You – https://www.desiringgod.org/articles/the-doctor-may-ask-you

Tradus cu permisiune – Translated with permission