Ziua 8 | Pionierii Reformei | Peter Martyr Vermigli (1499–1562) – Phoenix-ul din Florența
Acum cinci sute de ani, curajul lui Martin Luther a declanșat Reforma, dar el nu a fost singur. Reforma a fost o mișcare a multor eroi, cunoscuți și necunoscuți, care au modelat istoria. Explorați colecția completă a articolelor noastre Pionierii reformei dar și cartea Pionierii credinței.
Încă din copilărie, Peter Martyr Vermigli a dorit să învețe Cuvântul lui Dumnezeu. La vârsta de cincisprezece ani, a intrat în ordinul augustinian în orașul italian Fiesole, lângă Florența. După opt ani de formare teologică, Vermigli a fost hirotonit preot și a primit titlul de doctor în teologie.
Anii de după hirotonirea sa au deschis noi orizonturi vocaționale. A fost ales în funcția de predicator public – o poziție de mare prestigiu în vremea sa. Pe măsură ce numele său devenea tot mai cunoscut în marile orașe italiene, Vermigli a fost promovat ca stareț al mănăstirii ordinului său din Spoleto, iar apoi a fost mutat în sud, la marea biserică San Pietro ad Aram din Napoli. Aici viața i s-a schimbat pentru totdeauna.
Restaurarea neprihănirii
În timpul șederii sale la San Pietro (1537–1540), conform colegului și biografului său, Josiah Simler, „lumina mai mare a adevărului lui Dumnezeu” a început să strălucească asupra lui. Acest adevăr, după cum spunea Vermigli, era că „neprihănirea lui Christos, atribuită nouă de Dumnezeu, restaurează în întregime ceea ce lipsea din această neprihănire slabă și neputincioasă a noastră” (The Peter Martyr Reader, p. 147). A fost o trezire evanghelică ce i-a transformat viața și slujirea.
Cu o nouă viziune asupra lui Christos și a Evangheliei, Vermigli s-a mutat în nord în mai 1541 pentru a deveni starețul prestigioasei mănăstiri San Frediano din Republica Lucca. Acolo a inițiat o serie de reforme educaționale și eclesiastice care au fost comparate cu lucrarea lui Calvin în Geneva.
Dar după doar cincisprezece luni de înnoire evanghelică, Papa Paul al III-lea s-a asigurat că această lucrare va fi înăbușită prin reintroducerea Inchiziției Romane. Dând dovadă de înțelepciune și discernământ, Vermigli și-a lepădat jurămintele și a luat decizia dificilă de a fugi din patria sa.
De la Strasbourg la Oxford
Martin Bucer a fost cel care a aranjat numirea lui Vermigli ca profesor la Colegiul Sfântul Toma din Strasbourg. „Exilatul” era așteptat să predea Scriptura, lucru pe care l-a făcut începând cu Vechiul Testament.
În Strasbourg, Vermigli s-a căsătorit cu o fostă călugăriță din Metz, pe nume Catherine Dammartin, „iubitoare a adevăratei religii”, deosebit de apreciată pentru dărnicia ei. După opt ani de căsnicie, ea a murit în februarie 1553, dar Peter Martyr s-a recăsătorit – cu o altă „Katie” – în mai 1559.
După cinci ani rodnici de predare la Strasbourg, Vermigli a primit în 1547 o invitație din partea arhiepiscopului de Canterbury, Thomas Cranmer, de a sprijini nou-formata Biserică Anglicană cu teologia reformată, în calitate de titular al catedrei Regius de Teologie la Oxford. Printre numeroasele sale realizări din această perioadă se numără: prelegeri despre Epistola către Romani, redactarea mai multor tratate teologice, susținerea protestantismului în celebra Dispută Euharistică din 1549 și sprijinirea lui Cranmer în elaborarea unei noi liturghii anglicane.
Savant la Zurich
Odată cu urcarea pe tron a reginei catolice Maria, în 1553, Vermigli a fost nevoit să fugă din Anglia. Întors la Strasbourg, a fost imediat reinstalat în funcția sa de la școala superioară, unde, pe lângă predare și scrierea de lucrări teologice, se aduna cu alți exilați din Anglia în casa sa pentru studiu și rugăciune. În cele din urmă, a acceptat un post de profesor la Academia din Zurich.
Deși a avut numeroase oportunități de a preda în toată Europa – inclusiv mai multe invitații din partea lui Calvin de a preda în Geneva și de a păstori congregația italiană de acolo – Vermigli a rămas în Zurich. Singura excepție a fost călătoria sa la Colocviul de la Poissy, împreună cu Theodore Beza, în 1561, unde a dezbătut cu liderii catolici în fața Coroanei Franceze și a mărturisit credința înaintea reginei Caterina de Medici în limba lor maternă, italiana.
Învățătorul Cărții
Vermigli a murit în Zurich pe 12 noiembrie 1562, în prezența soției și a prietenilor săi. Acest umanist florentin și savant reformat, egal în statură cu Calvin și Bullinger, avea să fie ținut minte pentru devotamentul său față de Scriptură și pasiunea pentru înnoirea evanghelică. În cuvintele lui Theodore Beza, el a fost un „phoenix renăscut din cenușa lui Savonarola”. Până și portretul lui Vermigli din National Portrait Gallery din Londra mărturisește convingerea sa biblică. În el, ochii pătrunzători ai lui Vermigli privesc dincolo de rama aurită, în timp ce el arată spre o singură carte în mâna sa: Biblia.
Dacă ar fi să punem o declarație emblematică pe buzele lui Vermigli, poate că ar fi această chemare:
„Să ne cufundăm constant în Sfintele Scripturi, să le citim și, prin darul Duhului lui Christos, lucrurile necesare pentru mântuire ne vor fi făcute clare, vor fi directe și complet deschise ochilor noștri.” (Life, Letters, and Sermons, p. 281)
Sursa originală: The Phoenix of Florence – https://www.desiringgod.org/articles/the-phoenix-of-florence
Tradus cu permisiune – Translated with permission