Termenul „nădejde” în Epistola către Evrei
1. Utilizarea termenului „nădejde”
Cuvântul „nădejde” (elpis) apare în Epistola către Evrei în cinci locuri:
Evrei 3:6 Christos a fost credincios ca Fiu peste Casa lui Dumnezeu; iar casa Lui suntem noi, dacă păstrăm cu tărie încrederea (parrēsian) și lauda nădejdii (kauchēma tēs elpidos).
Evrei 6:11–12 Dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, pentru a avea deplina siguranță (plērophorian) a nădejdii (tēs elpidos) până la capăt, pentru ca să nu deveniți leneși, ci să fiți imitatori ai celor care, prin credință și răbdare, moștenesc promisiunile.
Evrei 6:18–20 …pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem o puternică încurajare noi, care am alergat la El ca să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră; pe care o avem ca o ancoră a sufletului, sigură și tare, și care pătrunde dincolo de perdea, în partea cea mai lăuntrică, unde a intrat pentru noi Înaintemergătorul, Isus, care a devenit Mare Preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec.
Evrei 7:18–19 Astfel, pe de o parte, are loc desființarea unei porunci anterioare din pricina slăbiciunii și inutilității ei (căci Legea n-a făcut nimic desăvârșit), iar pe de altă parte, este adusă o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
Evrei 10:23 Să ținem fără șovăire mărturisirea nădejdii, pentru că Cel care a făcut promisiunea este credincios.
2. Observații
2.1
Cea mai clară dintre aceste cinci utilizări este cea din 6:18: „să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră”. Aceasta nu este în mod clar o experiență subiectivă, ci o realitate viitoare obiectivă, anume o ancoră care poate fi apucată. Actul de „a apuca” este experiența subiectivă de „a nădăjdui”, însă cuvântul „nădejde” nu se referă aici la aceasta. Observați că este subliniată siguranța și fermitatea acestei nădejdi. Atunci când un lucru este sigur, el poate fi totuși o speranță, dacă este viitor și de dorit.
Cred că acest fapt arată că, cel puțin aici, cuvântul „nădejde” diferă ca sens de modul obișnuit în care îl folosim noi. Dacă spunem: „Speranța ta este să câștigi meciul; acum întărește-te în această nădejde”, implicăm incertitudine. Astfel, câștigarea devine doar o speranță, nu o certitudine. Însă Epistola către Evrei spune că nădejdea noastră este o ancoră „sigură și tare”. Prin urmare, termenul „nădejde” din 6:18 se referă la o realitate viitoare obiectivă, de dorit și sigură pentru toți cei care o apucă.
2.2
Cuvântul „nădejde” din 7:19 („aducerea unei nădejdi mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu”) este folosit cu un sens diferit. Aici el reprezintă mijlocul și garanția obiectului viitor dorit (apropierea de Dumnezeu). Versetele următoare confirmă acest lucru: preoții de dinainte sunt puși în contrast cu Isus în 7:20–22, așa cum 7:18–19 contrastează Legea cu noua nădejde. Isus este numit în versetul 22 „garanția unui legământ mai bun”. Nu este pe deplin clar dacă autorul Îl are în vedere pe Isus ca fiind „nădejdea mai bună” (v. 19), prin care ne apropiem de Dumnezeu, sau dacă „legământul mai bun” este „nădejdea mai bună”. În oricare dintre cazuri, nădejdea este văzută ca mijlocul și, probabil, ca garanția atingerii scopului viitor dorit.
Și noi folosim termenul „nădejde” într-un mod similar. Despre Jocurile Olimpice spunem: „Echipa de atletism este singura noastră speranță.” Prin aceasta înțelegem că doar acea echipă ne poate aduce la punctul victoriei asupra U.R.S.S. și Germaniei de Est. Totuși, există o diferență. Epistola către Evrei argumentează că, din moment ce Christos a venit și a murit pentru noi, avem o „nădejde mai bună”. Cred că este „mai bună” în sensul că este în mod clar o garanție (engyos, v. 22). Echipa de atletism este doar șansa noastră de a obține victoria. Christos (sau noul legământ în sângele Său) este singura noastră speranță — adică garanția — victoriei. Astfel, din nou, ca și în 6:18, speranța nu este o experiență subiectivă a dorinței sau a încrederii, ci mijlocul obiectiv și garanția atingerii scopului viitor dorit.
2.3
Porunca „să ținem cu tărie mărturisirea nădejdii” se potrivește probabil acestui sens obiectiv al speranței. Aici, „nădejdea” se referă probabil la ceea ce recunoaștem ca fiind adevărat cu privire la viitorul celor care sunt părtași cu Christos. Ca și în 6:18, este realitatea obiectivă, de dorit, pusă înaintea noastră. Mărturisirea noastră (3:1; 4:14) este acordul nostru sincer că acest viitor este într-adevăr al nostru. A ține cu tărie mărturisirea înseamnă a menține acest acord plin de încredere și a nu lăsa ca recunoașterea sigură a gloriei viitoare să slăbească prin neglijență.
Să observăm însă că ceea ce mărturisim în „mărturisirea nădejdii” nu afirmă că viitorul nostru ar putea fi frumos, dar incert, ci că nădejdea noastră (adică lucrul sperat) este sigură. Ar fi în contradicție cu învățătura epistolei ca aceasta să fie o chemare de a mărturisi cu fermitate o speranță șovăielnică.
2.4
Având în vedere aceste trei utilizări ale nădejdii, este posibil ca și celelalte două să fie înțelese tot în mod obiectiv. Aceasta ar însemna că, în porunca „să păstrăm cu tărie încrederea și lauda nădejdii” (3:6), speranța se referă la realitatea viitoare obiectivă pe care o dorim. „Lauda nădejdii” ar însemna: „a ne lăuda în siguranța și gloria mântuirii noastre viitoare”. Speranța este realitatea viitoare, obiectivă și de dorit.
2.5
În mod similar, expresia „deplina siguranță a nădejdii” (6:11) se poate încadra în acest tipar obiectiv: „siguranța” ar fi experiența subiectivă a încrederii, iar „nădejdea” ar desemna obiectul în care trebuie să avem această încredere, așa cum în 6:18 se vorbește despre „nădejdea pusă înaintea noastră”.
Totuși, este mai probabil ca „nădejdea” în aceste două utilizări din urmă (6:11; 3:6) să se refere la experiența subiectivă a nădăjduirii. Dacă este așa, atunci mai ales 3:6 („lauda nădejdii”) sugerează că, pentru autor, speranța nu este o dorință nesigură — căci de ce s-ar lăuda cineva cu așa ceva? Înțelegerea speranței ca dorință plină de încredere pentru o mântuire viitoare sigură se potrivește mai bine cu utilizările obiective ale nădejdii din Evrei, care se referă la o realitate sigură și certă.
Faptul că autorul precede „nădejdea” cu expresia „deplina încredere a…” în 6:11 nu dovedește că nădejdea ar fi lipsită de siguranță. Dimpotrivă, există motive întemeiate pentru a înțelege „deplina încredere” ca un element constitutiv al nădejdii.
În primul rând, termenul plērophoria înseamnă, potrivit lui Bauer, „deplină încredere, certitudine” (sau pur și simplu „plinătate”, caz în care nădejdea ar fi clar identică cu încrederea). Dacă înlocuim „deplina încredere” cu „certitudine”, obținem expresia „certitudinea nădejdii”, care indică în mod clar că speranța implică siguranță. Prin urmare, „deplina încredere a nădejdii” înseamnă probabil „o nădejde caracterizată de o încredere deplină”.
Al doilea motiv este paralela dintre 6:11 și 10:22, singurele două locuri din Evrei unde apare plērophoria. În 10:22 suntem chemați să avem „deplina încredere a credinței”. Din 11:1 este limpede că credința implică încredere. Ar putea părea redundant ca autorul să vorbească despre „deplina încredere a credinței”, dar aceasta nu este deloc neobișnuit. „Genitivul de apoziție” este o construcție frecventă atât în greacă, cât și în română (de exemplu, Ioan 2:21: „templul trupului Său”). „Deplina încredere” și „credința” sunt pur și simplu apoziții în 10:22. Dacă este așa, nu există niciun motiv pentru a înțelege diferit expresia aproape identică din 6:11: „deplina încredere” și „nădejdea” sunt, și aici, apoziții.
2.6
Un ultim text este relevant. Verbul „a nădăjdui” apare o singură dată, în 11:1: „Credința este încrederea lucrurilor nădăjduite, dovada celor nevăzute.”
S-a sugerat că acest verset ne obligă să distingem între credință, pe de o parte — care este siguranța lucrurilor nădăjduite — și nădejde, pe de altă parte, care ar fi dorința unui viitor fericit, dar nu neapărat sigur. Argumentul este că, dacă nădejdea implică încredere sau siguranță, de ce ar mai vorbi autorul despre „siguranța lucrurilor nădăjduite”? Nu este aceasta redundant?
Răspunsul meu este că nu este redundant. Dacă până acum am mers pe direcția corectă, nădejdea implică într-adevăr încredere și siguranță. Acum autorul dorește să definească credința. El face acest lucru spunând că un aspect necesar al credinței este tocmai această siguranță pe care o avem în nădejdea noastră. „Încrederea sau siguranța lucrurilor nădăjduite” este experiența nădejdii. Prin urmare, una dintre dimensiunile credinței este nădejdea. Credința este mai mult decât nădejde, deoarece credința implică și acceptarea mărturiei credibile despre evenimente trecute (de exemplu, creația divină a lumii, 11:3). Nădejdea este exercițiul credinței orientat spre viitorul nostru.
2.7
În orice caz, 3:6 ne arată clar — iar 3:14 ne confirmă — că trăirea într-o încredere vie, că viitorul nostru este glorios și sigur (cf. 2:10, 17; 1:14), este condiția apartenenței la Casa lui Christos. Nu vom fi mântuiți dacă nu ne păstrăm încrederea că vom fi mântuiți.
Sursa originală: The Use Of „Hope” in Hebrews – https://www.desiringgod.org/articles/the-use-of-hope-in-hebrews
Tradus cu permisiune – Translated with permission