Și-a ucis soția și copiii – mai poate fi cu adevărat iertat?
Transcriere audio
O poveste îngrozitoare din Colorado a acaparat titlurile știrilor în august. Este povestea unui bărbat care și-a ucis familia — soția lui de șase ani, copilul lor nenăscut, împreună cu celelalte două fiice tinere ale lor. Este revoltător, atât de revoltător încât o ascultătoare pe nume Stephanie ne-a scris.
„Dragă Pastor John, sunt o mamă în vârstă de 33 de ani și învățătoare în ciclul primar. Întrebarea mea vine din știrile recente potrivit cărora Chris Watts, un bărbat din Colorado care și-a ucis soția însărcinată și cele două fiice mici, a mărturisit detaliile crimei sale și a fost condamnat la cinci sentințe de închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate. Acum, în aceste câteva luni scurte, el a pretins că L-a «găsit pe Dumnezeu» în închisoare.
„După ce am urmărit îndeaproape știrile, încă de pe vremea când era bănuit inițial de această crimă odioasă, reacția mea la așa-zisa lui «găsire a lui Dumnezeu» a fost mânia. Este greșit din partea mea să nu vreau ca acest om, care a comis fapte de nespus, să-L cunoască pe Isus al meu? Credeți că cineva ca el se poate pocăi cu adevărat și poate intra în împărăția lui Dumnezeu?”
Aceasta este o chestiune apăsătoare, pentru că privește nu doar realitatea morală a întrebării dacă cineva care a făcut ceva atât de îngrozitor poate fi vreodată iertat, ci și felul în care ar trebui să ne simțim despre acest lucru. Acestea sunt două chestiuni foarte, foarte importante.
Tocmai m-am așezat când am auzit această întrebare puțin mai devreme și am încercat să mă gândesc la locuri relevante din Biblie. Cred că lucrul cel mai sigur pe care îl pot face este să împărtășesc șase pasaje din Scriptură la care m-am gândit. Lasă-mă doar să le citesc și cred că îi va fi limpede lui Stephanie cum le poate folos.
Dreptatea va domni
Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, cînd era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. (1 Petru 2:23)
Cu alte cuvinte, ori de câte ori simțim că ni s-a făcut o nedreptate nouă sau altcuiva, așa cum, desigur, I s-a făcut lui Isus pe cruce, trebuie în cele din urmă să ne încredințăm cauza — fie propria noastră acuzație, fie indignarea noastră față de acuzația altcuiva (sau față de lipsa de acuzație) — lui Dumnezeu. Trebuie să ne încredințăm cauza lui Dumnezeu, care judecă drept. Cu alte cuvinte, încrederea noastră finală — după ce am făcut tot ce putem face pentru ca dreptatea și mila să fie împlinite în lumea aceasta — este că Dumnezeu va pune toate lucrurile în rânduială. Se va face dreptate. Nimeni nu scapă de nimic în universul acesta.
Domnul mai spune și: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul (Romani 12:19). Nu trebuie să iei tu lucrul acesta asupra ta și să porți povara aceasta. Este drept ca Stephanie să se îngrijească de faptul că trebuie să se facă dreptate în universul acesta. Este drept că ea nu vrea ca ceva să fie măturat sub preș și ca oamenii să scape după ce au săvârșit omorul, cum am spune noi. Așadar, aceasta este prima observație, venită din 1 Petru 2:23.
Mântuit în ceasul din urmă
Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, cînd vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:42–43)
Aceasta este ceea ce tâlharul de pe cruce I-a spus lui Isus cu numai câteva clipe sau ore înainte ca amândoi să moară. Aceasta înseamnă că o viață întreagă de păcătuire și furt de la alții și, probabil, chiar mai rău, poate fi iertată cu o oră înainte să mori.
Generozitate fără margini
„Prietene”, i-a răspuns el, „eu nu-ţi fac nicio nedreptate: n-ai tocmit cu mine un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintîi, şi cei dintîi vor fi cei din urmă. (Matei 20:13–16)
Acesta este finalul unei pilde spuse de Isus despre un gospodar (Matei 20:1–16). Acest gospodar a angajat lucrători să muncească toată ziua în via lui pentru un leu. Ei au spus: „Bine — asta e bine. Asta e o plată dreaptă.” Apoi au mai venit alții spre sfârșitul zilei. El angaja oameni pentru o oră și le dădea un leu, iar primul grup s-a plâns. Ei au spus: „Aceştia de la urmă n-au lucrat decît un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei” (Matei 20:12).
El le-a răspuns: „Prietene, eu nu-ţi fac nicio nedreptate: n-ai tocmit cu mine un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” (Matei 20:13–16).
Cu alte cuvinte, Dumnezeu este liber să arate har cui voiește să arate har și să-i dea orice alege. Orice persoană care nu este mulțumită de alegerile lui Dumnezeu va auzi cuvintele: „Nu-ți fac nicio nedreptate.”
Primirea fiului risipitor
„Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.” (Luca 15:31–32)
Aceasta este din pilda fiului risipitor. Erau doi fii. Cel care a trăit viața destrăbălată s-a întors acasă pocăindu-se, iar tatăl a alergat să-l întâmpine. I-a uimit pe toți faptul că a putut fi atât de milostiv cu fiul său care își risipise toată moștenirea.
Fratele lui, care rămăsese acasă și slujise ca un rob bun — aceasta este interpretarea mea — a spus: „Eu nu ți-am încălcat niciodată vreo poruncă. Și niciodată n-am primit o petrecere.” Iată ce aude și face fiul mai mare când se întoarce celălalt frate: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărîtat de mânie şi nu voia să intre în casă. (Luca 15:27–28)
Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre, dar el a răspuns: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atîţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat” (Luca 15:29–30).
Iar tatăl răspunde — dar trebuie să înțelegem contextul. Isus le vorbește fariseilor. Fariseii obiectaseră împotriva Lui pentru că mânca împreună cu vameșii și păcătoșii (Luca 15:1–2). Acesta este unul dintre cele mai clare locuri din Evanghelii unde Isus își rostește vaiurile: „Vai de voi, fariseilor.” Dar așa răspunde tatăl: „Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit” (Luca 15:31–32). Și aproape că Îl poți auzi pe Isus spunându-le fariseilor: „Nu pricepeți asta? Aceștia sunt iudeii voștri de un sânge cu voi — ei sunt iertați. Ei se pocăiesc.”
Problema fratelui mai mare este că a trăit ca un rob, nu ca un fiu. El s-a raportat la tatăl său ca și cum munca lui i-ar fi câștigat lucruri bune, în loc să se bucure de părtășia belșugului tatălui. Când fratele mai tânăr a fost iertat pe deplin, fratele mai mare nu a avut niciun temei pentru a înțelege aceasta. El nu s-a bucurat de harul acordat pentru că nu trăia prin har.
Multe păcate iertate
De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin. (Luca 7:47)
Isus a venit în casa fariseului, vă amintiți, iar o femeie de pe stradă a intrat și s-a aplecat asupra picioarelor lui Isus. Ele erau întinse în spatele Lui, după obiceiul de a sta la masă rezemat. Ea era aplecată plângând cu mulțumire pentru iertarea păcatului ei. Îi șterge picioarele cu părul ei, iar fariseul era indignat. Și Isus i-a spus o pildă despre un om căruia i s-au iertat 500 de dinari și despre alt om căruia i s-au iertat 50.
L-a întrebat pe fariseu care dintre ei este mai recunoscător. El spune: „Tu nu Mi-ai uns capul cu untdelemn, dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin.” Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!” (Luca 7:46–49).
Cu alte cuvinte, simțământul nostru de recunoștință și dragoste crește odată cu simțământul a cât de puțin merităm de la Dumnezeu și a cât de mult ne este iertat.
Defăimându-L pe Dumnezeu
Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit, şi am făcut ce este rău înaintea Ta. (Psalmul 51:3–4)
David săvârșise adulter cu Bat-Șeba și îi ucisese soțul. Asta este destul de murdar. Este foarte urât. Și el spune în psalmul acesta, după ce este confruntat: „Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit” (Psalmul 51:3–4).
Acum, este pur și simplu scandalos că ar spune așa ceva, nu-i așa? Adică, dacă ai fi tatăl lui Urie sau mama Bat-Șebei și l-ai auzi pe David spunând: „Împotriva lui Dumnezeu și numai împotriva lui Dumnezeu am păcătuit”, ai spune: „Stai puțin — mi-ai ucis fiul.” Dar David a spus: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit, şi am făcut ce este rău înaintea Ta” (Psalmul 51:4).
Pavel a spus: „Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Acum, ceea ce face păcatul cel mai grav — și acesta este felul lui David și al lui Pavel de a spune ce face păcatul cel mai grav — nu este faptul că rănește oamenii. O, îi rănește pe oameni. Dar ceea ce face păcatul cel mai grav nu este faptul că rănește oamenii, ci faptul că Îl defaimă și Îl minimizează pe Dumnezeu.
Așadar, iată întrebarea-cheie: Sunt eu mai indignat că un ucigaș ar putea fi mântuit și ar putea merge în cer decât sunt uimit că eu aș putea fi mântuit și aș putea merge în cer?
Sursa originală: He Killed His Wife And Children – Can He Really Be Forgiven? – https://www.desiringgod.org/interviews/he-killed-his-wife-and-children-can-he-really-be-forgiven
Tradus cu permisiune – Translated with permission