A știut să plece așa cum a știut să conducă
Tributul nostru adus lui Jon Bloom
Pe 28 octombrie, Jon Bloom a venit să ne spună că simte că Dumnezeu îl cheamă să plece de la Desiring God pentru o nouă lucrare. Această veste nu ne-a luat complet prin surprindere, deoarece eu și ceilalți slujitori am umblat alături de Jon în ultimii ani, pe măsură ce el a explorat această posibilitate cu multă rugăciune. Deși suntem triști, simțim totodată că Dumnezeu îi cheamă pe Jon și pe Pam spre ceva nou și plin de speranță în acest capitol al vieții și slujirii lor împreună.
Unii cunosc bine povestea lui Jon, dar alții poate nu știu că el a fost cofondator, alături de John Piper, al lucrării Desiring God. În martie 1994, John Piper i-a cerut lui Jon (care era pe atunci asistentul său în lucrare) să coordoneze lucrarea cu casete audio a Bethlehem Baptist Church. O lună mai târziu, cei doi au hotărât să înființeze Desiring God Ministries ca o inițiativă de producție și distribuție desprinsă din biserică — fără să aibă vreo idee despre cât de mult avea să crească și să înflorească de-a lungul deceniilor.
În toți anii, cu excepția a doi, dintre 1994 și 2011, Jon a condus lucrarea — mai întâi ca director executiv, apoi ca președinte și CEO. Acest rol de conducere a însemnat asumarea unei game largi de responsabilități și provocări. Nevoile s-au schimbat dramatic de-a lungul anilor — de la multiplicarea casetelor, la difuzarea radio, până la distribuția online prin streaming. Jon a fost un lider remarcabil de smerit, dar și deosebit de curajos și vizionar. Pur și simplu nu am fi asumat multe dintre riscurile pe care ni le-am asumat dacă el nu ar fi primit credința necesară pentru a face față acelor momente dificile.
Începând din 2011, Jon a continuat să slujească în rolurile de fondator și membru al consiliului de conducere, dar și-a orientat tot mai mult viața profesională spre scris. Până în prezent, a scris peste 750 de articole (mai mult de 750.000 de cuvinte!), fiind depășit doar de Piper, iar articolele sale au fost citite de peste patruzeci de milioane de ori. De-a lungul anilor, vocea sa distinctă și inima sa plină de compasiune au adus o slujire specială celor răniți și celor care se luptă cu îndoiala. Unul dintre cele mai citite articole ale sale ar putea sta ca un adevărat motto peste întreaga sa activitate de autor alături de noi: „Nu renunța.”
Noi trebuie să ne micșorăm
Când mă gândesc la acest prieten prețuit, camarad de luptă și tată în credință, aproape imediat îmi vine în minte Ioan 3:30, unde Ioan Botezătorul spune despre Isus:
„El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.”
Am cunoscut aceste cuvinte pe de rost de ani de zile, dar le-am cunoscut și prin prietenie — pentru că l-am cunoscut pe Jon Bloom. Nimeni din istoria Desiring God, și nimeni din viața mea, nu a trăit aceste șapte cuvinte mai conștiincios, mai frumos — și mai bucuros — decât Jon. Tocmai această bucurie îl leagă pe Jon, într-un mod special, de Ioan Botezătorul:
„Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: «Nu sunt Christosul, ci sunt trimis înaintea Lui». Cine are mireasa este mirele; iar prietenul mirelui, care stă și-l ascultă, se bucură foarte mult de glasul mirelui. De aceea, această bucurie a mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.” (Ioan 3:28–30)
O, de-am avea mai mulți fondatori, mai mulți directori executivi, mai mulți președinți, mai mulți CEO, mai mulți autori, mai mulți păstori, mai mulți soți și mai mulți tați care să se bucure atât de mult să scadă, pentru ca Isus să crească.
David Mathis, care a lucrat sub conducerea lui Jon ani de zile înainte de a deveni superiorul lui în ultimul deceniu, a reflectat asupra rolului părintesc unic pe care Jon l-a avut între învățătorii noștri:
„A fost un dar care ne-a modelat viața, venit de la Dumnezeu, pentru bărbați mai tineri ca mine, Marshall, Greg, Scott și alții, să fi fost împreună-lucrători cu Jon în slujirea învățăturii. El a fost pentru fiecare dintre noi atât prieten, cât și tată, în perioade extrem de formative ale vieților noastre — în căutarea unei soții, la nașterea primilor copii și învățarea rolului de părinte, în deprinderea chemării noastre în familie, biserică și muncă.”
Când l-am rugat pe John Piper să-și împărtășească inima cu privire la acest prieten de o viață și camarad în hedonismul creștin, el a scris un poem amplu. Apoi a spus:
„Îl iubesc pe Jon Bloom. Îl cunosc de 36 de ani și am lucrat cu el peste 30. Nu am avut niciodată o ruptură între noi. Fără el, Desiring God nu ar fi existat.
Pe lângă faptul că a fost constructorul de lângă mine timp de treizeci de ani, a devenit un prieten de mare preț. Este neobișnuit de înțelept. Dacă aș avea nevoie disperată de un sfat, Jon ar fi unul dintre primii doi oameni pe care i-aș suna. Din fericire, va rămâne o parte esențială a bordului nostru de conducere. Și, din fericire, va fi prietenul meu pentru totdeauna.”
Așa cum a menționat și John Piper, Jon va continua să slujească în bordul nostru de conducere. El și Pam explorează, de asemenea, o nouă lucrare dedicată celor aflați în crize de credință și își iau timp pentru a discerne în rugăciune ce formă ar putea lua aceasta.
A încheiat așa cum a condus
După ce am primit vestea, m-am întors și am găsit un articol scris de Jon în luna în care mi-am început primul post la Desiring God, în mai 2012. Și din nou, el citează versetul pe care îl întruchipează atât de profund: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez.”
Citindu-l, mi-am dat seama că ne pregătea pentru această zi. Și, mai mult, ne pregătea pentru toate propriile noastre încheieri, pentru că toate sezoanele și chemările noastre vor ajunge, în cele din urmă, la un sfârșit (probabil mai devreme decât credem sau ne dorim). Un paragraf, în mod special, m-a mișcat și m-a provocat, chiar și după toți acești ani:
„Trebuie să ne amintim că rolul nostru nu este răsplata noastră. Isus este răsplata noastră. Rolurile încep și se încheie. Iar singura cale de a încheia bine este ca, în inima noastră, Isus să fi crescut, iar noi să ne fi micșorat.”
Cu treisprezece ani în urmă, el se pregătea deja să încheie bine. În acest prim an al meu de conducere la Desiring God, simțind greutatea responsabilității care mi-a fost încredințată, recitesc acel paragraf și mă rog ca Dumnezeu să-mi dea harul să conduc, să slujesc și să închei la fel de bine precum a făcut-o Jon.
Într-un alt articol, el a formulat o rugăciune scurtă, inspirată de Ioan 3:30, despre care știu că a rostit-o din nou și din nou:
„Indiferent ce ar fi nevoie, Doamne, sporește-mi dragostea pentru supremația Ta și încrederea în scopurile Tale înțelepte, astfel încât, atunci când va veni vremea să ies dintr-un rol în care Tu m-ai așezat pentru o vreme, să primesc această micșorare a influenței personale cu o credință plină de bucurie.”
Privind în urmă peste aceste ultime două decenii, cu lacrimi proaspete în ochi, cred că Dumnezeu a răspuns rugăciunii prietenului meu.
Sursa originală: He Left As Well As He Led – https://www.desiringgod.org/articles/he-left-as-well-as-he-led
Tradus cu permisiune – Translated with permission